Tânăra de 21 de ani, care era angajată la o firmă de pază și protecție ce asigură paza inclusiv la Primăria Călinești, susține că primarul a început să-i facă avansuri și i-a propus să o angajeze la cabinetul său în schimbul unor favoruri sexuale. Ea a și înregistrat o conversație pe care a avut-o cu edilul.
„Dacă vrei te pot angaja pe cabinetul meu, îți dau 35 milioane, mă duci, mă aduci, nu știu, chestii d-astea, îți dau liber cât vrei tu, îți faci viața cum vrei , dacă am și eu nevoie de tine și vreau să fiu cu tine o oră-două într-o zi, să fii la dispoziția mea….îți asigur tot ce vrei, stabilitatea locului de muncă, un salariu bun, nu știu, prime, tot ce vrei tu, relații, te duc în lumea bună, n-ai vrut sa te iau și la festival, toată lumea bună a fost acolo, dacă te-a durut la păsărică și ai considerat că e mai bine să ieși cu nu știu care…” îi spune primarul tinerei într-o convorbire care a fost înregistrată de tânără, potrivit ziarului Curier.
Tânăra ar fi decis să înregistreze totul, după ce i-a spus tatălui ei că primarul Mihai Georgescu îi face avansuri, dar tatăl nu a crezut-o.
Tatăl fetei a declarat pentru sursa citată că edilul îi făcea avansuri de ceva vreme, însă nu a crezut-o decât atunci când l-a înregistrat.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_3d24e2623833474874cc39ae65e3fe19.jpg)
„I-am spus că nu o cred! Nu am crezut-o nicio clipă! Văzând că nici eu nu o cred, l-a înregistrat. Eu am crezut în Mihai ca în Dumnezeu! Când a venit cu înregistrările fata mi-a spus că pleacă de acasă”, a povestit bărbatul pentru sursa citată. Ulterior, fata a contactat o avocată și a depus plângere oficială la Parchet.
Primarul neagă acuzațiile
După apariția acuzațiilor în presă, primarul a spus că este vorba despre „materiale calomnioase” și că așteaptă finalizarea anchetei.
„Nu am ce să comentez pe acest subiect, nu mă pretez la asemenea inepții, mă dezic de la toate acuzațiile, las organele competente să tragă concluziile reale. Personal, nu am hărțuit pe nimeni și nu am făcut avansuri de natură sexuală niciunei femei, cu atât mai puțin unei anagajate a primăriei”, a explicat primarul într-o postare publicată, joi, pe Facebook.
El a mai anunțat că, până atunci, s-a autosuspendat din toate funcțiile din PSD. „Îmi cer scuze față de colegii mei de partid, colegii din primăriei, față de familia mea, și față de toți cei care sunt nevoiți să ia parte la acest circ. Mă concentrez pe lucruile importante și pe proiectele pe care încercăm să le realizăm pentru cetățenii comunei Călinești”, a mai adăugat edilul.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_37fec3c6880e03f480665056fe7a94e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/06/mesaj-primar.jpg)
Totodată, printr-un comunicat, PSD Argeș a transmis că „se delimitează de orice atitudine imorală, mai ales dacă aceasta se petrece în cadrul administrației publice”.

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_b1880887cf88e90e8852dc57e4a5c5ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_1a8877956e0572a46aafb9e9d43260e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_da4abf3384806748f6e9fd0c98d2b866.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_9a3885ca452405eba301fd33241ac1bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_6bebb4673c92c53be985bb08c28816bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c9cb1e17b31f513e1fcbf5a65aee3cdc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_e38ef0eb8c4155819b38c9602f2275be.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b6a07c326c19fc5a286d828e049bd93c.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.