De Valentina Postelnicu,

„Aş începe prin a le mulţumi tuturor colegilor deputaţilor şi senatori pentru astăzi am trecut un test important pentru PMP şi am demonstrat că suntem un partid disciplinat care ştie exact ce vrea de la viaţa politică şi este mare lucru că am reuşit să facem diferenţa necesară pentru a da jos Guvernul Dăncilă. Fără voturile PMP moţiunea de astăzi nu ar fi reuşit şi acest lucru trebuie să-l spunem toţi fără niciun fel de reţinere în toate ieşirile noastre publice de acum încolo. Am avut rolul nostru esenţial în a da jos Guvernul Dăncilă. Sigur că din această clipă se deschid noi perspective. Mâine vom începe consultările la Palatul Cotroceni cu partidele politice parlamentare. Noi suntem programaţi la ora 12,30, tocmai am primit şi invitaţia de la preşedintele României”, a afirmat Tomac, la şedinţa Colegiului Naţional al PMP.

El a transmis că prin această moţiune se încheie „epoca Dragnea” şi urmează o nouă perioadă de zbucium în viaţa politică românească, care se va desfăşura „în cheia alegerilor prezidenţiale”.

„Ce este esenţial pentru noi, este că avem un alt obiectiv la fel de important – alegerile prezidenţiale. Să nu uităm de acest context şi anume că tot ceea ce urmează să se întâmple în următoarea perioadă se va desfăşura şi sub această cheie a alegerilor prezidenţiale şi pentru noi este extrem de important să ţinem ştacheta sus, aşa cum am ţinut-o în aceste zile în care s-au făcut presiuni extraordinare. De departe am fost partidul pe care s-a pus presiunea cea mai mare din toate punctele de vedere. Şi tocmai de aceea cred că este foarte bine că am reuşit să ieşim învingători alături de ceilalţi care au votat”, a adăugat Eugen Tomac.

Tomac a spus că s-a demonstrat că PSD nu mai are majoritate.

Un cioban de 19 ani s-a întâlnit cu o ursoaică cu doi pui.  Gestul care i-a salvat viața
Recomandări

Un cioban de 19 ani s-a întâlnit cu o ursoaică cu doi pui. Gestul care i-a salvat viața

„Vom spune şi de ce credem că opţiunea alegerilor anticipate nu este o soluţie pentru a ieşi din criză. S-a demonstrat astăzi că PSD nu mai are majoritate, ştiu că unele partide tot insistă să intrăm din criză în criză. Soluţia cea mai corectă este să avem un guvern politic care să-şi asume cel puţin un an de zile actul guvernării în mod transparent, în mod asumat pe nişte obiective, pe termen scurt, precise, până la alegerile parlamentare de anul viitor. Oricum, va fi foarte greu să comasezi alegerile locale cu alegerile parlamentare. Există o decizie a CCR din 2012 că nu se poate comasarea pentru că duce cetăţenii în eroare. Din punctul acesta de vedere vom fi consecvenţi”, a mai arătat liderul PMP.

La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume”. Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
GSP.RO

La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume”. Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist

Horoscop 6 decembrie 2019. Este o zi dificilă pentru Raci
HOROSCOP

Horoscop 6 decembrie 2019. Este o zi dificilă pentru Raci