Autorităţile locale din comuna Băleşti au luat decizia de a diminua salariile cu 20% pentru a avea bani suficienţi pentru plata salariilor până la finalul anului. Măsura i se aplică inclusiv primarului comunei, Mădălin Ungureanu.

„Am luat această decizie tocmai pentru a evita situaţia de a rămâne fără niciun leu, cum au rămas alte primării. Astfel, am putea lua în aceeaşi formă până la sfârşitul anului. Dacă luăm salariile întregi, în ultimul trimestru nu mai aveam bani. Acum, toţi aşteptăm cu sufletul la gură o rectificare. Sperăm să fie pozitivă, dar dacă nu e, ce facem? A fost o măsură preventivă. Nu ştiu cum au primit salariaţii vestea, nu mi-au zis în faţă, dar au acceptat. Trebuia să luăm măsuri. Decât să ajungem în situaţia să facem restructurări, mai bine ne chibzuim”, a declarat Mădălin Ungureanu, primarul comunei Băleşti, potrivit pandurul.ro.

În urma deciziei de micşorare a lefurilor cu 20%, salariaţii Primăriei Băleşti au pierdut la salariu între 200 şi 500 lei.

Funcţionarii speră că vor recupera diferenţele de bani.

„Dacă nu vom primi bani la rectificare, 80% vor primi până la sfârşitul anului. Există şi posibilitatea să primească şi diferenţa. Și eu primesc salariul diminuat. Primul exemplu de la vârf începe”, a explicat primarul din Băleşti, pentru sursa citată.

FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
Playtech.ro
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Observatornews.ro
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie