În cazul temperaturilor maxime, codul roşu meteorologic se instituie pe anumite zone, conform legii din România, în momentul în care temperaturile depăşesc  37 grade C. Canicula de cod roşu poate fi accentuată de cantitatea mare de umiditatea din aer, care crează “disconfortul termic”, după cum vom vedea mai jos. Pe harta europeană a meteorologiei, se vedea ieri un punct de cod roşu în Macedonia şi unui în nordul Germaniei. Aici trebuie menţionat că instituirea codului roşu diferă de la ţară la ţară, în zona Mării Baltice o temperatură de 35 de grade, de pildă, care la noi este de cod portocaliu, poate fi considerată una foarte severă pentru zona respectivă, aşa cum la 37 de grade noi considerăm că avem Iadul, iar în Sahara este “plăcut”.

Libertatea vă prezintă măsurile pe care trebuie să le luați în astfel de situații și cum cum să vă protejați.

De preferat, pe astfel de temperaturi, este să stați în casă sau undeva la răcoare. Dacă totuși vreți să ieșiți în oraș sau la plajă, trebuie să țineți cont de câteva sfaturi.

  1. Nu stați foarte mult la soare. Vă puteți alege cu arsuri ale pielii, deshidratare sau chiar insolație. De aceea este recomandat să aveți la îndemână o sticlă cu apă din care să beți și cu care să vă umeziți pielea din când în când
  2. Atenție atunci când intrați în apă! Chiar dacă pe plajă temperaturile sunt foarte mari, apa mării încă este rece, chiar și pentru această perioadă. Încercați întîi să vă obișnuiți corpul cu apa, stropindu-vă ușor. Sau puteți sta pe malul apei până vă aclimatizați. În caz contrar riscați să vi se facă rău și chiar să vă provocați un stop cardiac.
  3. Când simțiți că soarele vă arde prea tare, puteți să vă retrageți la un loc cu umbră. Nu uitați să vă hidratați. În astfel de situații nu trebuie să vă lipsească sticla de apă.
  4. În cazul în care sunteți în oraș, puteți să vă opriți pe marginea oricărei fântâni arteziene pentru a vă răcorii și a beneficia de puțină relaxare.

Vom avea o lungă vară fierbinte

“Temperatura maximă absolută în România, de 44,5 grade Celsius, a fost înregistrată în la Brăila, în 1952.  Temperaturi de peste 40 de grade Celsius au mai fost înregistrate în sudul ţării în anii 2000, 2007 şi 2012. În anul 2000, la Băileşti, s-au înregistrat 43,1 grade. În anul 2007, timp de 10 zile, între 16 şi 25 iulie, s-au înregistrat în sud temperaturi de peste 40 de grade. Pe 24 iulie 2007 am avut 44,3 grade Celsius la Calafat. În orice caz, astăzi este posibil să depăşim maxima istorică: 44,5 grade Celsius”, ne-a explicat meteorologul de serviciu din cadrul ANM.

Ad placeholder
În București, s-a votat în primele două ore cu 1,4% mai mult decât în 2016. E încă devreme pentru tendințe
Recomandări
În București, s-a votat în primele două ore cu 1,4% mai mult decât în 2016. E încă devreme pentru tendințe

Se pare că acesta este doar începutul perioadei caniculare greu de suportat. Prognoza meteorologică spune că atât iulie cât şi august se anunţă două luni în care temperaturile medii vor fi mai ridicate decât norma climatologică a perioadei. Adică, faţă de verile anterioare, foarte călduroase, va fi mai cald în acestă vară.

Ad placeholder
Tolo despre miza participării la aceste alegeri: ziua concluziei
Recomandări
Tolo despre miza participării la aceste alegeri: ziua concluziei

COD ROȘU în România! Măsuri de protecție împotriva caniculei din weekend


„O picătură de transpiraţie răceşte un litru de sânge”

De obicei, spunem că un val de căldură tropical a lovit România. Adevărul este că doar valul este tropical, căldura este autohtonă. Adică, la Tropice aerul este fierbinte, dar este uscat, este respirabil. Când ajunge la noi, vipia se amestecă cu vaporii de apă autohtoni şi determină ceea ce de obicei numim “discomfort termic”. Ieri, acest discomfort a depăşit 80 de unităţi, adică a devenit periculos. Este posibil ca astăzi să fie şi mai periculos. De ce?

“Reglarea temperaturii organismului uman se face prin transpiraţie. Adică eliminăm apă încălzită din organism ca să menţinem temperatura internă la constanta de 37 de grade Celsius. Cantitativ, o picătură de transpiraţie răceşte un litru de sânge. Dar, pentru a putea transpira este nevoie ca mediul ambiant să fie uscat. Când acest mediu este încărcat cu vapori de apă, nu mai poate pleca apa caldă din organism, nu are unde să se evapore deoarece mediul este deja plin cu apă. În lipsa transpiraţiei intervine acel disconfort termic foarte periculos. Când ne facem vânt cu evantaiul, nu aerul ne răceşte, ci apa din organism care poate să se evapore”, ne-a explicat meteorologul Dumitru Baltă.

