• Apelurile disperate au continuat și duminică până luni dimineață, fără ca nimeni să realizeze că e o mare problemă în acel bloc.
Minciuni în tragedia de la Timișoara! STS a avut dreptate: sâmbătă, 6 oameni diferiți au sunat la 112 din același bloc, 5 dintre ei acuzând vărsături, iar dispeceratul integrat al ISU nu și-a dat seama că se întâmplă ceva!

Sâmbătă, 16 noiembrie 2019. Oamenii de la aceeași adresă, un bloc de garsoniere din Timișoara, reclamă la 112 probleme medicale pentru patru copii și doi adulți!

Toți copiii vomitaseră, ca și unul dintre adulți. Celălalt adult, singurul dintre cei 6 pacienți care nu vomitase, a acuzat cefalee și slăbiciune.

Copiii aveau 8 ani, 2 ani, 3 ani și 10 zile și proveneau din trei familii diferite! Ultimii doi copii au murit chiar sâmbătă, în spitalul Louis Țurcanu, primul la 19:45 și al doilea la 22:17. 

Copilul de 10 zile care a murit la 22:17 era cel pentru care familia sunase prima oară la 112, cu 13 ore în urmă.

Ales Bialiațki, câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace, interviu pentru Libertatea în 2021: „Dacă vrei schimbarea, trebuie să fii dispus să te sacrifici pentru ea”
Recomandări
Ales Bialiațki, câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace, interviu pentru Libertatea în 2021: „Dacă vrei schimbarea, trebuie să fii dispus să te sacrifici pentru ea”

Duminică, 17 noiembrie 2019. Din blocul de garsoniere s-au reluat apelurile, de data asta pentru trei persoane diferite, toți adulți. 

Încă de la 8:05 dimineața, ambulanța vine la mama copilului mort în ziua precedentă. Mama prezintă vărsături și dureri abdominale. Medicul îl consultă și pe tată, care acuză și el dureri abdominale! 

Nici acum cei de la fața locului sau medicul coordonator din dispeceratul ISU nu și-au dat seama că e o problemă care afectează blocul care intrase în a doua zi cu multe telefoane la 112.

Duminică la ora 18:04, ambulanța e chemată la o altă familie, din același bloc, unde tânărul B.V. de 22 de ani avea vărsături încă de dimineață și care mai acuzase vărsături și cu o zi înainte, când salvarea venise la el sâmbătă, la 12:25!

Sistemul de la 112 este conceput încât, în mod automat, fișa de caz se actualizează pentru fiecare pacient, iar această fișa include acțiunile făcute de autorități. În privința fișelor individuale ale pacienților, nu contează, așadar, ce a spus Raed Arafat, că s-a schimbat tura. Medicii au știut, pentru fiecare caz, de câte ori fusese chemată salvarea și pentru ce simptome. 

Luni, 18 noiembrie 2019.  La ora 2:42 noaptea, mama copilului mort sună din nou la 112. Refuză să meargă la spital. La 3.22, sună din nou la 112.
La 5:16, revine cu un nou apel. Refuză să meargă la spital.

Ei sunt tinerii români uciși de ruși în războiul din Ucraina. „E greu să vorbești la trecut despre o persoană care iubea atât de mult viața”
Recomandări
Ei sunt tinerii români uciși de ruși în războiul din Ucraina. „E greu să vorbești la trecut despre o persoană care iubea atât de mult viața”

La 7:59, pentru a treia oară în ultimele trei zile, tânărul B.V. de 22 de ani cheamă salvarea pentru vărsături.

La 9:05, mama în vârstă de 29 de ani e transportată la spital. La ora 12.05, ea a murit.

Iancu Leonida, șeful Ambulanței Timișoara, numește ”un miracol că am descoperit” abia luni la prânz, după a treia moarte, că se petrece ceva la blocul din strada Miorița nr. 8. 

Același șef al Ambulanței a spus că STS nu are cum să-i spună ce simptome au avut pacienții, numai că STS nu a făcut altceva decât să ofere realitatea convorbirilor telefonice cu ceea ce au reclamat pacienții care au sunat disperați vreme de peste două zile, timp în care scurgerea chimică a continuat să-și facă de cap. 

Când autoritățile au venit la bloc trecuseră 52 de ore și trei vieți de la primul apel la 112. 

Cum funcționează sistemul?

  • În dispeceratul sistemului 112 există permanent un asistent sau un medic coordonator, angajat al Unității de Primiri Urgență și care, când este de serviciu la 112, stă fizic în centrul integrat al ISU.
  • Acest medic sau asistent are sarcina de a avea o privire de ansambul asupra zilei, de a vedea cum se alocă resursele și cît durează rezolvarea cazurilor medicale.
  • În situațiile grele, la un accident rutier cu multe victime, de pildă, medicul coordonator se poate deplasa și la fața locului pentru a coordona de acolo resursele.
  • În cazul Timișoara, coordonatorii nu au sesizat nici o problemă cu numărul mare de apeluri și cu cei doi copii morți de la aceeași adresă.
Urmărește-ne pe Google News
Cum arată acum Maria, fiica adoptată de Daciana Sârbu și Victor Ponta. Ce cadou a primit de ziua ei
Playtech.ro
Cum arată acum Maria, fiica adoptată de Daciana Sârbu și Victor Ponta. Ce cadou a primit de ziua ei
Apariție stranie la parastasul Ionelei Prodan! Cine este 'Regina Întunericului' și ce a făcut cu Anamaria Prodan în cimitir
Viva.ro
Apariție stranie la parastasul Ionelei Prodan! Cine este 'Regina Întunericului' și ce a făcut cu Anamaria Prodan în cimitir
Maria, fetiţa născută prematur care s-a luptat 12 ore să supravieţuiască în gunoi: medicul de la Polizu ar fi aruncat-o să moară, într-un sac negru legat
Observatornews.ro
Maria, fetiţa născută prematur care s-a luptat 12 ore să supravieţuiască în gunoi: medicul de la Polizu ar fi aruncat-o să moară, într-un sac negru legat
Cine era polițista din Cernăuți care a fost împușcată în cap, în timp ce aresta un pedofil
Știrileprotv.ro
Cine era polițista din Cernăuți care a fost împușcată în cap, în timp ce aresta un pedofil
De ce nu trebuie să lăsăm încărcătorul telefonului în priză. Greșeala pe care foarte mulți o fac în fiecare zi
FANATIK.RO
De ce nu trebuie să lăsăm încărcătorul telefonului în priză. Greșeala pe care foarte mulți o fac în fiecare zi
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Horoscop 7 octombrie 2022. Fecioarele ar fi foarte bine să se concentreze pe semnele de întrebare pe care le au în legătură cu sănătatea
HOROSCOP
Horoscop 7 octombrie 2022. Fecioarele ar fi foarte bine să se concentreze pe semnele de întrebare pe care le au în legătură cu sănătatea
Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite
PUBLICITATE
Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite