PNL cere convocarea de urgenţă a Parlamentului, pentru recursul compensatoriu. Orban spune că legea care a scos deţinuţi din închisori trebuie modificată sau abrogată

PNL cere convocarea de urgenţă a Parlamentului, pentru legea recursului compensatoriu, care a dus la eliberarea din penitenciare a unor deţinuţi, din cauza condiţiilor improprii, iar ulterior unii au recidivat, cu acte de violenţă extremă şi chiar crimă.

Apelul liberalilor vine la scurt timp după ce preşedintele Klaus Iohannis cerea Guvernului să analizeze această lege şi să vină cât mai repede cu soluţii.

„Datorită gravităţii situaţiei, nu putem aştepta săptămâni să se găsească o soluţie pentru problema provocată de actualul Guvern. (…) Solicităm convocarea de urgenţă a unei sesiuni parlamentare extraordinare. Adresez către preşedinţii celor Camere – nu către domnul Dragnea şi cu domnul Tăriceanu, care sunt în concediu, dar şi-au delegat atribuţiile de preşedinte către domnul Iordache şi domnul Manda – solicitarea să convoace sesiune parlamentară extraordinară de urgenţă în care să fie amendată această lege, fie să fie împiedicată eliberarea infractorilor care au comis infracţiuni cu violenţă, omoruri, violuri, tâlhării şi alte categorii, infracţiuni, fie chiar abrogarea în integralitate a acestei legi privind regimul compensatoriu', a spus liderul PNL Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă.

Potrivit lui Orban, „viaţa, integritatea fizică şi proprietatea privată a fiecărui cetăţean român au fost puse în pericol de Guvernul PSD-ALDE, care a eliberat peste 11.000 de deţinuţi înainte de termen fără niciun fel de măsură de reintegrare socială a acestora, fără să ia nicio măsură privitoare la posibilitatea de a asigura pentru aceşti deţinuţi eliberaţi o formă de ţinere sub supraveghere şi de urmărire a reintegrării în societate a acestor deţinuţi eliberaţi'.

„Există cazuri grave de omoruri, violenţe, violuri care s-au petrecut în ultima perioadă. Este evidentă creşterea incidenţei infracţionalităţii şi, din păcate, a infracţiunilor grave comise de cei care au fost eliberaţi înainte de termen de Guvernul PSD-ALDE pe uşa din dos a penitenciarelor, iar răspunderea exclusivă pentru această situaţie dramatică este a actualului Guvern, care guvernează pentru infractori şi care este împotriva cetăţenilor români corecţi, care respectă legea, care sunt normali într-o societate', a adăugat Orban.

Liderul PNL transmite Guvernului să prezinte de urgenţă măsurile pe care le ia pentru întărirea serviciului de probaţiune şi pentru asigurarea de către acest serviciu a urmăririi celor eliberaţi din închisori, dar şi a tuturor celorlalte atribuţii pe care le au cei din serviciul de probaţiune.

„Solicităm de urgenţă ocuparea posturilor vacante din poliţie. Datorită prostiei Guvernului, care a modificat legea pensiilor şi care a permis în acelaşi timp, prin decizia ministrului de Interne, Carmen Dan, pensionarea anticipată a mii de poliţişti, la ora actuală poliţia nu mai are capacitatea efectivă de a-şi îndeplini misiunea', a adăugat Orban.

Citeşte şi:Abia acum i-au luat carnetul și l-au trimis în judecată! La trei ani după ce a călcat-o pe Ana pe trecerea de pietoni și la o lună de la articolele din Libertatea, justiția s-a mișcat

Mai multe articole