26 Feb. 2018 09:16

Rugăciune pentru postul Paștelui

Distribuie

Fiecare sărbătoare are anumite orânduieli bisericești, sfaturi și reguli care trebuie respectate pentru a-ți fi bine ție și familiei tale. În postul Paștelui, care a început anul acesta pe 19 februarie, puteți rosti Rugăciune pentru postul Paștelui. Paștele ortodox e în 2018 pe 8 aprilie.

Rugăciune pentru postul Paștelui

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Această scurtă rugăciune reprezintă o particularitate specifică a slujbelor din Postul Mare.Părintele Alexander Schmemann a numit-o Rugăciunea Postului Mare':
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.
Aşa, Doamne şi împărate, dă-mi mie să-mi văd căderile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin'.

Află mai multe despre postul Paștelui și rețete de post din cartea Rețete de post economice si usor de preparat, scrise de Sanda Marin. Descoperă peste 200 de retete de post, culese din toate regiunile României și învățături ale sfinților, pentru perioada postului. Cumpără cartea de la chioșcurile de ziare începând de luni, 26 februarie 2018, cu numai 17 lei. 

Citește și  Ce e obligatoriu să faci ca postul să aibă efect și să nu fie doar o dietă

Retete pentru postul Pastelui

Retete pentru postul Pastelui, culese de Sanda Marin

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Andreea Marin va suferi luna viitoare o intervenție chirurgicală
Loading...
Comentarii