Când avea trei luni, Gypsy a fost diagnosticată cu apnee și doctorii i-au recomandat să folosească acasă un tub de oxigen. Dar Dee Dee nu a fost convinsă de ce i-au spus medicii, crezând că se întâmplă și altceva rău cu copilul ei.

Când Gypsy avea 7 ani de zile, Dee Dee le-a spus prietenilor și familiei că fiica ei suferă de o tulburare cromozomială. Nu a numit boala, dar a descris-o ca pe una gravă care o face pe fată să aibă nevoie de un scaun cu rotile și să nu se dezvolte ca toți ceilalți copii.

Toată lumea și-a făcut griji pentru micuța Gypsy și a admirat-o pe mama ei care avea atât de multă grijă de ea. Fata a fost mereu în scaun cu rotile, dar și nedespărțită de tubul de oxigen și firele prin care era hrănită artificial. Mai mult,  era dusă la doctor pentru crize epileptice.

Din cauza medicamentelor pentru epilepsie, Gypsy a rămas fără dinți. Când a devenit adolescentă, Dee Dee a anunțat pe toată lumea că fiica ei are leucemie.

După ce uraganul Katrina le-a distrus casa, Dee Dee și Gypsy s-au mutat în Springfield, Missouri. O asociație de caritate le-a construit o casă, iar o alta le-a plătit o vacanță în Disney World.

În tot acest timp Dee Dee ținea un secret monstruos. Gypsy nu era adolescentă, avea de fapt 23 de ani. Ea nu avea nicio problemă, nici medicală, nici mintală. Gypsy a fost abuzată toată viața de mama ei care o trata ca pe un om foarte bolnav.

Experții cred că Dee Dee suferea de maladia Munchausen, o boală care se manifestă prin exagerarea sau exagererea unei boli cu scopul de a stârni simpatia și atenția celor din jur.

Când Gypsy a încercat să fugă, mama ei a legat-o de pat și a ținut-o legată timp de două săptămâni. Când a încercat să spună cuiva despre ce i se întâmplă, Dee Dee a spus că fiica ei are probleme psihice.

Dar tânăra nu a renunțat la ideea de a avea o viață normală. În anul 2013 ea l-a cunoscut pe un site de daiting pe Nicholas Godejohn, 23 de ani. Tânăra i-a spus adevărul despre ce se întâmplă și cei doi au stabilit să se întâlnească. Cei doi s-au întâlnit și au început să aibă o relație. Dee Dee a aflat și i-a interzis fetei să-și mai vadă iubitul.

Cei doi tineri au plănuit să o ucidă pe femeie, astfel că, în noaptea de 12 iunie a anului 2015, Gypsy l-a lăsat pe bărbat să intre în casă în timp ce mama ei dormea.

Tânăra i-a dat lui Nicholas mânuși și un cuțit uriaș și s-a ascuns în baie cât timp Nicholas a înjunghiat-o pe Dee Dee de 17 ori. După crimă, perechea a fugit în Wisconsin.

În prima fază, poliția a anunțat că Dee Dee a fost găsită moartă și că Gypsy a dispărut. Apoi, autoritățile au descoperit ce se întâmplase cu adevărat. Gypsy a povestit ce i s-a întâmplat și a acceptat o propunere venită din partea procurorilor, primind 10 ani de închisoare pentru faptele sale. Cazul a stârnit compasiune, dar faptul că a plănuit crima nu a putut fi trecut cu vederea.

Acum, iubitul ei a fost găsit vinovat de omor, urmând ca în luna februarie să-și afle și sentința.


Laura Lavric vrea să-și dea sora în „urmărire internațională”. Îi e datoare 10.000 de euro, prin hotărâre judecătorească


 

Urmărește-ne pe Google News