17 Noi. 2014 10:27

SURSE-Ponta ar putea demisiona din funcţia de premier. CINE ÎI VA LUA LOCUL

Distribuie

Unul dintre cei care cer ca PSD să iasă de la guvernare este chiar vice preşedintele partidului,primarul sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, care a cerut în urmă cu câteva minute ca social-democraţii să facă un pas înapoi de la conducerea Executivului.
"Poporul nu greşeşte niciodată, a ales într-o proporţie covărşitoare şi cred că tebuie să facem un pas în lateral dacă nu chair în spate. De prea multe ori noi şi eu am simiţit nevoia unei altfel de politică, cred că după acest vot trebuie să dăm ocazia domnului Iohannis şi echipei sale să facă un alt fel de politică. În consecinţă nu trebuie să mai ţinem de această guvernare. Cred că ar trebui să repectăm voinţa românilor exprimată. Cu siguranţă că va fi convocată o şedinţă. E un gest de normalitate, de decenţă, să facem chestiunea asta. Până la urmă, partidele ar trebui să vină în aşteptarea cetăţenilor . Nu a fot o guvernare rea, dar important e ce vor românii", a spus Robert Negoiţă.
Mai mult, surse din PSD spun că Victor Ponta chiar ar intenţiona să facă acest pas şi să lase guvernarea pe seama celor de la PNL. Există riscul să fie demis printr-o moţiune de cenzură, pentru care nu garantăm că nu va fi votată chiar de parlamentarii noştri. Decât să fie demis, atunci mai bine îşi dă el demisia, e mult mai onorabil aşa", mai spun pesediştii.
În cazul în care, Ponta ar demisiona şi PSD se declară partid de opoziţie, atunci, în Parlament va fi nevoie să se creeze o altă majoritate, cel mai probabil compusă din liberali, democrat-liberali, udemerişti, independenţi, uneperişti şi grupul minorităţilor naţionale, care să meargă la preşedintele României Traian Băsescu cu o nouă propunere de premier.
Sursele spun că nominalizarea noii majorităţi va fi fostul ministru al justiţiei Cătălin Predoiu, nume vehiculat în campania electorală ca premeirul lui Klaus iohannis, în cazul în care va câştiga alegerile.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Andreea Marin va suferi luna viitoare o intervenție chirurgicală
Loading...
Comentarii