Opt persoane din cele aflate în barcă au reușit să ajungă singure la mal, iar una dintre ele a avut nevoie de îngrijiri medicale. A noua persoană, un tânăr de 21 de ani, e însă dată dispărută.

Conducătorul ambarcaţiunii era sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Din primele verificări, s-a constatat faptul că, în eveniment, a fost implicată o barcă de agrement ce s-ar fi răsturnat. În barcă se aflau nouă persoane, toate din oraşul Corabia. Opt din cele cele persoane au ieşit singure la mal, conştiente. Cea de-a noua persoană este un tânăr de 21 de ani care, în urma evenimentului, nu a fost găsit. Un alt tânăr, în vârstă de 23 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul orăşenesc Corabia”, precizează într-un comunicat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt.

IPJ Olt menţionează că a fost testat cu aparatul etilotest conducătorul ambarcaţiunii, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul dispărut e în continuare căutat. A fost solicitată şi echipa de scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi.

Iar poliţiştii fac verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Citeşte şi:

Șofer român prins cu 16 kg de cocaină în camion, în Franța: „Am crezut că e canabis”

Rugbist român gol pușcă și plin de sânge, pe stradă, în Anglia. Le-a spus polițiștilor că l-a atacat o femeie

Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Playtech.ro
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Observatornews.ro
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Știrileprotv.ro
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good