MENIU CAUTĂ
26 Apr. 2015 07:47

Ce mesaje ascund icoanele lui Arsenie Boca

Distribuie

Sute de credincioși vin în fiecare săptămână să își bucure sufletul și să își aline grijile în lăcașul în care a trăit 'sfântul Ardealului' – cum îl numesc cei care au avut prilejul să îl audă vorbind și să-i cunoască învățămintele. Toate sfaturile sale, toate învățămintele pe care le transmitea enoriașilor pot fi 'citite' și acum în pictura din biserica 'Sfântului Nicolae' din Drăgănescu. Părintele avea credința nestrămutată că omul smerit, care știe a se închina lui Dumnezeu, va birui întotdeauna grijile și bolile. El ne sfătuia să ne spovedim și să ne împărtășim mai des, să mergem la biserică și să ne închinăm pentru liniștea noastră sufletească. El însuși scria în autobiografia sa că a fost chemat pe lumea aceasta 'ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire'.
Pilde și învățăminte pentru omul nou
Icoanele zugrăvite de părintele Arsenie Boca, de o frumusețe austeră, îndeamnă la simplitate și bucuria sufletului, dar ne transmit și un mesaj bine conturat despre pericolele care ne așteaptă în viitor. Printre imaginile care ilustrează Nașterea Domnului, Botezul în apa Iordanului, Crucificarea și multe alte momente de seamă din Biblie, părintele vizionar a inserat câteva picturi care, la prima vedere, nu par să aibă vreo legătură cu învățămintele creștine.
Citeşte continuarea articolului pe libertateapentrufemei.ro

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Uranissima. Previziuni Balanţă pentru săptămâna 19-25 noiembrie 2018
Loading...
Comentarii