• „Și zice: «nu, voi țiganii nu aveți dreptul la avocat». Șeful de post de aici a zis vorba asta”, mărturisește Dănuț Constantin, de pe prispa casei părinților săi dintr-un cartier modest al comunei Baia. 
  • Îi e martor pentru bătaia pentru care-i acuză pe polițiști chiar vecinul său, un tânăr de 22 de ani, crescut mai mult în ograda familiei Constantin, după ce a rămas orfan de mamă. Pîtea susține că și-a luat și el pumni și palme în a aceeași zi.
  • Poliția Baia n-a primit echipa redacției în secție, motivând că șeful de post e în concediu, iar IPJ Tulcea spune că n-a fost informată despre caz, dar va face verificări. 
  • Bătăile Poliției devin un fenomen în România: Libertatea a documentat cazul satului Palanca, unde mai mulți bărbați au fost bătuți în ultimii 3 ani de șeful de post și colegi de-ai săi, iar reporterii ziarului au discutat și cu apropiații celor doi bărbați torturați și umiliți de agenții secției 16 din București anul trecut. Ambii au murit între timp

La umbra silozurilor de la marginea comunei, îngrămădită pe hartă între malurile lacului Ceamurlia și Constanța, un morman de țevi ruginite marchează pentru Constantin Pîtea prima parte a sesiunii de tortură pentru care-i acuză pe doi agenți din cadrul Postului de Poliție din Baia, jud. Tulcea. 

Unde a fost găsit copilul de 2 ani din Botoșani după mai bine de 24 de ore de căutări. „Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei”
Recomandări
Unde a fost găsit copilul de 2 ani din Botoșani după mai bine de 24 de ore de căutări. „Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei”


Era după-amiază, a doua zi de Înviere, când tânărul firav, pe care vecinii îl cunosc drept Costică, a fost săltat de mașina poliției. „În dreapta era șeful de post. În față, un agent și un al doilea pe bancheta din spate”, spune băiatul, care acuză că au urmat ore umilințe, atât pentru el, cât și pentru vecinul Dănuț.

„M-au bătut până mi-a plesnit carnea”. Polițiștii dintr-o comună din Tulcea sunt acuzați de tortură, amenințări și umilințe
Costică, 22 de ani, acuză că polițiștii l-au bătut și umilit

„Când m-au luat de la blocuri mi-au zis: «Stai să vezi tu acu. Te ducem în câmp și acolo să vezi ce te omorâm noi pe tine». Și m-au dus acolo și m-au luat la bătaie”, povestește Costică, arătând cu degetul spre mormanul de fiare ruginite care domină câmpul infinit de verde de la malul Ceamurliei.

Acesta susține că doi dintre polițiști au început cu palmele și pumnii încă din mașină. „De la volan se întindea până și șoferul să-mi dea câte o palmă”, sub privirea șefului de post din Baia, Valentin Iftim, susține tânărul. 

În timp ce primea palme peste urechi, polițiștii îi urlau să le spună despre mieii pe care i-a furat. Pîtea susține că a încercat să le explice că, într-adevăr, a avut 40 de miei, dar pe care i-a cumpărat cu banii jos de la paznicul unei stâne de lângă cariera de piatră. Loviturile s-au oprit când i-a implorat pe agenți. L-au băgat înapoi în mașină și l-au dus la postul din centrul comunei Baia.

Aici, după ce unul dintre agenți l-a amenințat că-i va rupe mâna cu bâta telescopică, în pragul ușii l-a văzut pe vecinul său, Dănuț Constantin. Bărbatul de 45 de ani a fost târât într-o altă cameră a postului, iar zeci de minute Costică i-a ascultat cu frică urletele de durere. Când s-au oprit, polițiștii l-au dus pe tânăr în camera vecină, ca să vadă sângele care se prelingeau din bluza bleumarin a lui Dănuț.

„Voi, țiganii, nu aveți dreptul la avocat. Chiar așa”

Dănuț Constantin a fost ridicat din curtea părinților săi, la doar jumătate de oră după ce șeful de post îl ridicase din celălalt capăt al comunei pe Constantin Pîtea.

