A fost nevoie de aproape un an pentru ca poliţiştii bucureşteni să scoată la iveală faptul că Dănuţ Pârvan, creatorul de modă cunoscut sub numele DyAndy, conducea o reţea de prostituţie. În faţa anchetatorilor, “fetiţele” care prestau în bordelul situat pe strada Dr. Felix nr. 72, din Capitală, s-au lăudat că o partidă de sex în stabilimentul lui DyAndy putea ajunge chiar şi la 2.000 de lei, sumă din care jumătate intra în buzunarul “patronului”.

4103-173521-andy.jpg

Până acum, judiciariştii au identificat cinci-şase tinere, racolate de prin părţile Moldovei în urma unor anunţuri date la mica publicitate, care s-au prostituat pentru DyAndy, dar există informaţii că numărul acestora se ridică chiar şi la câteva zeci. “În timp, prin acest bordel au trecut zeci de fete, dar cine poate şti cu adevărat numărul lor?! Unele au fost angajate, fireşte fără forme legale, ca barmaniţe, iar altele au ratat interviul dat cu acest Pârvan din ce ştie ce motive”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

Pe la club au trecut zeci de fete

La audierile care au avut loc după arestarea creatorului de modă, care joi seara a ajuns în beciul Secţiei 4, “fetiţele” au spus că o partidă de amor fierbinte, cu toate ingredientele – jucării sexuale, băuturi fine, dans la bară, masaj erotic – putea să ajungă chiar şi la 2.000 de lei. Tot angajatele lui DyAndy au declarat că existau însă şi prestaţii mai ieftine, pentru care amatorii de plăceri sexuale pe bani scoteau din buzunar “doar” 200 de lei.

Anchetatorii vor studia, în baza mandatelor de percheziţie electronică, înregistrările partidelor de amor din bordelul de lângă Guvern, făcute cu camere montate în dreptul paturilor, pentru a-i identifica pe clienţii lui DyAndy.

Creatorul de modă spune că se simte rău în arest

Lui DyAndy nu-i prieşte deloc aerul din beciul poliţiei, motiv pentru care, brusc, a început să se văicărească. Imediat după arestare, prin intermediul avocaţilor, Dănuţ Pârvan a cerut să fie cercetat în libertate, spunând că în urma unui accident de acum câţiva ani, când a căzut în cap, a rămas cu sechele şi nu se simte prea bine.

Urmărește-ne pe Google News
Zmărăndescu, gest radical față de fiul său: „Vi se pare normal? A avut nesimțirea să posteze asta!”
GSP.RO
Zmărăndescu, gest radical față de fiul său: „Vi se pare normal? A avut nesimțirea să posteze asta!”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Eurovision 2022. Reacția prezentatoarei TVR după ce află că nu mai poate citi punctele României. "What? Deci nu cred"
Observatornews.ro
Eurovision 2022. Reacția prezentatoarei TVR după ce află că nu mai poate citi punctele României. "What? Deci nu cred"
Horoscop 16 mai 2022. Leii trebuie să evalueze corect orice problemă care apare și să fie dispuși la un mic efort rezonabil
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2022. Leii trebuie să evalueze corect orice problemă care apare și să fie dispuși la un mic efort rezonabil
Prima reacție a lui WRS după ce a obținut locul 18 la Eurovision 2022 pentru România
Știrileprotv.ro
Prima reacție a lui WRS după ce a obținut locul 18 la Eurovision 2022 pentru România
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Orangesport.ro
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
TEST: Dinții cățelului tău pot avea probleme. Verifică dacă știi cum să ai grijă de dinții patrupedului tău
PUBLICITATE
TEST: Dinții cățelului tău pot avea probleme. Verifică dacă știi cum să ai grijă de dinții patrupedului tău