29 Aug. 2018 21:37

Povestea lui Ciprian Silaşi de la Războinici. A lăsat cariera de model pentru muzica populară

Distribuie

Ciprian Silași este unul dintre concurenții din echipa Războinicilor, în sezonul doi al emisiunii Exatlon. Tânărul are o poveste cel puțin interesantă. Pasionat de muzică populară, acesta a renunțat la cariera de succes ca model, doar pentru a interpreta melodii din folclorul românesc. 

Ciprian Silași este unul dintre Războinicii din cel de-al doilea sezon al emisiunii Exatlon. Tânărul din Sibiu are o carieră surprinzătoare. A fost model, însă a renunțat la trecut pe locul doi această pasiune.

„Toată lumea îmi spunea să fac modă. La un moment dat am plecat din țară să îmi găsesc de lucru, iar într-un restaurant un designer mi-a propus, în timp ce îl serveam, să fac poze pentru el, să fac prezentări”, declarat în urmă cu ceva timp Ciprian Silași, care acum este în echipa Războinicii de la Exatlon.

Cariera de model a trecut însă pe locul doi după ce a descoperit … muzica populară.

„Într-o anumită perioadă mergea treaba cu modelling-ul, în alta nu. Am început să urmez ore de canto să mă recreez, să ies din monotonie și să îmi animez timpul, apoi am conștientizat, în urma sfaturilor date de profesoara mea, că am potențial și am încercat să mă îndrept într-o direcție corectă și rentabilă pentru mine ca persoană. Am început prin canto clasic, dar după doi ani am mers spre muzică populară pentru că îmi era mai drag, mă caracteriza, fiind și crescut la țară, m-am regasit mai mult în aceasta latura”, mai declarat Ciprian Silași.

Acum, el a ajuns în echipa Războinicii în al doilea sezon al emisiunii Exatlon. Alături de el, în echipă mai sunt alți nouă concurenți care doresc să câștige premiul cel mare.

Exatlon România, sezonul 2. Lista tuturor concurenţilor din echipa Războinicilor

  1. Ciprian Silasi – cantaret de muzica populară
  2. Corina Petrut – make-up artist
  3. Alin Andronic – student
  4. Ana-Maria Otvos – antrenor de fitness
  5. Doru Mesesan – antrenor de fitness
  6. Iulian Pitea- instructor de schi
  7. Ana Taran – antrenor personal
  8. Beatrice Olaru – antrenor fitness
  9. Naomi Musca – studenta
  10. Calin Novacescu – antrenor de fitness si taekwondo

Exatlon România a revenit pe micile ecrane astăzi, începând cu ora 19.30, la Kanal D. Cei 20 de concurenti, 10 Faimoși și 10 Războinici, sunt gata să treacă prin cea mai dură și, în același timp,  frumoasă experiență a vieții lor.


Citește și:

Exatlon, sezonul 2. Debut cu probleme. Două concurente au fost la un pas să se înece

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Cum a luat foc apa din fântânile arteziene inaugurate în Piaţa Unirii
Loading...
Comentarii