Tânăra a ajuns în garajul bărbatului, pentru o ședință de clarviziune. După un timp, Pârv ar fi pus-o să bea o substanță amară și închisă la culoare, licoare menită să o relaxeze, moment din care aceasta nu își mai amintește nimic.
„M-a pus să beau pelin. Am băut acel pelin și m-am trezit a doua zi. Am ajuns sâmbătă la trei jumate patru și m-am trezit duminică, la trei dimineața. Când m-am trezit eram în dormitorul dânsului, dezbrăcată, cu un prosop pe față. Am realizat că e ora asta, după ce m-am dus să ia telefonul din garaj. Hainele mele erau pe jos și pe pat. M-a ridicat dânsul pentru că nu puteam să vorbesc sau să mă mișc, nu realizam ce mi se întâmplă. Când m-am trezit era Doru Pârv cu un prosop pe față, iar lângă mine mai era un bărbat dezbrăcat. Erau mai multe prezervative pe jos (…) I-am spus că îmi este rău și că vreau acasă, iar el a chemat un taxi. De atunci nu am vorbit cu el. Când am ajuns acasă era toată lumea speriată pentru că nu știa nimic de mine. Am fost și la poliție și la analize. Încă nu au ieșit rezultatele. Doru Pârv a zis la poliție că m-a plătit pentru sex”, a declarat Maria, pentru emisiunea Cancan TV.
În apărarea lui, clarvăzătorul a declarat că nu a violat-o și că actula fost consimțit. ”Spuneți-mi, o femeie violată merge în Turcia, în vacanță, imediat a treia sau a patra zi? Ea după plângerea de viol a cerut 100.000 de euro.Voiam să tac pentru a nu influența ancheta. Vorbim de o domnișoară care presta servicii la o casă de toleranță din Austria. O vor dovedi înregistrările în care ba voia 100.000, ba 50.00 de euro. Înregistrările sunt între dânsa și o altă cunoștință a ei. Eu nu am violat-o”, a declarat la Cancan TV Doru Pârv.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

„Am sărit din lac în puț”. Un tânăr venit tocmai din Capul Verde a rămas șocat de cum vorbesc românii și peste ce a dat aici
GSP.RO
„Am sărit din lac în puț”. Un tânăr venit tocmai din Capul Verde a rămas șocat de cum vorbesc românii și peste ce a dat aici
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Playtech.ro
Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Îl recunoști? Era unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de la noi, dar viața lui s-a schimbat după ce a divorțat de fosta soție, în doar un minut
Viva.ro
Îl recunoști? Era unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de la noi, dar viața lui s-a schimbat după ce a divorțat de fosta soție, în doar un minut
"Când trupul fiului tău zace în portbagaj, pământul îți tremură sub picioare". Două mame din Vinița au căutat cadavrele copiilor lor pe câmpul de luptă
Observatornews.ro
"Când trupul fiului tău zace în portbagaj, pământul îți tremură sub picioare". Două mame din Vinița au căutat cadavrele copiilor lor pe câmpul de luptă
Imagini filmate cu drona arată blocuri dărâmate ca într-un joc de domino în provincia Hatay. VIDEO
Știrileprotv.ro
Imagini filmate cu drona arată blocuri dărâmate ca într-un joc de domino în provincia Hatay. VIDEO
Stațiunea din România care a renăscut în ultimii ani. I se spunea “Vestul Sălbatic”, acum e un loc prosper
FANATIK.RO
Stațiunea din România care a renăscut în ultimii ani. I se spunea “Vestul Sălbatic”, acum e un loc prosper
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 7 februarie 2023. Capricornii sunt concentrați pe anumite probleme, dar viața își vede de-ale ei, iar ei nu observă mare lucru
HOROSCOP
Horoscop 7 februarie 2023. Capricornii sunt concentrați pe anumite probleme, dar viața își vede de-ale ei, iar ei nu observă mare lucru
Când trebuie să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă
PUBLICITATE
Când trebuie să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă