Sorin Oprescu a fost acuzat de trei infracțiuni: luare de mită, constituire de grup infracțional organizat și abuz în serviciu. Obiectul flagrantului din 2015 a fost suma de 25.000 de euro, primită de Sorin Oprescu din partea unui fost director de la Administrația Cimitirelor.

Inițial, în 2019, Sorin Oprescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Decizia a fost atacată atât de Sorin Oprescu, cât și de DNA. Sorin Oprescu a cerut achitarea, iar procurorii anticorupție au cerut o pedeapsă mai mare. 

Dosarul a ajuns la Curtea de Apel București, unde procesul a început în iulie 2019.

În luna ianuarie 2022, judecătorii Curții de Apel București au schimbat încadrarea juridică în cazul lui Sorin Oprescu, urmând ca acesta să fie judecat pentru „infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, în variantă agravată”, ceea ce a dus la o pedeapsă dublă.

La ultimul termen al procesului, procurorul de şedinţă al DNA a cerut, potrivit G4media.ro, ca pedeapsa pe care o va primi Sorin Oprescu să fie orientată spre limita maximă, de 15 ani de detenţie, „ţinând cont că inculpatul este acuzat de fapte grave de corupţie, a fost primar general, senator şi candidat la Preşedinţia României”.

Urmărește-ne pe Google News
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
GSP.RO
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
ȘOC! Putin e DISPERAT! A schimbat legea pentru câștigarea războiului! E IREAL!
Playtech.ro
ȘOC! Putin e DISPERAT! A schimbat legea pentru câștigarea războiului! E IREAL!
Strat de gheață de peste 15 centimetri pe străzi, la vecinii bulgari. Același front atmosferic a făcut prăpăd și la noi în țară
Observatornews.ro
Strat de gheață de peste 15 centimetri pe străzi, la vecinii bulgari. Același front atmosferic a făcut prăpăd și la noi în țară
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
Știrileprotv.ro
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Orangesport.ro
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama