Laurențiu își schimbă șapca cu care merge la joacă pe o pălărie șmecheră. Doar are oaspeți. Imediat își ia rolele în picioare. Face niște drumuri prin curte și apoi începe să negocieze cu bunica lui ora de întors acasă de la joacă. Margareta Stolnicu se uită la ceas și îi dă verdictul: o jumătate de oră.
Femeia îl privește cu drag. Când vorbește despre legătura lor, îi dă lacrimile. Copilul stă liniștit lângă ea pe banca din curte și se lasă îmbrățișat din când în când. „E lipit de mine: mamaia!, mamaia!, tot timpul. Și eu m-am atașat de el, așa de mult, vai de mine. N-aș putea să-l mai dau. Când erau ai mei, se întâmplă ceva, îs ai mei… Dar acuma când știu că e al lui fecioru-miu, ochii și copilul… Am o răspundere mult mai mare. Acum dacă nu vine la timp de la joacă, mă duc după el”, povestește femeia. Este încă sprintenă și în felul ăsta poate să se țină după o zgâtie de nouă ani pe care nu-l mai încape curtea toată de atâta energie.
Bunica Margareta, o mamă iubitoare
Laurențiu a locuit cu părinții lui în Spania până la 5 ani, când cei doi au divorțat. Tatăl s-a reîntors peste hotare iar mama locuiește într-un sat vecin, dar nu mai ține legătura cu băiatul. Așa că de mai bine de trei ani copilul crește cu bunicii. Este unul dintre „orfanii albi”.
„Când a venit, nici mamă nu putea să zică. Și i-am zis să zică „mamaie”. Că așa zic și alți copii de la școală care sunt la fel. S-a învățat bine de-acuma. Pe spaniolă știa foarte bine să vorbească. El înțelegea, dar nu înțelegeam eu. Și i-am zis: dacă vrei să vorbim, înveți. Și îi venea greu la început. La grădiniță, la școală… La grădiniță, prima zi l-am dat, n-a zis nimica. Dar a doua zi l-am dus de dimineață să fie printre primii și când a văzut că e singur, mi-a zis să-i dau papucii, să-l încalț și să-l duc acasă. Și doamna educatoare l-a luat frumos: vrei să te joci cu plastilină? să desenezi? și a mers și a luat… Că mi-e milă de el când spun. Apoi și-a aranjat pe masă și a desenat, a colorat și s-a obișnuit. Apoi îi era drag să meargă”, spune emoționată Margareta Stolnicu.
Băiatul e timid, așa că bunica îl îndeamnă să intervină în povestire. „Poate te vede și tati, măi mamă!”
„Tata mă sună, mă întreabă dacă sunt bine… Tata o să vină în august. Îmi place să ne plimbăm, să mă ducă în parc, pe la vale”, povestește băiatul. Învață foarte bine la școală și este un copil cuminte. „ Îmi place comunicare în limba română, matematică, religia, sportul și câteodată și engleza. Vreau să fiu mecanic”, spune băiatul.
„Are lego și toată ziua montează, când i-a trimis pachet prima dată și apoi taică-su și tot îi trimite. Și nu se culca până nu monta. Îi drag să monteze piesele celea, eu n-aș avea răbdare. Și dacă nu mai e ca pe foaie, montează din capul lui, bărcuțe, mașini, bloc, garaj. Cum ar fi la o casă”, îl completează mamaia.
Băiatul e sigur că nu mai vrea să plece din părțile Moldovei. Dacă va fi să plece la liceu sau la facultate, va merge la Iași, nu prea departe de bunici. „Dragul lu mama”, îl strânge în brațe femeia. Relația lor e minunată, se vede din tandrețea cu care își vorbesc. Însă dorul rămâne. „L-am obișnuit să vorbesc cu el ca să nu ducă lipsă de nimica, dar în inima lui, Dumnezeu știe… Poate mai tânjește după părinți… Numai el știe”, spune femeia.
7% din copiii români au părinții plecați peste hotare, potrivit UNICEF, adică aproape 350 de mii. Majoritatea sunt lăsați în grija rudelor sau a unor prieteni și câteva mii ajung chiar în sistemul de stat. Specialiștii recomandă, în situațiile în care nu puteți să vă luați copiii în străinătate, să-i lăsați cu bunicii.
Credem că autoritățile ar trebui să lanseze o campanie de informare cu privire la riscurile și beneficiile muncii în străinătate, mai ales când aceasta implică minori rămași singuri acasă și să gândească politici publice sociale pentru sprijinirea acestor familii despărțite din cauza sărăciei. Vă invităm să urmăriți Campania „Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mama”, începută în 4 iunie, numai pe Libertatea.ro.
Vom lansa un scurt ghid pentru părinții plecați, cei rămași acasă și pentru copii, coordonat de psihologul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc. Autorități și societate civilă vor dezbate în fiecare zi, din platoul Libertatea, problematica migrației și cum ne afectează ea pe toți. Și veți putea vedea și citi poveștile emoționante ale unor familii care au avut curajul să plece peste hotare, unii s-au întors, alții și-au luat familiile acolo, alții încă trăiesc despărțiți, dar și ale unor copii care trăiesc cu bunici sau alte rude, ale unor oameni mari care povestesc cum a fost să trăiască fără părinți. Am filmat în cele mai afectate zone, în Iași și Suceava, dar și în Milano, zonă din Italia unde sunt în jur de 150.000 de români. Cel puțin oficial.
CITEȘTE ȘI:
- CAMPANIE LIBERTATEA/Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă. Poveștile care ar putea să ne ajute să înțelegem și, poate, să reparăm (VIDEO)
- Ce este ”Sindromul Italia”. Anul trecut, la Institutul Socola din Iași au fost internate 150 de femei
- EXCLUSIV VIDEO/Sindromul Italia, suferința celor dezrădăcinate, desconsiderate, dezamăgite, umilite. Prizonierele durerii caută, la Socola, drumul spre eliberare
- VIDEO/Silvia Dumitrache, activistă româncă în Italia, cunoaște bine poveștile femeilor venite la muncă și durerile ”orfanilor albi”. ”Nu știu mesaj mai dramatic decât al unui copil care se sinucide”
- VIDEO/Un capitol fericit al poveștii fără sfârșit. Mărturia emoționantă a unui tată singur: „Cel mai dureros lucru a fost când copilul alerga și căuta mama. Și mama nu era…”