Părerea proastă a italienilor despre romani s-a accentuat ieri, după apariţia in ziarul „Corriere della Sera” a unui reportaj de amploare cu o prostituată româncă, pe nume Marinela.

Jurnaliştii italieni au dat peste Marinela, o româncă de 22 de ani din Urseni, Timiş, în timp ce-şi căuta clienţi pe aleile parcului San Siro din Milano. Dezinhibată, femeia a povestit cum a adoptat, recent, la fel ca zeci de românce, o metodă nouă de a-şi găsi clienţi, printre masculii care fac zilnic jogging în parc. “Bărbaţii care aleargă se opresc în dreptul meu, chiar şi cei cu burta mare. Ne înţelegem la preţ, iar apoi ne retragem în tufişuri, la câţiva metri de şoseaua principală. Noi, româncele, suntem ieftine: pentru 30 de euro, facem tot şi nimeni nu pleacă nefericit înapoi la familie”, povesteşte Marinela.

Tânăra, pe care italienii o descriu ca o femeie cu ochi mari şi albaştri, cu un decolteu impresionant”, aplică, prin relatările sale, lovitura de graţie pe obrazul şi aşa pătat al românilor: “Am aşteptat să fac 18 ani şi apoi i-am spus lu mama: “«Mă duc în Italia, la furat. Toţi românii fură. Io de ce să nu fac asta?»” Şi mama mi-a dat binecuvântarea”. Ea susţine că ajunge să câştige chiar şi 400 de euro pe zi, iar o parte din bani îi trimite în ţară, unde familia ei îşi ridică o casă mare.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI