În această seară s-au aprins primele decorațiuni de Crăciun în București. Primăria sectorului 6 este prima care a pornit iluminatul festiv. În parcul Drumul Taberei, la piața Crângași și la Lujerului se vor organiza târguri speciale.

„Valoarea pentru toate amenajările cu iluminat festiv de pe raza teritorială a sectorului 6 este de 1,5 milioane de lei”, au spus reprezentanții primăriei pentru Libertatea.

Nu mai puțin de 600.000 de leduri vor lumina bulevardele Iuliu Maniu, Timișoara, Drumul Taberei, Geniului, Constructorilor, Șoseaua Cotroceni, Splaiul Independenței, Șoseaua Grozăvești și Strada Sibiu până la trecerea în noul an, 2022.

Primul târg de Crăciun, în Drumul Taberei

În parcul Drumul Taberei s-a deschis oficial prima ediție a târgului de Crăciun „West Side Christmas Market”. Șapte copii au aprins luminițele în întregul parc, în aplauzele celor prezenți la eveniment.

Târgul special organizat în parcul Drumul Taberei va avea loc zilnic, până pe 26 decembrie, între orele 12:00 și 20:00, iar intrarea este gratuită. Dar la fel ca și la târgul de la Universitate, accesul se va face doar pe baza certificatului verde. 

Ce vor găsi la „West Side Christmas Market” cei care vor trece pragul târgului? Un brad natural, înalt de 8 metri, împodobit cu fulgi de nea, steluțe și leduri, care la început de ianuarie va fi replantat. 

Primul târg de Crăciun din București a fost inaugurat astăzi. Cât a costat iluminatul festiv din sectorul 6

„Un Moș Crăciun, înalt de cinci metri, sosit cu sania lui va completa peisajul, alături de alte personaje fantastice. Iar ca bucuria să fie completă, cei mici se vor da în carusel”, transmit organizatorii.

Primul târg de Crăciun din București a fost inaugurat astăzi. Cât a costat iluminatul festiv din sectorul 6

O oră pe patinoar costă 10 lei

Pentru prima dată, parcul Drumul Taberei va beneficia și de un patinoar. Momentan, acesta nu este funcțional, dar zilele viitoare, accesul va fi permis pe gheață. O oră de distracție va costa 10 lei, dar doar de luni până vineri. În weekend, tariful va crește și va fi de 25 de lei. Cei care nu au patine le vor putea închiria cu 15 lei de la fața locului. 

De la târgul de Crăciun nu lipsesc vinul fiert, turta dulce, cozonacii, gogoșile, plăcintele, sarmalele și cârnăciorii, dar și alte bucate tradiționale savuroase, pe care le veți găsi la cele 30 de căsuțe amplasate, dar și la zona de food truck-uri.

Primul târg de Crăciun din București a fost inaugurat astăzi. Cât a costat iluminatul festiv din sectorul 6

Totodată, Primăria Sectorului 6 va deschide zilele viitoare și alte două târguri de Crăciun. Unul în zona Lujerului și altul în parcarea aflată vizavi de Parcul Crângași, unde, pe lângă celebrele căsuțe din lemn cu globuri pictate manual, clopoței, coronițe, decorațiuni și ornamente pentru brad, va fi amenajat și un restaurant cu bucate tradiționale românești.

Patru târguri pentru brazi

Din informațiile oferite de reprezentanții Primăriei Sectorului 6, în perioada 25 noiembrie-25 decembrie, între orele 8:00 și 21:00 se vor deschide patru târguri, de unde se pot cumpăra brazi pentru Crăciun.

„Printre speciile disponibile în acest an se numără brazii caucazieni Abies Nordmanniana, dar și cei rar întâlniți în România, precum: brazii nobili Abies Nobili, molizii argintii Fat Albert și Fastigiata, molizii albaștri, dar și renumiții brazi albi, Abiens Concolor”, transmit autoritățile.

Prețurile brazilor pornesc de la 50 de lei, respectiv 69 de lei, și ajung la maximum 350 de lei, în funcție de înălțime. Brazii tăiați pot fi cumpărați din următoarele locații: Piața Drumul Taberei 1, Șoseaua Virtuții nr. 1, Pasaj Lujerului și de pe strada Cernișoara, în vecinătatea Pieței Gorjului.

image00028Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8
Urmărește-ne pe Google News
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Observatornews.ro
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
A murit Louie Anderson
Știrileprotv.ro
A murit Louie Anderson
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale