MENIU CAUTĂ
21 Noi. 2012 19:22 , de Geo Berciu

SUPER-LUX! O familie de români a plătit 90.000 de euro pentru o vacanţă în Bahamas!

Distribuie

"Am vândut un pachet de 15 nopţi în Bahamas, la un resort de lux, pentru o familie cu doi copii, iar preţul aproximativ a fost 90.000 de euro ", a declarat agenţiei Mediafax Javier Garcia del Valle, directorul general al Happy Tour, grupul de agenţii de la care a fost cumpărată vacanţa.

De ce atât de mult? În primul rând, cei doi adulţi şi cei doi copii vor merge cu avionul la  first class, categorie chiar şi de două ori mai scumpă decât business class, unde biletele au preţuri cel puţin duble sau triple faţă de cele de la clasa economic.

În al doilea rând, cele 15 zile de avcanţă din preajma Revelionului le vor petrece într-un resort de lux în Bahamas. Apartamentul închiriat în Bahamas are aproximativ 150 de metri pătraţi, iar camerele au paturi cu apă, trei băi şi o terasă cu vedere la ocean. Familia care a închiriat apartamentul are şi un valet la dispoziţie.

„Turiştii au posibilitatea să se răsfeţe la SPA, să înoate în zece piscine şi, evident, să facă croaziere pentru a vizita arhipelagul Caraibelor. Vor face scufundări şi snorckeling, vor înota cu delfinii şi se vor delecta cu preparate ale bucătăriei locale”, a mai spus directorul Happy Tour Group.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Autorii triplei crime din Călărași au fost arestați
Loading...
Comentarii