Florin Moldovan, alias Naomi, este nemulţumit de rezultatul de la Festivalul Mamaia. Travestitul a concurat pentru a doua oară la acest concurs muzical, dar nu a obţinut nici măcar un premiu de consolare. După ce l-a luat în colimator pe Mădălin Voicu, preşedintele juriului, pentru acest lucru, Naomi sare şi la gâtul cântăreţei Corina Chiriac, despre care spune că “arată ca un transsexual”. În plus, Naomi îi sugerează acesteia să se retragă din lumea muzicală.

Supărat că nu s-a aflat printre premianţii Festivalului Mamaia, travestitul Naomi s-a apucat să dezgroape morţii. După ce l-a acuzat de favoritisme pe Mădălin Voicu, preşedintele juriului, care a notat prestaţiile concurenţilor, Naomi şi-a adus aminte că, la preselecţii, şi Corina Chiriac l-a jignit. “La preselecţia de la începutul anului pentru festival, Corina Chiriac m-a făcut transsexual şi a avut o criză de nervi de i-a speriat pe toţi. Probabil nu făcuse de mult sex”, a declarat, supărat, Florin Moldovan.

O sfătuieşte pe Corina să renunţe la muzică4111-176077-ziar.jpg

Deşi susţine că nu vrea să o judece pe cântăreaţă pentru scandalurile în care aceasta a fost implicată, Naomi o împroaşcă pe aceasta cu noroi: “Corina Chiriac arată ca un transsexual. Nu ar fi rău să se retragă. Să-i fie ruşine! Aş dori să-i amintesc că am fost mai aplaudată decât dânsa, care îşi ruga spectatorii să se aşeze, aceştia fiind plictisiţi de cântecele şi aerele ei. Corina nu e mama mea, nu mi-a dat viaţă ca să-şi dea cu părerea despre viaţa mea. Ea să-şi amintească de scandalurile ei şi de trecutul său glorios”, a mai afirmat Naomi.

Contactată telefonic pentru a comenta acuzaţiile lui Florin Moldovan, Corina Chiriac a preferat să declare doar: “Îmi pare rău, nu dau interviuri”, după care a închis telefonul, fără măcar să aibă răbdare să afle pentru ce era deranjată.

Harta mondială a dreptului la avort. Foreign Policy: Decizia Curții Supreme plasează SUA mai aproape de Iran, Coreea de Nord și Rusia
Recomandări
Harta mondială a dreptului la avort. Foreign Policy: Decizia Curții Supreme plasează SUA mai aproape de Iran, Coreea de Nord și Rusia

Îl acuză pe Mădălin Voicu de discriminare

Acuzat de Florin Moldovan că nu i-a dat nici măcar o menţiune la Mamaia, Mădălin Voicu a sărit ca ars şi l-a certat pe transsexual imediat după conferinţa de presă în cadrul căreia s-au anunţat câştigătorii. Mădălin Voicu i-a reproşat lui Naomi că nu ştie decât să facă scandal, în loc să cânte. Totodată, acesta a ţinut să precizeze că el a trecut peste toate4111-176076-madalin.jpg scandalurile în care Naomi l-a implicat, fără să-i poarte pică. “Am trecut peste toate mojiciile tale şi nu ai ţinut cont de asta. Ai vrut să arăţi cine are gura mai mare? Păi îţi arăt eu! Eu am gura mai mare decât tine! Televiziunile te cheamă ca să faci circ, nu să cânţi… Eu te cred că tu ţi-ai fi dorit un premiu, dar pentru asta trebuie să munceşti”, a răcnit Mădălin Voicu.

În replică, Naomi l-a acuzat pe acesta de discriminare sexuală. “Lui Mădălin Voicu îi fac plângere la CNCD (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării – n.r.). M-a ameninţat şi a spus că mătură cu mine pe jos. S-a văzut pe faţă că am fost marginalizată. Mi s-a spus că am fost depunctată, deoarece am cântat aceeaşi piesă pe care am interpretat-o şi anul trecut, însă ştiu concurenţi care au participat şi anul trecut cu aceeaşi piesă şi nu au fost probleme, pentru că regulamentul nu prevede aşa ceva”.

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Playtech.ro
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Observatornews.ro
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Horoscop 26 iunie 2022. Peștii au parte de o zi frumoasă, pe care ar fi bine să o petreacă în familie, dar într-un mediu diferit
HOROSCOP
Horoscop 26 iunie 2022. Peștii au parte de o zi frumoasă, pe care ar fi bine să o petreacă în familie, dar într-un mediu diferit
Surpriză uriașă la graniță. Ce au descoperit polițiștii când au controlat mai multe Dacia Duster transportate pe platformă. FOTO
Știrileprotv.ro
Surpriză uriașă la graniță. Ce au descoperit polițiștii când au controlat mai multe Dacia Duster transportate pe platformă. FOTO
Un livrator de mâncare a primit o comandă de la palatul lui Gigi Becali. Ce s-a întâmplat mai departe l-a şocat
Orangesport.ro
Un livrator de mâncare a primit o comandă de la palatul lui Gigi Becali. Ce s-a întâmplat mai departe l-a şocat
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro