Polițiștii ieșeni și trupe SAS au descins vineri de dimineață la locuința din Iași a lui Ioan Chifan și l-au ridicat pe acesta. Bărbatul, un criminal cunoscut în România, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de înșelăciune.

Sursa citată scrie că acesta a falsificat mai multe documente și a înșelat mai multe persoane. Nu e prima oară după eliberarea sa din închisoare, în 2011, când e din nou în atenția oamenilor legii. Dar ceea ce a făcut atunci când a fost condamnat pe viață stârnește groaza și acum.

L-a ars de viu pe șeful soției lui

La sfârșitul anilor 80 Chifan era căsătorit și avea doi copii. De loc din Răducăneni, Iași, se lăuda că făcea bani cu sacul din găinării la care șefii lui închideau ochii. Într-un interviu dat în urmă cu aproape 10 ani s-a lăudat că înainte de Revoluție avea Mercedes la poartă și bani cu zecile de mii.

Soția lui i-a spus într-o seară că inginerul din fabrica unde lucra i-a făcut avansuri. Chifan s-a dus la Fabrica de Textile Răducăneni și a vorbit cu bărbatul, s-au certat și i-a spus că e război între ei.

Iar într-o seară, pe 5 ianuarie 1990, s-a dus la apartamentul inginerului, iar ce a urmat e o poveste spusă chiar de el, într-un interviu din Evenimentul Zilei din urmă cu mai bine de zece ani.

Am urcat pe balcon şi am intrat în casa inginerului. L-am luat din faţa televizorului, din sufragerie şi femeia lui era în bucătărie, iar fata lui, în dormitor. N-a văzut nimeni, ca în filmele americane.

Ioan Chifan

Chifan a intrat în casă prin balcon, însoțit de alți doi bărbați. Inginerul se uita la televizor. Cei trei l-au lovit, l-au luat pe sus și l-a dus la el acasă, la Răducăneni. A susținut că l-a lăsat acolo pe cel răpit, cu cei doi complici, aceștia s-au luat la bătaie și inginerul a murit. Speriat, i-ar fi băgat trupul într-un bazin de ciment și i-a dat foc.

Anchetatorii spun însă că victima a murit în chinuri cumplite. A fost bătut după răpire, apoi Chifan l-a stropit cu motorină, l-a băgat într-un butoi și i-a dat foc. Nu era mort, era în viață!

A făcut pe el când l-am luat. Şi mai ales că a văzut pistolul. Aveam un Makarov de 9 mm.

Ioan Chifan

Primul român condamnat pe viață după 1989

Ioan Chifan a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea de omor deosebit de grav pe data de 18 iulie 1991, fiind primul condamnat pe viață după Revoluție. Avea 29 de ani și a fost eliberat în 2011, de Ziua Penitenciarelor, după 20 de ani de închisoare.

Victima lui a murit strigând după ajutor, din butoiul în care arde, în curtea unui SMA, la Bohotin. Scheletul lui a fost găsit acolo după câteva luni.

Când a fost eliberat, Chifan era deja divorțat de soția lui, nu l-a așteptat nimeni la ieșirea din închisoare. A lucrat o vreme șofer de TIR, dar a fost în atenția procurorilor pentru fel de fel de înșelăciuni. Acum e din nou cercetat.

Citeşte şi:

Mercenar român antrenat în Legiunea Străină, mesaj ca mafioții trimis directorului Romgaz: „Nu ne pune să ne deplasăm, că-i de rău pentru tine și cei dragi!”

Femeie găsită moartă în curte, cu limba tăiată, la Buftea. Vecinii au auzit-o strigând: „hoții”

Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
PARTENERI - GSP.RO
Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
Varianta britanică a noului coronavirus este mai letală. Care sunt cele mai vulnerabile persoane
Știrileprotv.ro
Varianta britanică a noului coronavirus este mai letală. Care sunt cele mai vulnerabile persoane
O studentă a fost găsită moartă lângă maşina sa, în condiţii misterioase. Ce au observat poliţiştii când s-au uitat pe camere
Telekomsport
O studentă a fost găsită moartă lângă maşina sa, în condiţii misterioase. Ce au observat poliţiştii când s-au uitat pe camere
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)