Mergi direct la conținut »
O directoare cu diplomă falsă de ASE lucrează de peste 10 ani la spitalele Primăriei Capitalei!
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > O directoare cu diplomă falsă de ASE lucrează de peste 10 ani la spitalele Primăriei Capitalei!

O directoare cu diplomă falsă de ASE lucrează de peste 10 ani la spitalele Primăriei Capitalei!

Rodica-Dorina Enache, fostă șefă RUNOS și directoare economică a Spitalului Sf. Luca vreme de un deceniu, până în 2018, și fost director economic interimar în 2019, actual șef RUNOS al Spitalului Clinic Colentina, a depus o diplomă falsă de ASE la dosarul de la Spitalul Sf. Luca.

De Mirela Neag, Răzvan Luțac, Cătălin Tolontan,

Rodica-Dorina Enache are 53 de ani, e originară din comuna Toporu, județul Giurgiu, și acum ocupă, la “Colentina”, poziția de șef al unuia dintre cele mai importante servicii din orice spital: RUNOS. 

Rodica-Dorina Enache lucrează de un an la Spitalul Colentina
Rodica-Dorina Enache lucrează de un an la Spitalul Colentina. Foto: Eli Driu

RUNOS este un acronim folosit pentru denumirea serviciului Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare din spitale

În luna martie, conducerea Spitalului Sf. Luca a trimis către Academia de Studii Economice din București, pentru verificare, o listă de 10 persoane care aveau la dosar o diplomă de licență ASE.

Se întâmpla imediat după ce Libertatea prezenta cazul falșilor medici Matteo Politi (Matthew Mode, care a operat în mai multe clinici) și Raluca Bârsan (Spitalul Județean Ilfov).

9 dintre persoanele din cererea Spitalului Sf. Luca au fost validate ca licențiați ASE. 

Singura diplomă nerecunoscută de ASE a fost a numitei Rodica-Dorina Lilea, actualmente Rodica-Dorina Enache. 

Rodica-Dorina Enache
Rodica-Dorina Enache. Foto: Facebook

Răspunsul 3120/04.04.2019 emis către Spitalul Sf Luca de Academia de Studii Economice

“Diploma de licență cu seria C nr. 11030 eliberată la data de 19.01.1991 cu numărul 2630, NU a fost emisă de Academia de Studii Economice din București, pe numele Lilea R. Rodica-Dorina” 

Sursele Libertatea menționează că Rodica Enache și-a atribuit diploma unei alte absolvente ASE, folosind un număr valid de diplomă. E același artificiu utilizat și de falsul medic ginecolog Bârsan.

Niște speciali și pensiile lor | PAH, despre legea votată în Parlament
Recomandări

Niște speciali și pensiile lor | PAH, despre legea votată în Parlament

Deși Spitalul Sf. Luca a anunțat și Ministerul Sănătății, dar și Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București de cazul Enache de îndată ce a primit răspunsul de la ASE, ea continuă să profeseze în domeniu

Sursă Libertatea:

Mai mult, unitatea medicală din Berceni a sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 printr-o casă de avocatură, Pricop și Asociații. 

“Vă comunicăm faptul că informațiile solicitate nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public, fiind exceptate de la accesul liber al cetățenilor” – a sunat răspunsul-standard al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4, când nu se infirmă existența unui dosar.

Nu pot să vă confirm sau să vă infirm această informație, există o clauză de confidențialitate, rugămintea este să vă adresați direct spitalului

Radu-Petru Pricop, reprezentantul casei de avocatură Pricop și Asociații:

“Nu putem vorbi, comunicarea se face prin ASSMB”, a fost reacția managerilor Spitalelor Sf. Luca și Colentina, Bogdan Stolică și Remus Mihalcea

În continuare, femeia susține, pe rețelele de socializare, că este “economist” și a studiat la Academia de Studii Economice din Capitală. Ea deține acțiuni la două firme, ambele din Capitală: una chiar de contabilitate (Laro Conta Consulting SRL) și una de curățenie interioară (Laro Speedy SRL). 

Profil FB Rodica Enache
La informațiile de profil ale Rodicăi Enache apare că a studiat la ASE

ASSMB a punctat, aseară, că va oferi un răspuns în cursul zilei de azi, invocând timpul prea scurt pentru a furniza detaliile cerute de Libertatea ieri la prânz.

Decizie finală în Parlament. Au fost eliminate toate pensiile speciale, cu excepţia celor militare şi din sistemul de ordine publică
Recomandări

Decizie finală în Parlament. Au fost eliminate toate pensiile speciale, cu excepţia celor militare şi din sistemul de ordine publică

Rodica-Dorina Enache: „Am diplomă de la «Spiru Haret», parcă 2011”. A închis să verifice anul și n-a mai revenit

-Domna Enache, dorim să verificăm câteva date legate de pregătirea profesională a dumneavoastră. Ați fost director economic la Spitalul Sf. Luca și acum sunteți director RUNOS la Spitalul Colentina?
-Da. Cu câteva precizări. Am fost director zece ani la Sf. Luca, iar la Colentina am fost șef economic din martie până în iulie, iar acum conduc RUNOS în urma unui concurs.

-Sunteți absolventă a Academiei de Științe Economice București?
-Nu. Am absolvit „Spiru Haret”.

-În ce an?
-În 2011 cred sau 2009…. nu mai știu exact…

-Și nu aveți diplomă de ASE?
-Nu.

-Numele de fată este Lilea?
-Da.

Rodica -Dorina Enache.
Rodica -Dorina Enache. Foto: Facebook

-Au fost făcute verificări legate de diploma dumneavoastră de absolvent ASE la Academie și s-a constatat că nu există în baza de date a absolvenților. Mai mult, diploma dumneavoastră nu e validă, în sensul că numărul respectiv a fost eliberat pe alt nume.
-Nu știu nimic.

Anunțul făcut de avocații bătăușului din clanul Chira, care i-a tăiat piciorul altui interlop. Cine e, de fapt, așa-zisa victimă
Recomandări

Anunțul făcut de avocații bătăușului din clanul Chira, care i-a tăiat piciorul altui interlop. Cine e, de fapt, așa-zisa victimă

-Inclusiv la Parchet există un dosar în cercetare. Și Ministerul Sănătății a fost sesizat în legătură cu diploma dumneavoastră de ASE…
-Nu știu nimic. Nimeni nu m-a chemat să mă întrebe nimic.

Mai verificăm încă o dată datele ca să nu existe nici o confuzie. În ce perioadă ați lucrat ca director la Sf. Luca?
Din 2008, dar la început cu studii medii.

De ce ați plecat de la Spitalul Sf. Luca?
Pentru că mi-a încetat mandatul de director economic.

Când ați absolvit la “Spiru Haret”?
Sincer vă spun că nu îmi mai aduc aminte anul. O să verific și revin.

Rodica Enache n-a mai revenit. 

Close
Închide
  Close