Laurențiu Nistor, care este și președintele PSD Hunedoara, spune că a vrut să vadă modul în care sunt tratați oamenii care ajung la unitatea medicală, după ce a primit mai multe sesizări de la cetățeni. Acesta s-a deghizat pentru a nu fi recunoscut și a intrat în spital, unde spune că a așteptat aproape o oră pentru a fi băgat în seamă de cineva.

„Din păcate, ajuns la UPU, majoritatea sesizărilor s-au confirmat. «Pacientul» Nistor a primit același tratament: 45 de minute în care, deși le-am spus asistentelor că mă simt foarte rău și nu pot merge să-mi fac singur fișa de internare, nimeni nu m-a luat în seamă”, a scris președintele Consiliului Județean Hunedoara pe Facebook.

Acesta a stat de vorbă și cu un pacient aflat pe holurile spitalului care i-a spus că așteaptă de mai multă vreme. La un moment dat, un cadru medical le spune celor care așteaptă că salonul de Ortopedie este plin, iar o femeie care i-a întrebat pe medici când îl primește la consult pe tatăl ei a fost amenințată că va fi dată afară din spital de către paznic.

După ce a asistat la acest episod, președintele Consiliului Județean le-a spus medicilor cine este și le-a reproșat modul în care se comportă cu pacienții.

EXCLUSIV. Un an de regim taliban: „Dacă suntem prea aranjate sau ieșim neînsoțite de un bărbat suntem biciuite pe stradă”
Recomandări
EXCLUSIV. Un an de regim taliban: „Dacă suntem prea aranjate sau ieșim neînsoțite de un bărbat suntem biciuite pe stradă”

„Aveți super salarii, ne zbatem să facem un compartiment UPU cum rar există, iar modul în care vă comportați cu oamenii lasă de dorit, iar pentru asta voi lua o serie de măsuri. Am stat 45 de minute, m-am pus pe un scaun să văd dacă mă întreabă cineva dacă mor?”, a mai spus acesta în discuția cu medicii.

„Această abordare trebuie să înceteze! Nu este posibil ca pacienții care ajung la „Urgență” să fie tratați în acest fel. Mesajul meu pentru personalul UPU este clar: ori își schimbă comportamentul, ori pleacă acasă!”, a mai transmis Nistor.

El îi îndeamnă pe pacienţii care sunt trataţi cu indiferenţă de personalul medical să facă sesizări şi să anunţe atat echipa managerială a spitalului, cât şi Consiliul Judeţean. 

Urmărește-ne pe Google News
Dezvăluiri despre Dan Șucu, nimeni nu se aștepta. Ce a spus o persoană importantă din fotbal despre afacerist
GSP.RO
Dezvăluiri despre Dan Șucu, nimeni nu se aștepta. Ce a spus o persoană importantă din fotbal despre afacerist
ȘOC! Putin, la fel ca Stalin! Legea HALUCINANTĂ pe care a semnat-o: toți rușii sunt ULUIȚI
Playtech.ro
ȘOC! Putin, la fel ca Stalin! Legea HALUCINANTĂ pe care a semnat-o: toți rușii sunt ULUIȚI
Familie spulberată pe DN1. Tatăl a murit pe loc, fetița de 11 ani s-a stins la spital, iar mama luptă să supraviețuiască
Observatornews.ro
Familie spulberată pe DN1. Tatăl a murit pe loc, fetița de 11 ani s-a stins la spital, iar mama luptă să supraviețuiască
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
HOROSCOP
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
Rusia a făcut anunțul la care nu se aștepta nimeni. Ce se întâmplă la centrala nucleară Zaporojie
Știrileprotv.ro
Rusia a făcut anunțul la care nu se aștepta nimeni. Ce se întâmplă la centrala nucleară Zaporojie
3 universităţi uriaşe din SUA, oferte pentru David Popovici. Cum a reacţionat sportivul român
Orangesport.ro
3 universităţi uriaşe din SUA, oferte pentru David Popovici. Cum a reacţionat sportivul român
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
PUBLICITATE
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.