„M-au bătut până mi-a plesnit carnea”. Polițiștii dintr-o comună din Tulcea sunt acuzați de tortură, amenințări și umilințe
Dănuț Constantin arată brațul plin de vânătăi
Coaliția PNL-PSD a decis să aibă candidat comun pentru Primăria Capitalei. Medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit
Recomandări
Coaliția PNL-PSD a decis să aibă candidat comun pentru Primăria Capitalei. Medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit

A ajuns direct în post, fără ocolul de pe câmp. Și, la câteva momente după ce-a trecut pragul clădirii, a început și calvarul, acuză Dănuț.

Unul dintre agenți, un bărbat cărunt, l-ar fi izbit de un perete și ar fi început să-i dea cu bâta telescopică, în timp ce-l acuza că a furat mieii stânei. Loviturile au aterizat peste tot, iar urmele se suprapun acum peste tatuajele de pe brațele sale. Doar pe antebraț se mai distinge în tuș un Hristos pe cruce. Nu-și poate ridica coatele mai sus de piept, fiindcă îl ține durerea de la cele patru coaste fisurate. 

„M-au bătut până mi-a plesnit carnea”. Polițiștii dintr-o comună din Tulcea sunt acuzați de tortură, amenințări și umilințe
Dănuț Constantin la marginea comunei Baia

„Polițistul bătea, se oprea să-și tragă sufletul și iarăși dădea”, susține Dănuț. „M-a bătut până mi-a plesnit pielea și carnea pe mine”, punctează bărbatul, căruia, la 5 zile după bătaia încasată, încă îi mai țâșnește sânge din braț.

Polițistul cu părul grizonant, pe care Dănuț îl cunoaște doar ca „domnul Cătălin”, nu a fost singurul. La un moment, extenuat de bătaie, bărbatul s-a prăbușit cu brațele deasupra capului, iar o horă de picioare s-a pogorât peste el. 

Îi implora să se oprească. Dar spectatorii au fost și alți lucrători din postul Baia.

„O domnișoară polițist a fost singura care, în timp ce eu bălteam în sânge, a spus gata, ajunge. Ceilalți priveau nepăsători”, povestește Dănuț. 

„M-au bătut până mi-a plesnit carnea”. Polițiștii dintr-o comună din Tulcea sunt acuzați de tortură, amenințări și umilințe
Dănuț, la sediul Poliției

A cerut un avocat din oficiu, însă chiar șeful de post i-a respins solicitarea. „Și zice «nu, voi țiganii nu aveți dreptul la avocat. Chiar așa.» Șeful de post de aici a zis vorba asta”, mărturisește bărbatul de 45 de ani din fața casei părinților săi, care au trăit o viață în Baia.

„Vezi pistolul ăsta?”

Mama are ochii umflați de plâns pentru durerea fiului ei, bărbat în toată firea. Și recunoaște că nu a mai putut să mănânce de 4 zile, din noaptea în care vecinul Costică a venit cu mașina, ca să-i ducă împreună cu Dănuț la UPU Babadag, de unde au plecat apoi spre Spitalul Județean Tulcea.

„M-au bătut până mi-a plesnit carnea”. Polițiștii dintr-o comună din Tulcea sunt acuzați de tortură, amenințări și umilințe
Hainele pe care le purta Dănuț în ziua în care acuză că a fost bătut de polițiști

Dănuț își ridică bluza îmbibată de sânge în fața perdelei care-i păzește pe locuitorii casei de țânțarii de Deltă. Mama oftează, „putea să-l omoare”, și-i schimbă cu grijă bandajul de pe braț.

Din rană încă țâșnește sânge. „Când mi-a văzut-o polițistul, m-a luat cu: «ce ai avut acolo, bubă?»”, spune Dănuț. 

Sprijiniți de bojdeuca de lut, cei doi vecini prezintă aceeași variantă în plângerile înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea. Dar nu știu dacă au spus același lucru în declarațiile pe care, spun ei, au fost forțați să le semneze după bătaia încasată la Poliție.

Agenții i-au scris-o pe a lui Dănuț, iar apoi l-au luat de mână și cu degetele sale au desenat pe foaie forma literelor pe care bărbatul nu le cunoaște. „Nici la grădiniță n-am fost, că noi suntem dintr-o familie mai amărâtă”, completează bărbatul, care nu credea că o să mai iasă pe două picioare de pe ușa postului din Baia.

„Dacă nu recunoști, vezi pistolul ăsta, are 12 gloanțe. Toate în cap ți le dau”, i-ar fi urlat unul dintre polițiști în timp ce-i repeta că trebuie să spună că a furat peste 100 de miei. Dănuț susține însă că a plătit 2.000 de lei ca să cumpere doar 40 de la paznicul stânei.