Ad placeholder
Câte voturi a strâns Nicușor Dan în 2012 și 2016. De câte ar avea nevoie azi ca să iasă primarul Capitalei
Recomandări
Câte voturi a strâns Nicușor Dan în 2012 și 2016. De câte ar avea nevoie azi ca să iasă primarul Capitalei

Altfel spus, disconfortul reprezintă imposibilitatea organismului de a se răcori prin transpiraţie.

La 37 de grade, angajatorul dă 2-4 litri de apă minerală de angajat

Asigurarea protecţiei persoanelor încadrate în muncă în caz de condiţii meteorologice nefavorabile, respectiv temperaturi extreme, este prevăzută în OUG 99/2000, actualizată în 2013.

Ad placeholder

Normativul spune că “prin temperaturi extreme se înțelege temperaturile exterioare ale aerului, care: a) depăşesc +37 grade C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel; b) scad sub -20 grade C sau, corelate cu condiţii de vânt intens, pot fi echivalate cu acest nivel”.

În condiţii de muncă la temperaturi maxime angajatorul trebuie să asigure angajaţilor următoarele: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.

Pentru mentinerea stării de sănătate a angajaţilor, angajatorul trebuie să: asigure apă minerală adecvată, câte 2 – 4 litri/persoana/schimb, să asigure echipament individual de protectie și duşuri.

Meteorologii, despre temperaturile de foc de astăzi: “Este posibil să depăşim maxima istorică: 44,5 grade Celsius”


FOTO/ Ea este cel mai sexy salvamar de la piscină. Cum arată tânăra care veghează la siguranța bucureștenilor


Ce județe sunt afectate

19 județe și Capitala sunt astăzi sub cod roșu de caniculă. Astfel,  în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Galați, Brăila, Vaslui și Iași, precum și în municipiul București și în zona joasă de relief a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău și Neamț, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, situate frecvent între 38 și 41 de grade Celsius, iar în sudul Olteniei și al Munteniei valorile termice vor urca spre 42-44 de grade Celsius. Temperaturile vor fi extrem de greu de suportat pentru toată lumea, dar mai ales pentru persoanele în vârstă și copii.

Ad placeholder

Potrivit reprezentanților Departamentului pentru Situații de Urgență, copiii sunt printre cei mai vulnerabili pe timpul caniculei, deoarece organismul lor nu face față temperaturilor ridicate la fel de bine ca cel al adulților. Așadar, multă grijă la cei mici. Evitați ieșirile cu ei afară și chiar statul cu ei la plajă. Dacă, totuși, sunt necesare ieșirile cu cei mici… nu uitați să folosiți cremele de protecție împotriva soarelui, chiar dacă nu sunteți la mare, dați-le pălării sau șepci pe cap, preferabil de culoare albă, la fel ca și îmbrăcămintea, și multă apă. Hidratarea este vitală, pe perioada caniculei.

Ad placeholder

Restricții în trafic în județele afectate de caniculă

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere introduce restricții în trafic în județele afectate de caniculă pentru vehiculele mai mari de 7,5 tone, începând de astăzi, în intervalul orar 10-21. Restricțiile au fost impuse în 27 de județe vizate de codul roșu și codul portocaliu de caniculă. Aceste județe sunt: Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Dâmbovița, Prahova, Brașov, Covasna, Buzău, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Suceava și Botoșani, informează Agerpres.ro. Potrivit CNAIR, restricțiile nu se aplică transporturilor de persoane, de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturilor funerare, poștașe, etc.

Ad placeholder

Centrele RATB, de reîncărcare a cardurilor, închise

RATB a anunțat ieri că angajații din centrele de reîncărcare a cardurilor vor lucra astăzi doar până la ora 12.00. În condițiile în care meteorologii au emis cod roșu, Regia a decis să trimită acasă angajații din aceste centre. Astfel, bucureștenii care călătoresc în intervalul orar menționat, fără titlu de călătorie, nu vor primi amendă. Regia precizează că activitatea de control se va axa doar pe prevenirea și informarea călătorilor. Centrele se vor redeschide mâine.


Fiul lui Victor Ponta s-a accidentat grav la un meci de rugby. A suferit un traumatism cranian


"Vei muri de foame cu copii cu tot". Incredibil cu cine a intrat în conflict Anamaria Prodan
PARTENERI - GSP.RO
"Vei muri de foame cu copii cu tot". Incredibil cu cine a intrat în conflict Anamaria Prodan
BOMBA despre Gabi Firea a fost DETONATĂ cu 24 de ore înainte de alegeri. Bucureștenii vor afla acum adevărul despre ea
PARTENERI - PLAYTECH
BOMBA despre Gabi Firea a fost DETONATĂ cu 24 de ore înainte de alegeri. Bucureștenii vor afla acum adevărul despre ea
Horoscop 27 septembrie 2020. Balanțele au parte de un context avantajos pentru a renunța rapid la planurile păguboase
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2020. Balanțele au parte de un context avantajos pentru a renunța rapid la planurile păguboase
EDUCAȚIA ÎN LUME. Protestul „nu contează cât de lung am părul” al elevilor thailandezi
Scoala9.ro
EDUCAȚIA ÎN LUME. Protestul „nu contează cât de lung am părul” al elevilor thailandezi
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021