Ministrul Economiei din Germania, avertisment dur pentru Marea Britanie în ceea ce privește Brexit-ul

Ministrul Economiei din Germania, avertisment dur pentru Marea Britanie

Ministrul Economiei din Germania, Peter Altmaier, a lansat un avertisment luni pentru Marea Britanie. El transmite Londrei să nu profite de răbdarea Uniunii Europene față de ieșirea țării din blocul comunitar, potrivit agenției Mediafax.

Într-o postare pe Twitter, Peter Altmaier a cerut și clarificări urgente din partea Marii Britanii în ceea ce privește impasul în care se află în procesul Brexitului.

„Înţelegerea, răbdarea şi disponibilitatea de a aştepta până când va fi clarificată poziţia Marii Britanii au cea mai mare importanţă pentru a evita ce este mai rău. Dar aceste lucruri nu trebuie folosite greşit de dragul politicilor de partid. Cei mai mulţi oameni vor excluderea scenariului unui Brexit dur – în interesul Marii Britanii şi al altora', a transmis Peter Altmaier pe rețeaua socială.

Luni, premierul Marii Britanii, Theresa May, va prezenta în fața Camerei Comunelor un nou plan privind ieșirea Marii Britanii din UE, după ce planul anterior, agreat de blocul comunitar, a fost respins de majoritatea parlamentarilor britanici pe 15 ianuarie.


CITEȘTE ȘI: Ziarele din România interbelică ofereau cititorilor premii mai mari decât dau azi televiziunile la concursuri precum Vocea României sau X Factor!


FOTO: EPA

Mai multe articole