Asociația „Glasul vieții” cu care lucrează Dan Damaschin a lucrat săptămâni întregi să-i identifice pe acei copii care provin din familii foarte numeroase, care se confruntă cu situații de criză, accidente, boli incurabile sau cu tratamente foarte scumpe, case distruse de calamități naturale, dar și familii monoparentale, cu părinții decedați sau plecați în străinătate.

Părintele Damaschin din Iași vorbește cu un copil care a primit pachet de PașteIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Părintele Damaschin nu se ferește de tehnologie, ci o folosește, lista cu cei 4.000 de copii fiind făcută publică pe un document editabil online.

„Îngerii păzitori” care au dorit să participe la campanie „Grăuntele de Lumină de Paște 2019” vedeau informațiile despre copii (vârstă, mărimile pentru haine și încălțăminte) și puteau să pregătească singuri pachetele. Cine nu a putut trimite pachet, a dat o donație de 235 de lei, care a acoperit complet nevoile copiilor.

Printre cei care s-au implicat în campaniile din străinătate este un grup al femeilor din Irlanda, care a strâns pe Facebook, încă din primele zile ale campaniei, fonduri pentru aproape 150 de copii și a continuat să doneze.

Au venit donații semnificative și de la românii din Düsseldorf și Leipzig, Germania, pe lângă miile de donații primite din țară.

”Au fost oameni din afară, un grup din Irlanda care s-a evidențiat într-un mod minunat și au susținut câteva sute de copii, chiar și din Germania, din mai multe parohii am avut donații mari. Iar din țară, când vezi că vin copii că au vândut obiecte făcute cu mâinile lor și au îmbrăcat un copil sau doi, sau studentul care renunță la banii de buzunar, sau bunica care-și dă din banii de înmormântare… Vezi lucrurile într-o altă lumină”, a mai spus părintele Damaschin.

Voluntarii au lucrat tot Postul Mare la biserică pentru a face pachetele și a livra câteva sute odată.

Campania a fost un succes nesperat, chiar „foarte copleșitor”, cum spune părintele Damaschin, iar cei peste 4.000 de copii au primit pachetele chiar în ultimele zile din Săptămâna Mare.

„Gata, a dat bunul Dumnezeu și am dat totul, am terminat toată marfa, ne-au copleșit oamenii cu bunătatea lor. A fost foarte multă muncă de teren, în care am inventariat familiile cu mari probleme, cu mulți copii, dar cel mai mult ne-a impresionat varietatea celor care au donat”, a spus pentru Libertatea preotul Dan Damaschin.

Pentru a-i ajuta pe copii, un grup de stomatologi voluntari a mers în satele din Moldova, alături de părintele Damaschin, și a oferit consultații gratuite copiilor.

Preotul spune că nu se oprește aici, ci vrea ca din toamnă să înceapă lucrările la o clădire care va funcționa ca un centru de meditații și activități cu copiii nevoiași din Iași.

Totodată, în perioada următoare vor începe lucrările de construcții pentru șapte case pe care asociația le va ridica în Moldova pentru familiile numeroase și mamele singure care au mai mulți copii.

„În curând facem listele să mergem în tabăra de vară cu armata de copii, îi ducem la mare. Dacă ar fi după ei, ar merge în fiecare zi, dar timpul nu ne permite. Iar cum școala începe mai repede anul acesta, o să începem imediat după aceea o nouă campanie, ca să îi ajutăm pe copiii care nu au alte posibilități să înceapă școala cu rechizite, cu un trening, cu vestuțe și ghete noi”, a adăugat părintele Dan Damaschin.

Pentru activitățile sale de caritate, părintele Damaschin a primit, în martie, titlul de cetățean de onoare al municipiului Iași.

Foto: Arhiva părintelui Dan Damaschin

Citește și: VIDEO / Paște la Jurilovca. Când rămân singure pe lume, bătrânele se retrag în căsuțele din curtea bisericii. Schitul babicilor, locul unde opt femei se roagă pentru noi

„Am pierdut tot în cazino, iar Anamaria Prodan m-a lăsat baltă”. Mărturiile neștiute ale unui badboy din Craiova
PARTENERI - GSP.RO
„Am pierdut tot în cazino, iar Anamaria Prodan m-a lăsat baltă”. Mărturiile neștiute ale unui badboy din Craiova
Andreea Raicu a pozat nud la 43 de ani. A arătat TOT: Andreea Esca ȘOCATĂ
Playtech.ro
Andreea Raicu a pozat nud la 43 de ani. A arătat TOT: Andreea Esca ȘOCATĂ
Bătaie între români, pe aeroportul din Luton. Imaginile, filmate și comentate de un alt român
Observatornews.ro
Bătaie între români, pe aeroportul din Luton. Imaginile, filmate și comentate de un alt român
Horoscop 16 mai 2021. Peștii sunt înclinați către bunăvoință față de cei dragi, poate chiar exagerează
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2021. Peștii sunt înclinați către bunăvoință față de cei dragi, poate chiar exagerează
Pedepsele primite de patru români din UK care au violat o tânără la Londra
Știrileprotv.ro
Pedepsele primite de patru români din UK care au violat o tânără la Londra
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
Telekomsport
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)
PUBLICITATE
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)