Președintele Consiliului Județean Vâlcea, fostul deputat PSD Constantin Rădulescu, a rămas fără permisul auto timp de două luni după ce a acroșat o femeie pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea acum 2 săptămâni, a relatat g4media.ro.
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că în urma accidentului nu s-a întâmplat nimic grav. Persoana acroșată pe trecerea de pietoni nu a suferit răni grave, nu a vrut să meargă la spital. Nici nu a vrut să audă de spitalizare. Nu a cerut nici o compensație, eu am insistat să mergem la spital, dar nu a vrut să audă. Atunci am mers la poliție împreună, unde am fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ”, a afirmat Constantin Rădulescu, 48 de ani, pentru sursa citată.
El a precizat că mașina cu care a făcut accidentul pe data de 7 august este una pe care o conduce ocazional și că „nu e mașina mea proprietate personală, e a unei persoane private”.
În urma accidentului nu au fost victime, iar Rădulescu, fost deputat PSD în perioada 2012-2016, a fost sancționat cu suspendarea permisului auto pentru 60 de zile și cu o amendă de 1.000 de lei, a confirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea pentru Libertatea.