• MApN și Lidl au încercat stingerea a două procese, în care inițial Armata ceruse „anularea autorizației de construire și desființarea construcției” unui mare centru logistic al supermarketului german Lidl, înălțat fără avizul Armatei la 2.000 de metri de radarul NATO din comuna Cârcea, Dolj.
  • Conform actelor depuse de MApN la judecătorie, depozitul „afectează în mod semnificativ funcţionarea echipamentelor militare” și chiar „ar putea suprima eficacitatea” radarului.
  • În instanță a început să iasă la iveală o afacere politică de cumpărat și revândut terenuri, iar Armata și Lidl au vrut să oprească procesul și să relocheze radarul ca să se poată construi, în continuare, depozitul. Dar, pe 20 septembrie 2022, instanța s-a opus și procesele continuă. 
  • Între timp, a apărut și argumentația judecătoarei Florica Dudu, de la Tribunalul Dolj. Magistratul atrage atenția Armatei și ministrului Dâncu – el a semnat ordinul – că nu pot obține oprirea procesului pe care tot Armata l-a pornit, pentru că, dacă ceva e în neregulă cu autorizațiile de construcție, atunci „interesul public” e cel vătămat. Iar MApN nu poate decide el în numele interesului public, care e, așa cum îi arată numelui, al publicului, al societății. 
„O afacere de partid”. Mai mulți angajați din ICR acuză nereguli la „un concurs cu dedicație”. Jurista a intrat în concediu medical, ca să nu semneze
Recomandări
„O afacere de partid”. Mai mulți angajați din ICR acuză nereguli la „un concurs cu dedicație”. Jurista a intrat în concediu medical, ca să nu semneze

„Interesul vătămat nu aparţine numai reclamantului care s-a considerat vătămat prin emiterea actului ce face obiectul cererii de anulare, ci se constată că vătămarea invocată s-a raportat la un interes public”, a susținut judecătoarea Florica Dudu în motivarea deciziei de respingere a înțelegerii extrajudiciare dintre MApN și Lidl.

PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA: O judecătoare atrage atenția MApN că apărarea țării nu e ceva pe care Armata o poate tranzacționa imobiliar
Depozitul „afectează în mod semnificativ funcţionarea echipamentelor militare” și chiar „ar putea suprima eficacitatea” radarului, conform actelor depuse de MApN | Foto: Eli Driu / Libertatea

Este vorba despre procesul 3706/63/2022, aflat pe rol la Tribunalul Dolj, în care Armata a solicitat în instanță anularea autorizației de construcție a depozitului supermarketului german. După negocieri, MApN a fost de acord cu „relocarea” radarului NATO de la Cârcea pentru ca Lidl să poată continua lucrările de înălțare la 20 de metri pentru depozit. 

Avocat: Capacitatea de apărare a țării nu aparține MApN

„Tranzacțiile judiciare se pot încheia numai cu privire la drepturi de care părțile pot dispune. Or, instanța de judecată a constatat că vătămarea invocată de MApN atunci când a solicitat anularea autorizației de construire a depozitului Lidl de la Cârcea se referă la un interes public, legat de afectarea semnificativă a funcționării unor echipamente militare, deci a capacității de apărare a țării”, a explicat, pentru Libertatea, motivarea un avocat, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Lovitură la Chișinău: un ziar a pus mâna pe telefonul organizatorului protestelor partidului Șor pentru ”gaz ieftin”
Recomandări
Lovitură la Chișinău: un ziar a pus mâna pe telefonul organizatorului protestelor partidului Șor pentru ”gaz ieftin”

Altfel exprimat, Armata apără țara, dar dreptul de a fi apărat e al fiecărui cetățean. MApN reprezintă doar una dintre entitățile statale care se preocupă de protecția dreptului, nu e deținătorul dreptului.

„Interesul public vătămat” la care face referire judecătoarea Dudu este cel „la care legea specială prevede derogări de la principiul disponibilităţii, sens în care sunt şi prevederile art. 28 alin. ( 3) din Legea nr. 554/2204 a contenciosului administrativ, ori dacă partea nu poate renunţa la judecarea unei acţiuni prin care se urmăreşte ocrotirea unui interes public, în mod asemănător nu poate încheia un act de dispoziţie cum este contractul de tranzacţie judiciară, care ar avea ca efect menţinerea în ordinea juridică a actului administrativ considerat nelegal”.

În termeni profani, într-un proces penal, partea agresată poate renunța la pretențiile materiale, dar Parchetul continuă investigațiile în numele protejării interesului public, pentru că un potențial agresor e un pericol și pentru alți oameni. La fel, spune judecătoarea din acest dosar de contencios administrativ, dacă dreptul afectat aparține publicului, un minister nu poate opri procesul.

Procesul privind legalitatea autorizațiilor și a construcției de la Cârcea continuă, următorul termen fiind stabilit pe 18 octombrie.

Bucureștiul, locul legat obsedant de planurile lui Putin
Recomandări
Bucureștiul, locul legat obsedant de planurile lui Putin

Motivarea integrală a instanței:

DOC610

Celelalte episoade ale investigației jurnalistice despre radarul de la Cârcea:


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (9)

Floros   •   29.09.2022, 18:42

Libertatea nu vă meritați numele de libertate. Globaliștilor nu mi-ați publicat comentariul. Asta este. Dacă va plătește soroș ?!

Floros   •   29.09.2022, 18:38

Lidll mai bine. Radarul lui *** dărâmat. La *** cu radarul lui pește cogelat. Sper să fie publicat de globaliști comentariu. De cine fraților să fim apărați cu radarul???? Rușii nu au nimic cu noi.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Floros   •   29.09.2022, 18:36

Lidll mai bine. Radarul lui *** dărâmat. La *** cu radarul lui pește cogelat

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

În 1983, a decis să fugă în SUA și s-a angajat ca femeie de serviciu. Au trecut 40 de ani de atunci, incredibil cu ce se ocupă acum Ileana
GSP.RO
În 1983, a decis să fugă în SUA și s-a angajat ca femeie de serviciu. Au trecut 40 de ani de atunci, incredibil cu ce se ocupă acum Ileana
ȘOC! Cine este femeia care a stat în dreapta lui Klaus Iohannis la parada de 1 decembrie. Ce s-a întâmplat cu Carmen Iohannis
Playtech.ro
ȘOC! Cine este femeia care a stat în dreapta lui Klaus Iohannis la parada de 1 decembrie. Ce s-a întâmplat cu Carmen Iohannis
S-a aflat cine este MARELE câștigător Chefi la cuțite, sezonul 10
Viva.ro
S-a aflat cine este MARELE câștigător Chefi la cuțite, sezonul 10
Judecătorul Gabriel Apostol a murit în drum spre Spitalul Floreasca. Magistratul și-ar fi injectat benzină în vene
Observatornews.ro
Judecătorul Gabriel Apostol a murit în drum spre Spitalul Floreasca. Magistratul și-ar fi injectat benzină în vene
Mesajul Rusiei de Ziua Națională a României. Ce le transmite Moscova românilor de 1 Decembrie
Știrileprotv.ro
Mesajul Rusiei de Ziua Națională a României. Ce le transmite Moscova românilor de 1 Decembrie
Țara în care femeile nu mai au voie în parc. Nu pot nici măcar să-și plimbe copiii
FANATIK.RO
Țara în care femeile nu mai au voie în parc. Nu pot nici măcar să-și plimbe copiii
Şocul pe care l-a avut o călugăriţă când i-a cerut lui Gigi Becali să facă o donaţie: ”Nici apă nu mi-a dat”
Orangesport.ro
Şocul pe care l-a avut o călugăriţă când i-a cerut lui Gigi Becali să facă o donaţie: ”Nici apă nu mi-a dat”
Horoscop 2 decembrie 2022. Vărsătorii sunt înconjurați de oameni, ca de obicei, dar nu spun ce au pe suflet
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2022. Vărsătorii sunt înconjurați de oameni, ca de obicei, dar nu spun ce au pe suflet
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer