Prezentă la ora actuală în cel puţin 70 de ţări, oficialii din domeniul sănătății din UE au declarat că varianta Delta va reprezenta 90% dintre infecții în blocul comunitar, până la sfârșitul lunii august.

„Suntem evident îngrijoraţi de varianta Delta”, a spus Merkel, joi, în faţa presei, la sosirea la summitul de la Bruxelles.

Chiar și noi în Europa și în Germania pășim încă pe gheață subțire. Trebuie să rămânem vigilenți în fața noilor tulpini ale virusului, în special în fața variantei Delta. Trebuie să fim prudenți.

Angela Merkel:

La rândul său, președintele francez Emmanuel Macron a îndemnat statele UE să fie extrem de vigilente în privinţa acestei variante mai contagioase de COVID şi să ia în mod coordonat deciziile asupra deschiderii graniţelor pentru călătoriile dinspre statele terţe.

Ar trebui să fim cu toții vigilenți pentru varianta Delta se răspândește. Vedem că afectează persoanele care nu au fost încă vaccinate sau care au primit o singură doză, ceea ce înseamnă că trebuie să fim și mai rapizi în campania de vaccinare.

Emmanuel Macron:

Avertismentele celor doi lideri europeni vin în contextul în care premierul britanic Boris Johnson a anunţat recent că vor fi permise în curând călătoriile în afara Marii Britanii pentru persoanele complet vaccinate.

În Marea Britanie, varianta Delta este deja responsabilă pentru mai mult de 90% din cazurile de COVID și a dus la o creștere a numărului de infectări la persoanele nevaccinate și la cele imunizate doar cu prima doză.

Acest lucru a fost confirmat miercuri și de către Centru European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC). Potrivit ECDC, „datele preliminare arată că varianta Delta poate infecta și persoanele care au primit o singură doză din vaccinurile disponibile în prezent”.

Cum a afectat tulpina Delta alte state

Deși cazurile din Franța au scăzut, varianta Delta a stârnit îngrijorare într-o zonă din sud-vestul țării. Joi, premierul Jean Castex și ministrul sănătății din țară au vizitat Les Landes, unde varianta reprezintă 70% din infecții, potrivit BBC.

Potrivit premierului, aproximativ 30% din populația Franței este complet vaccinată, însă nu este suficient.

Deși majoritatea restricțiilor au fost ridicate în Franța, o reapariție a cazurilor ar putea obliga autoritățile să le reimpună.

Recent, Rusia se confruntă și ea cu o explozie a numărului de cazuri cu tulpina Delta. Joi, au fost raportate peste 8.500 de infecții și 92 de decese în Moscova, iar la nivel național aproape 20.000 – o cifră nemaiîntâlnită din luna ianuarie.

Apariția de noi focare de coronavirus și reticența populației de a se vaccina au făcut autoritățile din Moscova să impună săptămâna vaccinarea obligatorie a cel puțin 60% din angajații din sectorul de servicii.

Cu toate astea, majoritatea rușilor refuză vaccinul produs și exportat în toată lumea. Doar 12,8% dintre ruși au primit o singură doză și 9,9% au fost complet vaccinați până la 16 iunie.

Ministrul sănătății din Portugalia a admis că țara ar fi putut „acționa diferit” pentru a preveni răspândirea variantei, care acum reprezintă mai mult de jumătatea cazurilor noi din Lisabona și Valea Tajo.

Comentariile sale au venit după ce Angela Merkel a spus că situația din Portugalia ar fi putut fi evitată cu regulile de călătorie la nivelul UE. Țara a permis călătorilor din Marea Britanie să intre doar cu un test negativ.

Într-o declarație separată, șeful programului de vaccinare din Portugalia a declarat că țara ar putea rata obiectivul său de a vaccina cu cel puțin o doză 70% din populație până la începutul lunii august.

Trei suporteri, infectați cu varianta Delta la Euro 2020, în Danemarca

Danemarca face un apel pentru testarea a aproximativ 4.000 de persoane, după ce trei suporteri prezenti la stadionul Parken din Copenhaga s-au infectat, la 17 iunie, cu varianta Delta a coronavirusului, în timpul meciului Danemarca – Belgia, scrie euronews.com.

Danemarca a raportat 247 de cazuri ale variantei Delta. Potrivit presei daneze, fanii care au dat rezultate pozitive au fost danezi.

Primul deces din România din cauza tulpinii Delta a COVID

Astăzi, 24 iunie, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a informat că o femeie în vârstă de 72 de ani, din județul Argeș, a decedat, după ce a fost infectat cu tulpina Delta.

În total, în România au fost confirmate în urma secvențierelor genetice 44 de cazuri de infectare cu varianta Delta a virusului, care provoacă îngrijorare datorită faptului că este mult mai ușor transmisibilă.

Medicul militar Valeriu Gheorghiță a avertizat, însă, miercuri seară, că „la sfârşitul lunii august, nouă din 10 cazuri de COVID-19 vor fi cu tulpină Delta”.

Cât de periculoasă e varianta Delta

Varianta Delta a fost înregistrată pentru prima dată în baza de date globală la începutul lunii octombrie 2020, la doar două săptămâni după ce tulpina Alfa (britanică) a fost detectată.

Varianta Delta a circulat prin India de atunci și se crede că a determinat al doilea val de infecției în această țară.

Ea este cu circa 60% mai transmisibilă decât varianta Alfa (varianta britanică), care la rândul ei este cu circa 50% mai transmisibilă decât tulpina originală, potrivit unui studiu realizat recent de Sistemul Public de Sănătate din Anglia (PHE).

OMS a desemnat tulpina Delta drept „variantă care determină îngrijorare” pe 10 mai. Această clasificare înseamnă că o variantă poate fi mai transmisibilă sau poate provoca boli mai severe, nu răspunde la tratament, evită răspunsul imun sau nu poate fi diagnosticată prin teste standard.

VIDEO L-a lăsat cu mâna întins pe ministrul Eduard Novak! Moment tensionat între Ana Maria Popescu și ministrul Sportului
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO L-a lăsat cu mâna întins pe ministrul Eduard Novak! Moment tensionat între Ana Maria Popescu și ministrul Sportului
BREAKING: Ce a descoperit Marian Vanghelie în telefonul Oanei Mizil. E motivul pentru care a bătut-o
Playtech.ro
BREAKING: Ce a descoperit Marian Vanghelie în telefonul Oanei Mizil. E motivul pentru care a bătut-o
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Observatornews.ro
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Horoscop 28 iulie 2021. Peștii trebuie să țină sub control gândurile negre, ca să nu-și coloreze zilele sumbru
HOROSCOP
Horoscop 28 iulie 2021. Peștii trebuie să țină sub control gândurile negre, ca să nu-și coloreze zilele sumbru
Alex Bodi, în Mamaia cu bolidul pe care l-ar fi vândut deși era pus sub sechestru de DIICOT. Ce număr are mașina de 500.000 €
Știrileprotv.ro
Alex Bodi, în Mamaia cu bolidul pe care l-ar fi vândut deși era pus sub sechestru de DIICOT. Ce număr are mașina de 500.000 €
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD
PUBLICITATE
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD