Raul Popescu ( 45 de ani), vărul românului, a declarat pentru publicația Evening Standard că acesta se afla în Londra de nouă ani și muncea aici pentru a-și îndeplini visul de a-și ajuta familia. Claudiu era ținut în viață doar de aparate, iar mama lui, Elena (58 de ani), devastată de durere, s-a dus la Londra pentru a fi prezentă, în momentul în care fiul ei va fi deconectat de la aparate.

Urma să se însoare

Puțini știu însă că familia lui a fost de acord să respecte dorința lui Claudiu și să-i donezele organele celor care au cea mai mare nevoie, el reușind astfel să salveze nu mai puțin de cinci vieți.

„Claudiu a venit Londra pentru o viață mai bună. Încerca să-și ajute familia. Abia se mutase cu iubita lui, de câteva săptămâni, și voiau să se întoarcă acasă pentru a-și începe o familie, însă acum se va duce acasă într-un coșciug” , a declarat vărul românului.

Familia lui are nevoie de bani ca să-l aducă acasă

Familia acestuia susține că acum are nevoie de ajutor pentru a-l aduce acasă, în România, având nevoie de 2.500 de lire sterline în acest sens. Astfel, prietenii acestuia au deschis o pagină de donații pentru a strânge banii de repatriere. Cei care vor să îl ajute găsesc mai multe informații aici.

Raul Popescu a mai declarat că vărul său nu a avut nici o șansă să supraviețuiască, fiind lovit din plin din spate în timp ce stătea de vorbă cu colegii săi de la spălătoria auto unde lucra.

Saga umilinței continuă: 36 de muncitori srilankezi, abandonați pe Otopeni, fără bani, mâncare sau apă. Autoritățile române, depășite total de situație
Recomandări

Saga umilinței continuă: 36 de muncitori srilankezi, abandonați pe Otopeni, fără bani, mâncare sau apă. Autoritățile române, depășite total de situație

 

„Era la muncă și vorbea cu niște colegi, când în secunda următoare o mașină l-a lovit. Era cu spatele la drum și nu știa ce se întâmplă. Nu a avut nici o șansă. Medicii au spus că nu a suferit și că a murit la fața locului. Nu a avut timp să reacționeze. E o tragedie așa mare. Era un băiat normal, cu o inimă mare. Sărea mereu în ajutorul tuturor. Era foarte popular și toți localnicii îl știau. El a fost în locul nepotrivit, la timpul nepotrivit”, a mai spus vărul.

Șoferul se află în libertate

Poliția metropolitană din Londra a anunțat  luni decesul românului, precizând că a murit din cauza leziunilor grave pe care le-a suferit în urma accidentului.

Poliția Metropolitană a anunțat că șoferul mașinii, un bărbat de 23 de ani, a fost reținut la fața locului, pe 26 februarie, însă a fost eliberat mai târziu pe cauțiune. Acesta rămâne liber în ciuda faptului că una dintre victime a murit, iar alte două se află în stare foarte gravă. Mai mult, martorii spun că acesta a intrat intenționat în grupul de cinci români de pe trotuar.

Decedată de COVID după două teste negative. De ce asistenta de 45 de ani din Botoșani a fost confirmată pozitiv astăzi, în aceeași zi în care a murit
Recomandări

Decedată de COVID după două teste negative. De ce asistenta de 45 de ani din Botoșani a fost confirmată pozitiv astăzi, în aceeași zi în care a murit

 

Cinci români au fost răniți în Marea Britanie, după ce o mașină a intrat într-un grup de persoane, într-un cartier din sud-estul Londrei. Șoferul a fost reținut imediat după accident.

Românii erau angajați ai unei spălătorii de maşini din apropiere, iar imaginile de la locul accidentului surprind mai multe obiecte de curăţare împrăştiate pe trotuar. Martorii susţin că unul dintre răniţi l-a fugărit inclusiv pe stradă pe şofer, deşi avea faţa acoperită cu sânge. Așadar, un alt bărbat, în vârstă de 25 de ani, rămâne internat în spital, în stare cricită, în timp ce o femeie în vârstă de 35 de ani se află de asemenea în spital, în stare gravă, dar stabilă. O a patra victimă, un bărbat în vârstă de 46 de ani, rămâne internată, fiind rănit la un picior.

A murit Roxana Diaconu. FRF anunță dispariția avocatei
GSP.RO

A murit Roxana Diaconu. FRF anunță dispariția avocatei

Horoscop 25 mai 2020. Fecioarele renunță la anumite aranjamente
HOROSCOP

Horoscop 25 mai 2020. Fecioarele renunță la anumite aranjamente