„Preşedintele Zelenski i-a propus preşedintelui Biden, şi noi credem că asta se poate face, să organizeze o întâlnire trilaterală, poate prin videoconferinţă, între preşedintele Biden, preşedintele Zelenski şi preşedintele Putin. Încă aşteptăm un răspuns de la partea rusă, dar partenerii noştri americani au primit propunerea noastră cu un anumit interes”, a declarat Andrii Iermak, în cadrul unui eveniment organizat de think-tankul american Atlantic Council.

„Dacă este vorba de a discuta despre arhitectura de securitate a Europei, este necesară implicarea Ucrainei”, a adăugat șeful administrației prezidențiale de la Kiev.

Oficiali de la Washington și Moscova s-au reunit la Geneva, în Elveția, la începutul acestei săptămâni pentru a discuta despre situația de securitate de la granița de est a Ucrainei, reuniune care a fost urmată de discuții între reprezentanții Rusiei și cei ai NATO.

Atât Ucraina, cât și Uniunea Europeană au denunțat faptul că nu au fost invitate să ia parte la summitul Washington-Moscova, argumentând că orice discuție despre securitatea ucraineană și europeană ar trebui să le implice, relatează Euronews.

Liderul ucrainean a propus, marți, și organizarea unui summit în „format Normandia”, cu participarea Rusiei, Franţei şi Germaniei, pentru a „pune capăt conflictului” cu separatiştii pro-ruşi din estul ţării sale.

Rusia a mobilizat zeci de mii de soldați și echipamente militare de-a lungul graniței cu Ucraina, ceea ce a stârnit temeri că se pregătește de o invazie a fostei republici sovietice, lucru negat de Moscova.

În schimb, Rusia a cerut garanții că NATO nu se va extinde mai departe spre est, împiedicând Ucraina și Georgia să devină membre ale Alianței. SUA și aliații europeni au respins această solicitare, subliniind că statele suverane au dreptul de a-și decide singure alianțele de securitate.

Reuniunile la nivel înalt din această săptămână nu au reușit să excludă un potențial conflict în Ucraina.

Miercuri seară, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a arătat destul de pesimist cu privire la rezultatul negocierilor.

„Există un risc real pentru un nou conflict armat în Europa”, a declarat Stoltenberg într-o conferință de presă organizată la finalul negocierilor.

Urmărește-ne pe Google News
Întrebarea indecentă primită de o jucătoare despre sânii ei. Reacția tinerei i-a lăsat pe toți fără replică
GSP.RO
Întrebarea indecentă primită de o jucătoare despre sânii ei. Reacția tinerei i-a lăsat pe toți fără replică
ABUZURILE la care Elena Udrea este supusă. Blonda rupe tăcerea din arest: „Ce părere aveți?”
Playtech.ro
ABUZURILE la care Elena Udrea este supusă. Blonda rupe tăcerea din arest: „Ce părere aveți?”
"A infectat-o!". Familia unei badante românce vrea peste 1 milion de euro de la bătrânul pe care femeia îl îngrijea când a murit de Covid, în Italia
Observatornews.ro
"A infectat-o!". Familia unei badante românce vrea peste 1 milion de euro de la bătrânul pe care femeia îl îngrijea când a murit de Covid, în Italia
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
HOROSCOP
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
Ce au făcut două turiste în Grecia după ce le-a venit nota de plată 600 de euro pentru o gustare și două cocktail-uri
Știrileprotv.ro
Ce au făcut două turiste în Grecia după ce le-a venit nota de plată 600 de euro pentru o gustare și două cocktail-uri
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Orangesport.ro
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Ce s-a aflat despre abonamentele medicale, analizând 1 din 3 abonați
PUBLICITATE
Ce s-a aflat despre abonamentele medicale, analizând 1 din 3 abonați