„Am cumpărat de la paznic. El a zis că nu are probleme”

În săptămâna de dinaintea Paștilor, paznicul stânei l-ar fi sunat pe Constantin Pîtea să-i spună că are niște miei de vânzare. „Ne-am dus, i-am dat 2.000 lei pe 40 de miei și am încărcat animalele în mașini pentru a le vinde mai departe”, povestește Costică.

Și adaugă că, în fața polițiștilor, paznicul a recunoscut că el a scos animalele din țarc.

„M-au bătut până mi-a plesnit carnea”. Polițiștii dintr-o comună din Tulcea sunt acuzați de tortură, amenințări și umilințe
Mama lui Dănuț îi bandajează rana

După bătaie s-a făcut și reconstituire. „Plin de sânge, cum eram, ne-au dus pe câmp, la oi, să facem reconstituire. În poze, mă rugau să țin mâna din care curgea sânge ascunsă”, completează bărbatul de 45 de ani. După, polițiștii i-au oferit și o bere, dar a refuzat.

Asta e și varianta pe care cei doi vecini au scris-o în plângerile penale înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, în care acuză tortură din partea lucrătorilor de poliție din comuna Baia.  

Vânătaia de pe brațul lui Dăanuț ConstantinIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Eu câte luni nu mai muncesc acum? Cine mă îngrijește? Bătrânii ăștia? Cine mă îngrijește pe mine? Eu, de bine, de rău, scoteam acolo 500-600, cât scoteam”, concluzionează Dănuț Constantin.

Bătăile Poliției, un fenomen în România

Tortura și umilințele acuzate de bărbații din Baia nu reprezintă un caz singular în România ultimilor ani.

Cazul Secției 16 din Capitală, unde doi bărbați au fost sechestrați și bătuți crunt în septembrie 2020, a scos la iveală mai multe abuzuri petrecute, de-a lungul timpului, la același post de Poliție.

Reporterii Libertatea au stat de vorbă cu apropiați ai celor doi bărbați torturați, după ce ambii au decedat în ultimele 8 luni.

Apoi, ziarul a discutat cu mai mulți săteni din comuna Palanca, județul Bacău, unde mai mulți localnici au acuzat tratamente inumane din partea Poliției, printre cei implicați fiind șeful de post.

Poliția n-a primit reporterii în postul din Baia

Spre locul unde s-ar fi petrecut prima bătaie bat camerele de supraveghere ale fabricii de ulei din Baia. Dănuț și Costică și-au găsit un avocat și așteaptă ca procurorii să ceară filmările.

„M-au bătut până mi-a plesnit carnea”. Polițiștii dintr-o comună din Tulcea sunt acuzați de tortură, amenințări și umilințe
Sediul Poliției din Baia

Nu pot face același lucru la postul din Baia. Avocatei i s-a spus că nicio cameră din sediul poliției nu funcționează, deoarece nu s-a făcut mentenanța. Inspectoratul Județean Tulcea menționează, de asemenea, că nu există camere de luat vederi în incinta sediului Poliției Baia.

„Pe drumul spre câmp, dacă există camere, sigur se vede mașina poliției. Și cred că se poate vedea că m-au ținut în pumni și picioare tot drumul, inclusiv cel care conducea mașina mă lovea”, adaugă Costică.

Echipa ziarului s-a dus la secția de Poliție din Baia, însă n-a fost primită în incintă.

– Bună ziua! Cu domnul șef de post se poate discuta?
– Nu este. Este în concediu.

– De la ziarul Libertatea. În legătură cu două persoane care au fost bătute aici.
– Da, mergeți la IPJ Tulcea.

IPJ Tulcea spune că nu a fost încă informată despre situație, nici măcar de procurori, dar va face verificări în acest caz.

„Până la această dată, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea nu a fost sesizat cu privire la conduita polițiștilor din cadrul structurii mai sus menționate pe timpul efectuării cercetărilor”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție.

Iată, mai jos, răspunsul lor:

Libertatea


Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
FANATIK.RO
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Viva.ro
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
GSP.RO
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
Zodiile care vor avea zile pline de noroc. Totul se schimbă în bine în viața lor începând din 19 martie
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea zile pline de noroc. Totul se schimbă în bine în viața lor începând din 19 martie
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Unica.ro
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Observatornews.ro
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
RECOMANDĂRI