De Mihai Niculescu,

Antibiotice Iași a reluat fabricarea acestor două produse , pe lângă alte măsuri asumate de companie precum încercările de fabricare ale Hidroxiclorochinei, medicament folosit în cazul afectări plămânilor de virusul COVID-19, arată Ziarul de Iași.

Paracetamolul se vinde la liber, dar Colegiul Medicilor a recomandat ca farmaciile să comercializeze doar două cutii de persoană, iar Novocalminul (Algocalminul, substanță de bază metamizol sodic) se comercializează pe bază de rețetă. Algocalminul este un medicament produs de mult timp în România, folosit la tratarea durerii și reducerea febrei, în cazul în care nu răspunde la Paracetamol ori Nurofen.

Atât Paracetamolul cât și Metamizolul sodic fac parte din clasa de medicamente cunoscute sub denumirea de analgezice și antipiretice.

„Antibiotice Iași dispune de resurse importante precum APP-uri (autorizații de punere pe piață), materii prime, know-how-ul de fabricație, pentru a fi capabilă în orice moment să producă și să livreze o întreagă gamă de medicamente pentru milioane de pacienți, inclusiv pentru tratamentul simptomatic COVID19. Astfel, decizia de a reintroduce Paracetamolul și Novocalminul® în fabricație a fost luată pentru că suntem și vom rămâne solidari față de sistemul medical românesc, față de toți pacienții români”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iași.

Sursa foto: Ziarul de Iasi

Citeşte şi:

Înmormântări ca la „drive-thru” în Spania, a doua cea mai afectată țară de COVID-19 din lume

Un om de afaceri din Suceava povestește cum e să fii izolat în fabrică: ”Mergeam pe linie și dădeam «bună dimineața!». Acum nu mai am cui”

Oprescu îl atacă pe managerul Spitalului Universitar unde sunt peste 100 de infectări COVID: „N-au condus în viața lor decât o roabă”

Reacția unei tenismene după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
GSP.RO
Reacția unei tenismene după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
Horoscop 31 mai 2020. Leii trebuie să-și tempereze pornirile, Berbecii au parte de o zi armonioasă
HOROSCOP
Horoscop 31 mai 2020. Leii trebuie să-și tempereze pornirile, Berbecii au parte de o zi armonioasă