13 Mar. 2018 05:30 , de Theodor Istrate

EXCLUSIV/ Nico a apărut cu părul creţ la ultimul concert. Cum explică artista schimbarea radicală de look

Distribuie

Cunoscuta cântăreață Nico a apărut la ultimul său concert într-o ipostază inedită. Artista a purtat perucă, mărturisind că îi foarte mult părul creț. Diva susține că nu are probleme de sănătate, așa cum au apărut informații în media în toamna anului trecut, atunci când, potrivit artistei, toată lumea a intrat în panică, inclusiv mama sa, care a sunat-o să o întrebe dacă este ceva grav. Nico se pregătește să-și lanseze două noi single-uri, ”Amintirile nu mor” și ”Cine oare”, unul dintre acestea urmând să fie difuzat de casa de producție în aproximativ o lună și jumătate.

”Eu cânt în fiecare zi, nu am făcut pauză și voi face doar dacă voi muri, probabil. Și atunci vor fi la radiouri piesele noastre pentru că, asta e!”, susținea entuziasmată, după ultimul său concert, Nico.

Așa cum și-a obișnuit fanii, diva a sărbătorit 8 Martie cântând, în acest an la Vaslui, alături de interpretul Cezar Ouatu. Însă, surpriză mare pentru public, atunci când a apărut pe scenă cu părul negru și cârlionțat, așa cum nu a mai fost văzută niciodată la vreun concert.

”Un nou look. Îl am de la piesa ”Suflet pereche”. De fapt, într-o singură zi am filmat trei videoclipuri în care am avut părul meu natural și două peruci. Asta este perucă ce am pe cap, nu este părul meu natural. Pentru că mă întreabă și lumea pe facebook cum mi-am făcut părul. Părul meu este intact, drept. Îmi place foarte mult părul creț și tocmai de aceea mi-am cumpărat această perucă de la un hairstylist din București, și îmi place la nebunie”, a explicat Nico, în exclusivitate pentru Libertatea.

Artista spune că din copilărie și-a dorit părul creț, susținând că mai are o perucă gri, cu bretonul negru: ”Eu în copilărie îmi făceam părul permanent pentru că era perioada în care se purta foarte mult. Când am văzut peruca, am spus să mi-o dea pentru că este foarte bună pentru clipul meu ”Suflet pereche”. Și vreau să vă spun că a ieșit un clip superb, imaginea este extraordinară, pentru că este ceea ce mi-am dorit eu și mă vedeam pe mine în copilărie, în adolescență. Mai am o perucă gri, cu breton negru, deși nu am avut în viața mea părul gri. O să mă vedeți într-o altă ipostază într-o lună și jumătate două, când voi lansa cel de-al doilea single”.

”Nu am mai văzut omenie de foarte mult timp”

Din repertoriul de la Vaslui al cântăreței de muzică pop Nicoleta Matei nu a lipsit, evident, noul ei single, ”Suflet pereche”, o melodie de dragoste cu care artista dorește să schimbe, măcar un pic, lumea. De altfel, Nico crede că trendul începutului de an în muzică este unul melancolic, văzându-l ca pe un lucru extraordinar pentru că, spunea ea, oamenii ar putea deveni mai sentimentali, mai miloși.

”Piesa ”Suflet pereche” este exact ceea ce ne trebuie nouă. Are un text de dragoste, care ne face să ne gândim la cel de aproape, și nu neapărat la soțul tău, ci la cel care are nevoie de tine, la un om care îți cere o mână de ajutor. Deci te poți gândi și la lucrul acela că poate omul acela te va ajuta altădată. Nu ai de unde să știi cum te duce scara: te urcă sau te coboară. Observați trendul acestui început de an. Este unul melancolic, cu piese lente, de dragoste, care chiar îți ating, așa, inimioara. Acesta este un lucru extraordinar de bun pentru că oamenii trebuie să devină mai sentimentali, mai drăgăstoși, mai miloși. Vreau să vă spun că eu nu am mai văzut omenie de foarte mult timp, sincer. Și dacă eu cred că pot schimba oamenii cu cântecul acesta, un pic măcar, 5%, 10%, și vin și alții cu piese la fel de frumoase, eu cred că ne vom schimba și noi, ca oameni”, este de părere Nico.

