De la începutul epidemiei , în Sibiu nu a fost confirmat nici un caz de coronavirus.

“Principala problema e că nu se recoltează teste suspecților. De aceea Sibiul nu are pozitivi. Săptămâna viitoare sperăm că va porni linia pentru testare COVID-19. Să vedem ce va fi, să nu ajungem focar de infecție, așa cum e la Suceava. Abia acum a fost achiziționat un aparat PCR. Mergem la serviciu cu frică”, a declarat pentru Libertatea un medic din Sibiu, care a vrut să-și păstreze anonimatul.

Acesta vorbește și despre faptul că medicii își cumpără cu banii lor măști.

“Se dau câteva bucăți pentru fiecare secție. Nu ne ajung. Și vorbim de măști chirurgicale simple. Primim informații când apar în diferite farmacii sau firme de aparatură medicală și ni le cumpărăm singuri cu 7 lei bucata. La echipamente superioare nici nu ne gândim, nici nu sperăm că vom avea vreodată. Măcar dezinfectanți sunt, mănuși la fel”, spune medicul.

Acesta povestește că triajul se face înainte de a ajunge pacientul în UPU, dar sunt situații când personalul refuză să trateze un pacient, să intre la tratament, de frică.

Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 a dat 250.000 euro Antenei 3 și unei alte firme abonată la contracte cu Primăria Sectorului 5
Recomandări
Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 a dat 250.000 euro Antenei 3 și unei alte firme abonată la contracte cu Primăria Sectorului 5
 

“A fost situația unui pacient cu embolie pulmonară, care abia respira cu aparat de oxigen și tușea, avea febră, dar șefii au decis că nu se încadrează pentru testare și nu au vrut să trimită test la Cluj. Pacientul a fost preluat de un rezident. În urma scandalului a fost mutat singur în salon, deși a stat mai bine de 24 ore cu alți doi pacienți. Este foarte grav ce se întâmplă și ne facem griji pentru familiile noastre”, a mai declarat medicul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Ad placeholder

Trăim cu speranța că la sfârșitul zilei ajungem sănătoși acasă, dar și cu o frică teribilă că ducem virusul celor dragi. Am ajuns la punctul în care nu ne mai gândim dacă îl vom lua, ci când.

Medicul din Sibiu

Spitalul Județean: ”Nu putem acoperi întregul necesar întrucât nu sunt pe piață produsele”

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu a trimis redacției Libertatea un punct de vedere după dezvăluirile medicului.

Conducerea spitalului spune ce măsuri s-au luat până acum pentru a preveni răspândirea infectării cu COVID-19, susține că unele echipamente medicale lipsesc pentru că nu se găsesc pe piață și recunoaște că, deși linia de testare a fost montată, încă se așteaptă livrarea testerelor.

Printr-un document oficial, Raed Arafat și șefa DSP-urilor îi amenință cu închisoarea pe cei scoși din izolare de Curtea Constituțională!
Recomandări
Printr-un document oficial, Raed Arafat și șefa DSP-urilor îi amenință cu închisoarea pe cei scoși din izolare de Curtea Constituțională!
 

Reprezentanții spitalului susțin că se recoltează probe și sunt trimise pentru prelucrare, dar nu menționează câte teste s-au făcut, argumentând că această raportare o face doar Grupul de Comunicare Strategică.

Mai mult, aceștia spun că pacienții suspectați de infecție cu COVID-19 sunt izolați în Secția de Boli Infecțioase, unde sunt internați ”în condiții de siguranță”.

Comunicatul integral al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu:

”Referitor la numărul de testări efectuate și rezultatele acestora, comunicarea publică este asigurată la nivel național de către Grupul de Comunicare Strategică. Precizăm că toți pacienții cu suspiciune de infectare cu COVID-19 conform definiției de caz, și care ajung la SCJU Sibiu, sunt internați și izolați în codiții de siguranță în cadrul Secției Boli Infecțioase a spitalului. Acestora li se recoltează probe, trimise spre prelucrare.

Ad placeholder
Tolo: Virusocrația – Arafat crede că poate conduce România cum conduce studioul Antenei 3. Dar România e mai diversă și mai democratică
Recomandări
Tolo: Virusocrația – Arafat crede că poate conduce România cum conduce studioul Antenei 3. Dar România e mai diversă și mai democratică
 

În ceea ce privește gestionarea contextului epidemiologic generat de apariția noului tip de coronavirus, Consiliul Județean Sibiu împreună cu managementul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au pus în funcțiune o serie de măsuri pentru a putea gestiona la capacitate maximă criza cauzată de COVID-19. Măsurile privesc achiziția de echipamente pentru testare, pentru extinderea ATI, achiziție de materiale de protecție, dar și organizarea personalului, a unor circuite speciale, toate menite să mențină sănătatea pacienților și a personalului medical.

