După ce întreaga zi Antena 1 nu a transmis informații despre vedetele de la „Te Cunosc de undeva” care au fost infectate cu COVID-19, invocând „obligația respectării vieții private”, Marcel Pavel, Cosmin Seleși, Andreea Bălan și Andrei Ștefănescu au intrat în direct în emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3 pentru a vorbi despre această situație.

Marcel Pavel a fost primul care a făcut declarații, fiind considerat cel care a dus virusul pe platou. La începutul intervenției telefonice, acesta a cântat „piesa pe care abia am lansat-o”. A povestit apoi că a început să se simtă rău în urmă cu cinci zile, după ce a fost la filmări.

„Temperatura din platou e cam de 40 de grade de la lumini și ecrane, e foarte cald. Avem o cameră unde stăm toți, iar acolo sunt 17 grade. Am făcut șoc termic”, a povestit cântărețul. El a spus că a început să se simtă rău, așa că a mers la spital, unde a aflat că are o dublă pneumonie.

„Am avut și dureri musculare. Am avut stare de vomă, insomie, gât uscat. Am făcut și testul COVID, mi-au dat un răspuns ambiguu și aștept rezultatul de sânge de la Matei Balș. Nu știu rezultatul testului”, a declarat Marcel Pavel la Antena 3.

În acel moment, Mihai Gâdea l-a întrebat pe doctorul Adrian Marinescu, aflat în platou, dacă are detalii.

Ad placeholder
„Mă gândesc la vot ca la o mutare de șah, nu ca la un bilet de dragoste”
Recomandări
„Mă gândesc la vot ca la o mutare de șah, nu ca la un bilet de dragoste”

„Am văzut că testul este pozitiv”, a spus doctorul, care a precizat că o să verifice informația. În replică, Marcel Pavel a spus „mulțumesc pentru veste”.

Ulterior, Mihai Gâdea a precizat că virusul nu a fost dus pe platou de cântăreț, așa cum s-a vehiculat, ci de o altă persoană, „un alt caz cunoscut”.

În cadrul emisiunii, cântărețul Andrei Ștefănescu a confirmat că și el a fost infectat, însă este asimptomatic. El este internat la Matei Balș, la fel ca și Marcel Pavel.

Pe durata emisiunii, au fost în direct și Cosmin Seleși, prezentatorul emisiunii, care a spus că nu are virusul. Andreea Bălan, care a apărut și cu fetița ei, a spus, la rândul ei, că nu a fost infectată. Monica Anghel, partenera lui Marcel Pavel la „Te cunosc de undeva”, a afirmat și ea că nu a fost infectată.

Acuzații GRAVE de sexism în cazul Simonei Halep! Gestul înjositor făcut de organizatorii de la Roma a stârnit furie pe net!
PARTENERI - GSP.RO
Acuzații GRAVE de sexism în cazul Simonei Halep! Gestul înjositor făcut de organizatorii de la Roma a stârnit furie pe net!
Am GĂSIT-O! Unde se ascunde Adriana Iliescu și DE CE! Viitorul tată al Elizei spune unde e cea mai bătrână mamă din România
PARTENERI - PLAYTECH
Am GĂSIT-O! Unde se ascunde Adriana Iliescu și DE CE! Viitorul tată al Elizei spune unde e cea mai bătrână mamă din România
Horoscop 23 septembrie 2020. Fecioarele au o zi amestecată, cu tendințe puternice și atât de diverse
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2020. Fecioarele au o zi amestecată, cu tendințe puternice și atât de diverse
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Telekomsport
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii