Natalia, 25 de ani, care deşi a studiat şi Dreptul, s-a făcut inginer zootehnist, urmează acum încă o facultate, cea de Silvicultură. Tânăra a dezvoltat încă din adolescență o pasiune pentru cai, iar între timp, scrie Bihoreanul, a devenit singura româncă driver, participând la spectaculoasele concursuri de atelaje şi remarcându-se drept un competitor de marcă.

Familia Fitero creşte cai de câteva generaţii, deţinând în prezent cea mai mare herghelie privată de cai mari din ţară, cu circa 200 de exemplare, pe care îi îngrijeşte într-o fermă de 200 de hectare situată la marginea Săcuenilor. Şi nu sunt orice fel de cai, ci dintr-o linie nouă, creată anume de capul familiei, Petru Fitero. Linia care îi şi poartă numele a fost omologată acum câţiva ani de Autoritatea Hipică Naţională şi este cunoscută între pasionaţi în toată ţara.

O tânără din Săcueni moşteneşte cea mai mare herghelie privată din ţară. Superafacere cu tracțiune... cabalină

„Rasa de bază este semigreu românesc, dar îmbunătăţită de tata. Pe parcursul mai multor generaţii, a încrucişat această rasă cu percheron, lipiţan şi ardenez, luând de la fiecare cele mai bune calităţi. Şi-a dorit un cal puternic, care să poată fi folosit la muncă, dar şi elegant şi inteligent”, povesteşte, pentru sursa citată, Natalia, singurul copil al familiei, care duce tradiţia mai departe.

Fiind foarte puternici, caii se vând în special pentru a fi folosiţi în exploatarea pădurilor, dar şi pentru călărie. Tânăra moştenitoare a hergheliei a învăţat să iubească animalele, ba chiar şi greutăţile vieţii de fermier.

„Din clasa a V-a am făcut şcoala în Oradea, dar în fiecare zi tata mă aştepta după ore şi-mi spunea: «Hai că avem treabă!». Nu am mers în excursii, ci veneam aici la muncă. Atunci nu mi-a convenit, dar acum mă bucur că m-au învăţat importanţa muncii”, mai precizează tânăra.


Citește și: Povestea omului care a căzut din spațiu și din care a mai rămas doar o bucată carbonizată


Natalia a învăţat să călărească de mică, dar pe la 14 ani, când se pregătea să participe la primele concursuri de echitaţie, în probe cu obstacole, a aflat că are probleme la coloană şi medicii i-au interzis echitaţia ca sport. Cum nu a putut sta deoparte, şi-a convins tatăl s-o lase să încerce sportul cu atelaje, dezvoltat şi apreciat în special în Ungaria, dar şi la noi, în Bihor, Arad, Covasna şi Harghita.

Până acum, sportul cu atelaje i-a adus Nataliei 60 de cupe, inclusiv trofee de învingător, la mai multe concursuri organizate în Bihor şi în judeţele învecinate, unde fata a demonstrat că este un „challenger” serios într-o lume dominată de bărbaţi.

O tânără din Săcueni moşteneşte cea mai mare herghelie privată din ţară. Superafacere cu tracțiune... cabalină

Deşi are doar 25 de ani, Natalia a hotărât deja să-şi petreacă viaţa la fermă, încercând să menţină standardele liniei de cai a familiei şi participând în continuare la cât mai multe concursuri.

O tânără din Săcueni moşteneşte cea mai mare herghelie privată din ţară. Superafacere cu tracțiune... cabalină

„Când ai asta în sânge, nu poţi scăpa”, zice ea, recunoscând că, de fapt, nici nu vrea să „scape” vreodată…

Sursa foto: ebihoreanul.ro


Citește și: Povestea de dragoste dintre Dumitru Lupu și Ileana Șipoteanu. Compozitorul a murit chiar de ziua soției lui


 

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Playtech.ro
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Observatornews.ro
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Știrileprotv.ro
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale