MENIU CAUTĂ
19 Ian. 2019 08:00 , de Mihaela Grădinaru

Povestea cutremurătoare a măicuței Elena. Somată să plătească statului 36.000 de lei din cauza greșelii unui funcționar, descoperită după 23 de ani!

Distribuie

La aproape 90 de ani, măicuța Elena e somată de Casa de Pensii Brașov să returneze statului român 36.000 de lei din cauza unei "erori în acte" făcute, culmea, de aceeași Casă de Pensii în urmă cu 23 de ani!

Povestea e halucinantă.

  • Femeia a fost persecutată politic pe vremea comuniștilor, scoasă din mănăstire în puterea nopții cu arma la tâmplă și obligată să se dezbrace de haine
  • Condamnată la un an de închisoare cu suspendare de vechiul regim, Elena Bazilian a depus, după 1990, cerere de despăgubire, conform legii.
  • Elena a fost încadrată la „persoană cu domiciliu obligatoriu”, încadrare căreia îi corespundea o vechime de 7 ani şi 6 luni în muncă și o indemnizaţie lunară.
  • La Casa de Pensii Brasov, decizia a fost transcrisă greșit. „Strămutată”, în loc de „domiciliu obligatoriu”, ceea ce a dus, automat, la o indemnizație mai mare
  • Greșeala făcută acum 23 de ani a fost descoperită de curând, în urma unui control de la București
  • Măicuța Elena refuză să se lupte cu sistemul, pentru că, spune ea…. „oamenii simpli nu-şi găsesc dreptatea”

Elena Bazilian s-a născut în decembrie 1929 la Braşov şi a crescut fără tată. Mama ei a rămas văduvă pe când Elena avea doar două luni şi s-a chinuit cum a putut să-şi crească cei patru copii. Înainte să moară, tatăl, care fusese orfan de ambii părinţi, şi-a rugat soţia cu limbă de moarte să nu-şi dea copiii de lângă ea, cu nici un chip. Oricât de greu i-ar fi.

Scoasă din mănăstire cu pistolul la tâmplă și condamnată la închisoare

Când a crescut, la vârsta de 23 de ani, Elena a decis să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu şi s-a dus la Mănăstirea Vladimireşti, din judeţul Galaţi, unde a luat cu ea singura ei avere, o maşină de cusut Singer rămasă de la tatăl său.

Îşi aduce aminte limpede de perioada persecuţiilor comuniste când, în 1955, conducerea mănăstirii a fost arestată şi călugăriţele au fost constrânse să plece din casa Domnului. Dar Elena şi prietena ei cea mai bună, Maria, nu au vrut să părăsească mănăstirea. Și inevitabilul s-a petrecut.

Într-o noapte de iarnă, în ianuarie 1956, s-au trezit cu arma la tâmplă. „Era o vreme câinoasă, era noroi până la glezne… Ne-au trezit în toiul nopţii şi ne-au scos din mănăstire cu arma la spate, ca pe hoţi. Ne-au obligat să ne dezbrăcăm de uniformă… Ne-au dus pe un şantier, unde ne-au triat… Pe noi, care eram de mai departe, ne-au dus la 2 noaptea în gară, la Brăila, şi ne-au dat nişte foi de drum… Noi, cum eram din Braşov, ne-au trimis acasă şi ne-au dat ordin să ne prezentăm la Miliţie periodic. Eram nişte copile naive, de 20 şi ceva de ani. Noi tot speram să ne întoarcem la mănăstire la un moment dat”, povesteşte măicuţa Elena.

Maicutele Elena si Maria

Dar n-a fost să fie. Elena a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare pentru „port ilegal de uniformă” şi domiciliu obligatoriu la Braşov. Abia după ce a convenit să renunţe la uniforma de călugăriţă, Elena a reuşit să se încadreze în câmpul muncii, ca muncitoare la o fabrică de bomboane din Braşov. A lucrat 11-12 ani, dar s-a îmbolnăvit de poliartrită şi după cinci ani prin spitale a fost pensionată pe caz de boală.

Un funcționar grăbit și o eroare care costă

După ’89, Mănăstirea Vladimireşti s-a redeschis, însă Elena nu s-a mai putut întoarce acolo pentru că familia ei avea nevoie de ea. „După ’90, stareţa s-a întors la mănăstire. Era devastat totul acolo, geamurile erau sparte. Eu nu m-am întors pentru că o aveam pe mama de 90 de ani, iar fratele meu era paralizat, am rămas ca să-i îngrijesc. Dar am păstrat mereu legătura cu mănăstirea noastră, deşi mulți dintre cei de vârsta noastră au murit…”, mai spune ea.

După Revoluţie, la sfatul unei cunoştinţe, Elena şi Maria au depus cerere de despăgubire conform Decretului-lege nr 118/1990 privind „acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri”.

În hotărârea Comisiei din decembrie 1994 se menţionează că „Petenta (Elena Bazilian – n.r.) a fost călugăriţă în Mănăstirea Vladimireşti jud. Galaţi şi a fost evacuată forţat şi trimisă la Braşov, unde i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în perioada 1 februarie 1956 – 1 februarie 1961, adică 5 ani, căreia îi corespunde o vechime de 7 ani şi 6 luni în muncă, bucurându-se de drepturile prevăzute de lege”. I se stabileşte o indemnizaţie lunară de 8.500 de lei în banii de atunci.

Deşi în hotărârea Comisiei se menţionează „domiciliu obligatoriu”, în documentul Casei de Pensii Braşov, din ianuarie 1995, apare încadrarea „strămutată”, căreia îi corespunde o indemnizație mai mare. O eroare, cel mai probabil, a unui funcţionar grăbit.

După 23 de ani

Totuși, măicuţa Elena a observat că pensia ei era uşor mai mare decât a colegei ei, Maria Neagu, deşi ştia că au aceeaşi încadrare, şi a mers la Casa de Pensii să ceară lămuriri. I s-a explicat atunci că diferenţa are legătură cu anii de muncă, prin urmare, a stat liniştită.

Dar, surpriză. Anul trecut, în urma unui control de la București, Casa de Pensii Braşov şi-a dat seama de eroarea din act. După 23 de ani!

În iulie 2018, Elena Bazilian a primit o înştiinţare de la Casa Judeţeană de Pensii care o anunţă că trebuie să returneze 36.000 de lei pe care i-ar fi încasat necuvenit. Suma reprezintă banii primiţi în plus doar în ultimii trei ani, în perioada de prescripţie.

„Oamenii simpli nu-și găsesc dreptatea….”

Decizia putea fi atacată la Tribunalul Braşov în termen de 15 zile, însă măicuţa Elena nu a mai avut putere să lupte cu sistemul. „Contestaţie nu am făcut. Ce rost are? Eu nu am avut nicioadată avere. Singura mea avere a fost o maşină de cusut Singer, rămasă de la tatăl meu, pe care am luat-o cu mine la mănăstire, dar şi pe aceea am pierdut-o în 1956… Rămân la convingerea că oamenii simpli nu-şi găsesc dreptatea”, a spus ea.

Decizia a rămas definitivă, iar suma de 36.000 de lei i-a fost eşalonată pe o perioadă de 4 ani şi jumătate, timp în care trebuie să returneze lunar câte 630 de lei.

Deşi nu a depus contestaţie, măicuţa Elena a ţinut să trimită, în schimb, o scrisoare conducerii Casei de Pensii, în care explică prin ce chin a trecut, faptul că suferă de cancer şi că are nevoie de ajutor, dar şi dezamăgirea că „oamenilor simpli li se găsesc întotdeauna motive pentru a li se diminua drepturile”. Scrisoarea ei a rămas fără răspuns.

„Mă rog să nu rămână datoria în urma mea”

În prezent, măicuţa Elena locuieşte împreună cu vechea ei prietenă Maria, într-un apartament pe bd. Victoriei din Braşov. Miroase a tămâie, iar pretutindeni sunt aşezate cu grijă icoane şi fotografii cu oameni dragi lor. Amândouă se apropie de vârsta de 90 de ani şi amândouă se luptă cu bolile. Măicuţa Elena a fost diagnosticată cu cancer şi a fost operată de tumoare la colon în urmă cu ceva vreme. Dar spune că e liniştită şi are încredere că Dumnezeu va avea grijă de ea.

„Să mă ajute Dumnezeu să mai trăiesc încă patru ani şi jumătate, ca să-mi plătesc toată datoria. Să nu las pe nimeni în urma mea cu datorie”, a mai spus măicuţa Elena.

Directorul adjunct al Casei de Pensii: „Nu zic nici că e bine, nici că e rău. Aşa e legea”

Directorul executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Braşov, Ioan Pămpărău, spune că nu are nici o justificare cu privire la cazul Elenei Bazilian şi că nu a făcut altceva decât să respecte legea.

El a precizat că, într-adevăr, în dosarul călugăriţei Elena a apărut o greşeală, încă din 1995, iar persoana care a făcut eroarea este încă angajată a Casei de Pensii.

„Pe ciorna deciziei, că aşa era pe vremea aceea, se scria pe ciornă şi apoi se bătea la maşina de scris documentul original, apare într-adevăr «domiciliu obligatoriu» tăiat şi scris lângă «strămutat». Care a fost raţiunea, nu ştiu, e discutabil. Am depistat chiar şi persoana care a lucrat dosarul şi care lucrează şi acum la noi. Pe vremea aceea era un copil, nou-angajată la Casa de Pensii… Însă legea nu prevede sancţiuni pentru acest caz, pentru cel care a greşit în acte. Legea spune, în cazul tuturor instituţiilor care lucrează cu bani publici, că în cazul în care o persoană a încasat dintr-o eroare drepturi necuvenite de la bugetul de stat, are obligaţia să le plătească pentru perioada de prescripţie, de trei ani. Nam nici o justificare. Nu zic nici că e bine, nici că e rău. Aşa e legea”, a spus Pămpărău.

„În 2018 a venit control de la Bucureşti, de la Casa Naţională de Pensii, care a solicitat şi dosarul doamnei Bazilian. Atunci s-a descoperit greşeala şi comisia a stabilit acest debit pe trei ani, pentru perioada de prescripţie. Noi doar am aplicat legea. Acum i s-a micşorat indemnizaţia de la 2.000 de lei la 1.000 de lei, pe lângă eşalonarea debitului”, a mai spus directorul Casei de Pensii.

Totuşi, el a precizat că datoria se stinge odată cu decesul titularului, în cazul în care măicuţa Elena nu va mai trăi atât cât să plătească întreaga datorie.


Citește și:

Cum batjocorește justiția fetele de 10 ani violate. Procuror și judecător: „Victima s-a îmbrăcat sumar și a consimțit actele sexuale”!

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Un avion de instrucție s-a prăbușit la Tuzla! O persoană a murit
Comentarii