5 cele mai bune bucătării din lume. Țările care se laudă cu mâncarea delicioasă

Nu trebuie să fii pasionat de gastronomie pentru a aprecia o mâncare bună. Iar atunci când te plictisește de mâncarea pe care o servești zilnic, cea mai bună soluție este să încerci preparate tradiționale ale altor țări. Turismul culinar a devenit o atracție pentru milioane de călători aflați în căutarea unor preparate autentice care să le încânte simțurile.

World Chef Tour a întocmit un top 5 al celor mai bune bucătării din lume, renumite pentru preparatele lor cu un gust inconfundabil, pe care le regăsești și în restaurantele cu specific din București, astfel încât să nu fie nevoie să călătorești mii de kilometri atunci când vrei să te delectezi cu o mâncare specială.

Italia

Mâncarea italiană este renumită în întreaga lume, iar pizza a devenit un preparat atât de îndrăgit de oameni de pe tot globul încât cu greu ne mai amintim că țara sa de origine este Italia. Însă mâncarea italiană înseamnă mult mai mult decât pizza. Bucătăria italiană este bazată pe mai multe ingrediente: ulei de măsline, brânzeturi, paste sau roșii. Cele mai bune preparate italiene sunt ușor de gătit, conțin puține ingrediente, dar de calitate, iar savoarea felurilor de mâncare este sporită de condimentele potrivite. Busuiocul nu lipsește aproape niciodată din preparatele italiene, iar uleiul de măsline dă un gust autentic mâncărurilor. Un alt detaliu spectaculos în bucătăria italiană este dat de explozia de culori dintr-o farfurie: roșu, verde și galben, care încântă nu numai gustul, ci și privirea.

China

Bucătăria chinezească este atât de veche și o parte atât de importantă din cultura chineză încât a influențat, de-a lungul timpului, numeroase bucătării asiatice. Există mai multe tehnici pentru prepararea mâncării chinezești, caracterizată prin gustul inconfundabil, ingredientele locale folosite și mirosul îmbietor. Bucătăria chinezească se folosește din plin de condimente precum ghimbirul, usturoiul, susanul, anasonul, scorțișoara, feniculul, coriandrul sau ceapa verde, pentru a da mai multă savoare mâncărurilor.

Acest tip de mâncare a devenit atât de cunoscut și iubit în întreaga lume încât există numeroase restaurante cu specific în orice metropolă din lume. În București, găsești inclusiv restaurante care au servicii de livrare de mancare chinezeasca, astfel încât te poți bucura oricând ți-e poftă de o vită Sichuan sau de un pui Gong Bao oride  niște pachețele de primăvară.

Franța

Nu am putea vorbi despre gastronomie fără să includem Franța în topul celor mai bune bucătării din lume. Rafinată, inovatoare și contemporană, bucătăria franceză este apreciată în întreaga lume și nu numai datorită celebrilor „Frech fries'. Atenția la detalii și eleganța servirii mâncărurilor sunt reguli de bază pentru bucătarii francezi, la fel cum este și asocierea unor gusturi neașteptate pentru a crea preparate cu adevărat delicioase. Platourile de brânzeturi cu nuci și struguri, servite alături de un pahar de vin sunt un răsfăț pentru simțuri, iar patiseria franceză, cu pain au chocolat sau croissante cu unt, un „păcat' pe care nu ți-l poți refuza.

Mexic

Mâncarea mexicană este un amestec de bucătării europene, în care predomină cea spaniolă. Bucătăria mexicană include ingrediente precum fasolea roșie, porumbul, ardeii chilli, dar și carne din plin, indiferent că vorbim de carne de porc, pui sau vită. Mâncărurile mexicane sunt mai ales pe placul celor care adoră să mănânce picant și nu se tem să amestece mai multe ingrediente. Cine ar putea refuza un burrito sau un taco preparate ca la carte? În cultura mexicană, la fel ca în cea italiană, ora mesei este adeseori asociată cu timpul petrecut alături de familie.

India

S-ar putea spune cu ușurință că mâncarea indiană nu este pentru cei slabi de inimă. Puternic condimentate și extrem de picante, preparatele indiene sunt reflexia a 8.000 de ani de istorie și puternice influențe culturale ale poporului britanic și ale celui portughez. De asemenea, bucătăria indiană are puternice valențe religioase: carnea trebuie să fie halal, o metodă de sacrificare după ritualurile islamice. Condimentarea mâncărurilor este un alt element esențial care dă gust și savoare preparatelor. Nu lipsesc curry-ul, turmericul, cardamomul, ghimbirul, coriandrul, chimenul sau muștarul negru, toate condimente cu aromă puternică. Pentru a contracara această aromă, preparatele sunt servite de obicei alături de orez simplu, care ajută la echilibrarea aromelor și a gustului din farfurie.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: Prostock-studio

Mai multe articole