Creatura marină de 13 metri lungime se află în portul Noto, unde calamarul zburător este considerat delicatesa orașului.

Se pare că pentru ridicarea statuii s-au folosit 25 de milioane de yeni (228.500 de dolari) din fondurile de urgență pentru redresarea economică.

Oficialii din Noto au declarat pentru presa locală că această investiție face parte dintr-un plan pe termen lung de a atrage înapoi turiștii după pandemie.

Japonia se luptă cu o nouă creștere a cazurilor de coronavirus, iar Tokyo se află în prezent în stare de urgență – al treilea pentru țară de când a început pandemia.

Orașul pescăresc Noto – situat în prefectura Ishikawa pe coasta central-vestică a Japoniei – a avut un număr foarte mic de cazuri, dar a fost afectat de scăderea semnificativă a turiștilor.

Noto a primit 800 de milioane de yeni (7,3 milioane de dolari) prin intermediul granturilor naționale, care au fost concepute ca un impuls economic de urgență pentru a ajuta zonele regionale afectate de pandemie, relatează Yahoo Japan.

Fondurile nu trebuiau neapărat să fie cheltuite pentru ajutorarea celor afectați de pandemia de COVID-19, dar administrația orașului a fost criticată de unele persoane pentru că a cheltuit atât de mulți bani pe cefalopodul uriaș, mai ales că pandemia nu s-a încheiat încă.

Un localnic a declarat pentru ziarul „Chunichi Shimbun” că, deși statuia ar putea fi utilă pe termen lung, banii ar fi putut fi folosiți mai bine pentru „ajutor de urgență”, cum ar fi de exemplu personalul medical sau căminele de îngrijire a persoanelor în vârstă.

Un purtător de cuvânt al orașului a declarat însă pentru „Fuji News Network” că statuia va reprezenta o atracție turistică, dar și o parte a unei strategii pe termen lung pentru a ajuta la promovarea orașului cu ajutorul faimosului calamar zburător.

La fel ca în multe alte țări, pandemia de coronavirus a lovit grav industria turistică a Japoniei.

Japonia găzduiește Jocurile Olimpice anul acesta, dar niciun fan din afara țării nu va fi permis la eveniment, ceea ce ar putea însemna pierderi de 200 de miliarde de yeni (1,8 miliarde de dolari), potrivit Takahide Kiuchi, economist executiv la Institutul de cercetare Nomura.

Captură video

Citeşte şi:

Alexandru Rafila: „Nu putem spune că școala a influențat negativ pandemia din România”

Un fermier belgian a mutat din greșeală granița cu Franța. „A făcut Belgia mai mare”

Vaccinul Pfizer ar putea fi administrat în SUA și copiilor între 2 și 11 ani, din toamnă

Regizorul transmisiunii, criticat pentru imaginile din cazul Eriksen! Ce a putut filma: „Lipsă de umanitate! Trebuie dat afară imediat”
PARTENERI - GSP.RO
Regizorul transmisiunii, criticat pentru imaginile din cazul Eriksen! Ce a putut filma: „Lipsă de umanitate! Trebuie dat afară imediat”
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Playtech.ro
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Observatornews.ro
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
HOROSCOP
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
Cum a fost salvat Christian Eriksen. Medicul naţionalei Danemarcei a dezvăluit intervenția miraculoasă
Știrileprotv.ro
Cum a fost salvat Christian Eriksen. Medicul naţionalei Danemarcei a dezvăluit intervenția miraculoasă
Apare o super forţă în Liga 1. Dragomir, uluit: ”Va fi numărul 1 detaşat”. Un nume uriaşă urmează să preia echipa. EXCLUSIV
Telekomsport
Apare o super forţă în Liga 1. Dragomir, uluit: ”Va fi numărul 1 detaşat”. Un nume uriaşă urmează să preia echipa. EXCLUSIV
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
Urmărește cel mai nou VIDEO