”Voi retrage toate cazurile penale privind insultele lipsite de respect care mi-au fost adresate”, a declarat Erdogan. Preşedintele a precizat că acesta este singurul gest de bunăvoinţă pe care-l va arăta turcilor care se coboară la insulte.

Anterior, autorităţile turce au anunţat că 2.000 de persoane vor fi judecate pentru insultarea liderului de stat.

Totodată, Erdogan a criticat țările care l-au acuzat de autoritarism cu privire la campania guvernamentală de eliminare a aşa-zişilor gulenişti din instituţiile statului, precum şi din presă.

Citește și: Turcia după puci | Erdogan, către țările occidentale: „Vedeți-vă de propriile afaceri!”

Autorităţile turce îl acuză pe Gulen de orchestrarea loviturii de stat. Printre cele 18.000 de persoane arestate se numără militari, poliţişti, academicieni, profesori universitari, medici, judecători, procurori, funcţionari publici, precum şi jurnalişti. De asemenea, peste 130 de instituţii media au fost închise de către autorităţile turce.

În noaptea de 15-16 iulie, o facţiune din armata turcă a încercat să răstoarne regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar militarii au susţinut că vor să protejeze statul turc de influenţele islamice pe care înceracă să le introducă liderul de stat. Lovitura de stat a eşuat după câteva ore, atunci când sute de mii de susţinători ai preşedintelui au ieşit în stradă.