”Nu am avut probleme de sănătate. A fost o singură chestie ciudată”

Deși în toamna anului trecut s-a scris despre ea că ar avea probleme grave de sănătate, Nico infirmă aceste zvonuri. Cântăreața spune că nu a contacta-o nimeni să o întrebe de sănătate. Însă, efectul acelor știri a fost unul nedorit pentru artistă și, mai ales, pentru rudele sale, care au intrat în panică. De altfel, și acum, la câteva luni după, Nico s-a arătat deranjată de acest subiect.

”Nu am avut probleme de sănătate. A fost o singură chestie ciudată. La revedere, nu mai nimic, absolut nimic! De ce trebuie să discutăm despre chestia asta? Lucrurile s-au liniștit și nu mai interesează pe nimeni. Dacă interesează pe cineva, intră pe Facebook-ul meu, cu siguranță, și o să vadă acolo că am activitate. Nu mi-a făcut nimeni poză la spital. Chiar mă deranjează lucrurile acestea. Sincer. Și m-au deranjat întotdeauna pentru că oamenii vorbesc aiurea. Măcar du-te și vezi, fă o poză, întreabă. Nu dai niște știri, ca apoi să mă sune mama ”Ce faci, mamă? Am auzit că nu știu ce”. Face infarct mama, Doamne ferește! Pui pe jar niște oameni…A panicat tot neamul, nu doar pe mama. Și nu mi se pare normal. Eu nu am sărit niciodată să spun și să am o reacție de genul acesta. Dar chiar mă deranjează. Nu am absolut nimic. Sunt sănătoasă, deocamdată. Nu se știe niciodată. Poate ies afară acum și îmi pică o cărămidă în cap. La revedere! A murit Nico! Asta e. Așa a vrut Dumnezeu, poate. Cred că fiecare om are o durere de cap, o nevralgie, o chestie cu rinichii, nu știu, poate că nu a băut apă.. Se pot întâmpla tot felul de chestii, amețeli…Normal că te duci să vezi ce ai. Și asta nu înseamnă că ești bolnavă”, spune artista.  

Nico își va lansa două noi single-uri. Și-ar dori să reia colaborarea cu fosta ei trupă Cover Live Band

Deși a spus că nu are proiecte de viitor, Nico are un program foarte încărcat pentru perioada imediat următoare. Pe lângă participarea la diverse concerte, diva își pregătește și lansarea a două noi single-uri, însă fără a putea preciza ordinea și când anume se va petrece acest lucru.

”Deocamdată, nu se știe când va apărea următorul single. Avem două piese și Mediapro o va alege. În orice caz, la fel ca și ”Suflet pereche”, amândouă sunt frumoase. Este vorba de ”Amintirile nu mor” și ”Cine oare””.

Artista va merge în această lună să cânte în Maroc, iar în prima zi de Paști va participa la un concert organizat în Parcul Herestrău: ”Deocamdată, nu am proiecte de viitor. Suntem cu spectacolul ”Zaraza”, la Teatru ”Toma Caragiu”, pentru care avem toate biletele vândute până în luna mai. Voi cânta și în Marrakech, în perioada 20-25 martie, pentru românii noștri din Maroc, și de abia aștept asta pentru că este o tară superbă. Suntem în Herestrău pe 9 aprilie, împreună cu Andrei Tudor Band, Monica Anghel, Luminița Anghel și mulți alți artiști. Se va cânta doar muzică românească. Și desigur, vreau să reîncep repetițiile cu trupa mea Cover Live Band”, susține Nico.

Nu în ultimul rând, diva și-ar dori să cânte mult mai mult cu orchestra simfonică, așa cum a făcut-o alături de Cezar Ouatu la Vaslui, mărturisind că ”muzica clasică este o a doua dragoste a mea”.

Citește și: REPORTAJ/Cum își dădeau românii “check-in” și “like” acum 100 de ani: “Salutări și gurițe”. “Sunt tot supărată cum mă știți”-VIDEO

Loading...
Comentarii