Printre măsurile dispuse se numără:

  • reorganizarea  personalului în două ture, cu rotație la o săptămână, fiind creată și o tură de rezervă pentru situațiile extreme, dacă cele două ture ar fi contaminate, pentru a acoperi activitatea din secțiile critice: Boli infecțioase, UPU și ATI;
  • modificarea circuitelor: se creează circuite speciale destinate exclusiv potențialilor pacienți cu COVID -19, astfel încât să nu se intersecteze nici personalul și nici pacienții;
  • reducerea activității spitalului cu 60%: s-a redus activitatea pe secțiile care nu necesită intervenții de urgență;
  • se asigură consultații pacienților din: Oncologie, Diabet, Hematologie și Ortopedie -cazurile de trauma;
  • s-au făcut angajări noi la secțiile Boli infecțioase și UPU;
  • la intrarea și la ieșirea din tură, fiecare secție termometrizează personalul. Pacienții sunt și ei termometrizați și li se aplică chestionarul epidemiologic pe proprie răspundere
  • au fost amplasate 2 containere pentru triere epidemiologică înainte de intrarea în UPU, întrucât în cortul pentru triaj din curtea spitalului era prea frig;
  • linia de testare biologică PCR, achiziționată cu fonduri donate de Fundația CON-A, a fost montată; personalul a fost pregătit la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș” și poate asigura linia 24 ore din 24; așteptam livrarea a 1.000 de testere, incluse în achiziția aparatului, iar Spitalul Județean a lansat comanda pentru încă 1.000 de testere;
  • s-au comandat medicamente, materiale sanitare, din care doar pentru linia biologică în valoare de 40.000 lei, echipamente de protecție (măști, combinezoane); Spitalul Județean Sibiu dispune de fonduri suficiente pentru aceste achiziții, și în urma alocării a 2 milioane de lei de către Consiliul Județean Sibiu, doar că pentru necesarul de materiale nu sunt cantități disponibile pe piață și în acest context conducerea spitalului și a CJ Sibiu mulțumește comunității pentru fiecare donație în produse: spirt, ochelari de protecție, costume de protecție, dezinfectanți etc.
Ad placeholder

Facem eforturi să asigurăm acele echipamente necesare în prima linie (Urgență, Boli Infecțioase, ATI). Nu putem acoperi întregul necesar din sistem întrucât nu sunt pe piață produsele. Am discutat cu producătorii locali să își schimbe domeniul de activitate și să producă o parte din aceste echipamente.

Ad placeholder

Secția ATI va fi extinsă cu încă 12 paturi, astfel încât vor fi 32 de paturi alocate pentru cazurile grave de coronavirus, care necesită ventilație. Spitalul Județean a lansat licitația pentru această extindere, estimată la 3,6 milioane lei, iar după finalizarea achiziției, Spitalul Județean Sibiu va putea intra în rândul spitalelor care tratează COVID – 19, la nevoie.

În cazul în care va crește numărul acestor pacienți, spitalul e pregătit să extindă zona COVID gestionată de Secția Boli Infecțioase.

În cadrul Secției Fizioterapie se va asigura cazarea și hrana pentru personalul medical care alege să nu meargă acasă în timpul liber pentru a nu-și expune familiile.”

Foto: Mesagerul de Sibiu

Citeşte şi:

”Unii medici consultă din ușă, noi riscăm cu pacienții COVID-19”, spun asistenții. Acuzații chiar în spitalul lui Streinu-Cercel. Managerul: ”Istericale de moment”

Eroism medical. Mai mulți doctori irlandezi s-au întors imediat ca să ajute spitalele din țara lor: „Nu fugi de așa ceva”

Fiica lui Ionel Ganea, acuzații brutale: „A fost violent cu familia, nu știu cum a rezistat mama atât!” » Unde ar fi surprins-o pe amanta fostului internațional
PARTENERI - GSP.RO
Fiica lui Ionel Ganea, acuzații brutale: „A fost violent cu familia, nu știu cum a rezistat mama atât!” » Unde ar fi surprins-o pe amanta fostului internațional
Horoscop 4 iulie 2020. Racii reușesc să restabilească o comunicare sinceră cu apropiații
HOROSCOP
Horoscop 4 iulie 2020. Racii reușesc să restabilească o comunicare sinceră cu apropiații
RECOMANDĂRI