Tinerii cu vârste între 20 şi 27 de ani, urmăriţi internaţional în baza unor mandate emise de autorităţile din Spania pentru că ar fi sustras 32 de autovehicule pe care le-au folosit pentru comiterea unor furturi, au fost prinşi la Balş şi reţinuţi.

Cei patru tineri, toţi din oraşul Balş, au fost prinşi miercuri, 17 iulie, în urma unei acţiuni a poliţiştilor de investigaţii criminale, împreună cu poliţişti din Balş şi cu lucrători de la Serviciul de Acţiuni Speciale. Tinerii erau urmăriţi internaţional în baza unor mandate de arestare preventivă emise de autorităţile spaniole, care au solicitat arestarea în vederea predării către autorităţile judiciare din Spania.

„Aceştia sunt bănuiţi că în perioada 2018 – 2019 au sustras 32 de autovehicule de pe raza statului spaniol pe care le-au folosit în vederea comiterii de furturi din locuinţe sau societăţi comerciale, după săvârşirea faptelor revenind în ţară”, se precizează într-un comunicat al IPJ, citat de Agerpres.

Citeşte şi:

La trei luni după ce pachete cu droguri au apărut pe litoralul românesc, Poliția anunță o anchetă privind intervenția agenților

"Am vrut să dau mâna cu el. Dar și-a tras mâna". Ilie Năstase a luat foc dupa gestul lui Iohannis
GSP.RO

"Am vrut să dau mâna cu el. Dar și-a tras mâna". Ilie Năstase a luat foc dupa gestul lui Iohannis

Horoscop 12 decembrie 2019. Capricornii au parte de o zi dificilă
HOROSCOP

Horoscop 12 decembrie 2019. Capricornii au parte de o zi dificilă