Washington, Londra, Paris: trei mari capitale, unde Romania nu are in prezent ambasadori. Mai sunt si altele, mai mici, dar nu inseamna ca pot fi ignorate. Aleea Alexandru: sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde diplomati si functionari susotesc pe la colturi, intrebandu-se cat va mai dura incertitudinea din institutie. Diplomatia romaneasca trece printr-un evident si indelungat impas. Cu posibile consecinte pe termen mediu si lung. De o luna, ministrul Ungureanu a demisionat. Premierul a nominalizat un succesor, Adrian Cioroianu, dar, presedintele vacantand abia ieri postul,  Ungureanu a ramas in functie, chiar daca in cancelariile lumii nu mai era un interlocutor valabil. In posturile de ambasadori in SUA, Marea Britanie si Franta, Traian Basescu vrea clienti ai sai, necontand ca sunt zero ca experienta in domeniu.
   
Se consuma intre timp o severa criza diplomatica in raporturile cu un Chisinau care, sub bagheta Moscovei, se manifesta tot mai insultator si mai agresiv. Contenciosul cu Ucraina pare uitat. Evolutiile din Irak si Afganistan, dar si din Balcani vizeaza si ele nevoia unei solide si lucide politici externe romanesti. In capitalele europene e nevoie, dupa aderare, de o politica romaneasca alerta, indusa de diplomati abili si legitimi. Or, contactele la inalt nivel sunt rare si insignifiante. Tara risca sa ramana izolata, sub carantina, iar integrarea propriu-zisa se va face lent si dificil. Chiar nu-i pasa nimanui?!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Drumul spectaculos din Europa pe care trebuie să îl traversezi măcar o dată în viață. Are peisaje unice care îți taie răsuflarea
FANATIK.RO
Drumul spectaculos din Europa pe care trebuie să îl traversezi măcar o dată în viață. Are peisaje unice care îți taie răsuflarea
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
"Drum lin, frate! Undeva, acolo sus, încă accelerezi spre orizonturi infinite". Armando a fost ucis de pasiunea pentru viteză. În goana nebună şi-a luat şi prietenul
Observatornews.ro
"Drum lin, frate! Undeva, acolo sus, încă accelerezi spre orizonturi infinite". Armando a fost ucis de pasiunea pentru viteză. În goana nebună şi-a luat şi prietenul
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI