Familia poate răspunde penal

Părinţii pot fi traşi la răspundere penală în cazul în care tânăra moare. “Dacă decesul survine ca urmare a faptului că părinţii au refuzat să aprobe transfuzia de sânge, în faţa procurorilor sunt singurii răspunzători. Pentru a obţine acordul familiei, medicii pot cere procurorilor să-i oblige pe părinţi să semneze formularele”, a declarat, pentru Libertatea, avocata Ionela Vasile.

Cariera lui Sabău, afectată de credinţă

Unul dintre cei mai cunoscuţi adepţi români ai cultului Martorii lui Iehova e Ioan Ovidiu Sabău, fost component al echipei naţionale de fotbal, actualmente antrenor în Liga 1. Sabău a ratat Campionatul Mondial din 1994 şi Campionatul European din 1996, din cauza unor accidentări. În lumea fotbalului, explicaţia pentru problemele sale musculare e că ar fi refuzat vitaminizarea impusă de medici şi că nu ar fi urmat anumite tratamente, care contravin conştiinţei instruite biblic.

Alin Popoviciu cere interzicerea cultelor religioase care interzic transfuzia de sânge sau transplantul de organe

Drama petrecută la Baia-Mare, când o femeie a murit întrucât familia sa a refuzat din motive religioase să permită medicilor să-i facă o transfuzie de sânge, pentru a-i salva viaţa, l-a indignat pe deputatul Alin Popoviciu.

Un medic român, școlit în SUA, explică părinților la ce vârstă începe consumul de droguri în România, de ce stoparea nu poate fi făcută de unul singur și ce înseamnă să fii un sprijin pentru copil
Recomandări
Un medic român, școlit în SUA, explică părinților la ce vârstă începe consumul de droguri în România, de ce stoparea nu poate fi făcută de unul singur și ce înseamnă să fii un sprijin pentru copil

Popoviciu spune că acele culte care interzic transfuzia de sânge sau transplantul de organe, trebuie interzise întrucât, prin concepţiile lor aberante, cei care au nevoie de o anumită intervenţie medicală, sunt condamnaţi la moarte de către nişte fanatici religioşi.

„Aceşti oameni iau practic dreptul la viaţă al adepţilor cultului respectiv, prin refuzul de a permite medicilor să le salveze viaţa. Îi putem considera chiar criminali, care ar trebui să răspundă în faţa legii, pentru crimă cu premeditare. Este inadmisibil ca în secolul 21 ca din motive bazate pe nişte idei aberante, care nu sunt desprinde deloc din Biblie, să refuze dreptul fundamental la viaţă al unei persoane. Nimeni, dar nimeni, în afară de Dumnezeu, nu are dreptul de a lua viaţa cuiva”, a spus Popoviciu.

Pedelistul are în vedere chiar iniţierea unui proiect de lege prin care să acele culte care atentează la viaţa persoanei să fie scoase în afara legii, dacă cei abilitaţi nu le vor interzice.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
GSP.RO
Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Playtech.ro
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Viva.ro
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
"Şi-au dat nişte pumni. Şi femeile alea s-au luat la bătaie". Conflict violent, în faţa copiilor, între două familii la Târgul de Crăciun: a intervenit Jandarmeria
Observatornews.ro
"Şi-au dat nişte pumni. Şi femeile alea s-au luat la bătaie". Conflict violent, în faţa copiilor, între două familii la Târgul de Crăciun: a intervenit Jandarmeria
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
Știrileprotv.ro
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
De ce să nu mai arunci pliculețele de ceai. Grădinarii cu experiență recomandă acest truc
FANATIK.RO
De ce să nu mai arunci pliculețele de ceai. Grădinarii cu experiență recomandă acest truc
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Orangesport.ro
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday
PUBLICITATE
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday