MENIU CAUTĂ

Primarul din România care a tăiat salariile cu 20%, inclusiv pe al său. Cum motivează decizia

Distribuie

Mădălin Ungureanu, edilul comunei Băleşti, din judeţul Gorj, este primarul din România care a tăiat salariile cu 20%, inclusiv pe al său. Mai exact, aproximativ 50 de funcţionari din cadrul primăriei comunei gorjene Băleşti, în frunte cu primarul, încasează de două luni salarii diminuate cu 20%.

Autorităţile locale din comuna Băleşti au luat decizia de a diminua salariile cu 20% pentru a avea bani suficienţi pentru plata salariilor până la finalul anului. Măsura i se aplică inclusiv primarului comunei, Mădălin Ungureanu.

„Am luat această decizie tocmai pentru a evita situaţia de a rămâne fără niciun leu, cum au rămas alte primării. Astfel, am putea lua în aceeaşi formă până la sfârşitul anului. Dacă luăm salariile întregi, în ultimul trimestru nu mai aveam bani. Acum, toţi aşteptăm cu sufletul la gură o rectificare. Sperăm să fie pozitivă, dar dacă nu e, ce facem? A fost o măsură preventivă. Nu ştiu cum au primit salariaţii vestea, nu mi-au zis în faţă, dar au acceptat. Trebuia să luăm măsuri. Decât să ajungem în situaţia să facem restructurări, mai bine ne chibzuim”, a declarat Mădălin Ungureanu, primarul comunei Băleşti, potrivit pandurul.ro.

În urma deciziei de micşorare a lefurilor cu 20%, salariaţii Primăriei Băleşti au pierdut la salariu între 200 şi 500 lei.

Funcţionarii speră că vor recupera diferenţele de bani.

„Dacă nu vom primi bani la rectificare, 80% vor primi până la sfârşitul anului. Există şi posibilitatea să primească şi diferenţa. Și eu primesc salariul diminuat. Primul exemplu de la vârf începe”, a explicat primarul din Băleşti, pentru sursa citată.

Citește mai multe despre Bailesti, Gorj și primar pe Libertatea.

Comentarii