Pentru prima oară de la debutul anchetei care îl vizează pe Vişan, aflat în arestul Poliţiei Capitalei pentru infracţiunea de sex cu minori, Oana a recunoscut că, în excursia de la munte, s-a mai culcat o dată cu dascălul ei. Raportul sexual normal s-a consumat, conform declaraţiei fetei date în faţa procurilor, în camera de hotel a lui Vişan, în ziua anterioară violului reclamat de elevă. Oana, care peste o săptămână va împlini 18 ani, ar fi acceptat să se culce cu Vişan pentru că, susţine ea, profesorul ar fi ameninţat- o că o va lăsa corijentă la sport.
“A intrat în camera unde eram cazată cu o colegă. Eram îmbrăcate sumar. A glumit, mi-a făcut câteva avansuri, dar l-am refuzat şi a plecat. Două ore mai târziu ne-am întâlnit pe hol şi m-a chemat în camera lui. M-a mângâiat, mi-a spus că îi place de mine. Am făcut sex normal pentru că m-a ameniţat că mă lasă corijentă la sport”, a declarat Oana care, pe toată durata celor două ore a audierilor, a plâns şi a făcut repetate crize de panică.

Elev audiat în cancelaria liceului

Un elev de la Jean Monnet, implicat într-un incident rutier în luna august, a fost audiat de poliţişti în cancelaria instituţiei de învăţământ. Tânărul, fiul unui consilier PDL de Tulcea, este cercetat pentru că a condus un autoturism fără permis şi a avariat mai multe maşini, pe Calea Victoriei, din Capitală.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„A fost un semn!” Mihai Neșu, martorul unei „minuni” imediat după ce s-a întors de pe Muntele Athos: „S-a întâmplat ceva instantaneu”
GSP.RO
„A fost un semn!” Mihai Neșu, martorul unei „minuni” imediat după ce s-a întors de pe Muntele Athos: „S-a întâmplat ceva instantaneu”
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Playtech.ro
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Adevărul a ieșit la iveală! Ce i-a spus Alexandru Arșinel lui Dan Negru, înainte să moară: 'Nu se...'
Viva.ro
Adevărul a ieșit la iveală! Ce i-a spus Alexandru Arșinel lui Dan Negru, înainte să moară: 'Nu se...'
Meseria de bărbaţi care a ajuns tot mai căutată printre femei. Salariu de 10.000 lei pe lună
Observatornews.ro
Meseria de bărbaţi care a ajuns tot mai căutată printre femei. Salariu de 10.000 lei pe lună
Ultima oră. George Simion s-a ales cu dosar penal
Știrileprotv.ro
Ultima oră. George Simion s-a ales cu dosar penal
Cauza oficială a morții lui Alexandru Arșinel. Ce scrie în certificatul de deces. Exclusiv
FANATIK.RO
Cauza oficială a morții lui Alexandru Arșinel. Ce scrie în certificatul de deces. Exclusiv
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
HOROSCOP
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase