De Flavius Toader,

”Creșterile de salarii și pensii plănuite vor contribui la creșterea deja substanțialului deficit de cont curent al României în 2020. Presupunem că o consolidare fiscală substanțială va începe anul viitor, dar structura rigidă a bugetului și mediul politic volatil pun sub semnul întrebării această consolidare”, spune Standard & Poors într-un comunicat, potivit G4media.ro.

Decizia Standard & Poors este o lovitură pentru București, în condițiile în care anunțurile marilor agenții de rating influențează de obicei percepția piețelor financiare.

Această decizie va duce cel mai probabil la împrumuturi mai scumpe pentru stat.

În următorii doi ani, agenția ar putea să scadă ratingul dacă nu se iau măsuri

Standard & Poors arată că interesele politice pe termen scurt vor ghida și în 2020 politicile economice și fiscale și prognozează o creștere economică sub 4% în 2019 și mai slabă în 2020-2021 din cauza scăderii cererii externe și a încetinirii creșterilor de salarii.

Printre motivele revizuirii perspectivei, Standard & Poors menționează execuția bugetară inconstantă, o capacitate administrativă scăzută și corupția.

”Nu ne așteptăm la o consolidare fiscală semnificativă înaintea alegerilor generale din 2020”, mai arată agenția.

Concomitent, Standard & Poors a menținut ratingul pentru împrumuturile pe termen scurt și lung ale României.

Citeşte şi:

Adriana Nedelea LA FIX: Ilie Năstase crede că „tovarășul” Klaus Iohannis are ceva personal cu el

Cum a fost refăcut sistemul de încălzire în Varșovia și ce nu a făcut Bucureștiul. Lecția poloneză pentru autoritățile din Capitală

Un stomatolog pasionat de medicina de urgenţă îi ia apărarea lui Raed Arafat. “Sunt alţi şefi mai mici care trebuie să răspundă”

Greșeala uriașă a lui Nicolae Ceaușescu! Ce a aflat cu 11 zile înainte să fie executat
GSP.RO

Greșeala uriașă a lui Nicolae Ceaușescu! Ce a aflat cu 11 zile înainte să fie executat

Horoscop 26 ianuarie 2020. Berbecii au parte de o zi deosebit de agreabilă
HOROSCOP

Horoscop 26 ianuarie 2020. Berbecii au parte de o zi deosebit de agreabilă