Prințul de Wales ar fi primit în total 3 milioane de euro de la șeicul Hamad bin Jassim bin Jaber Al-Thani, fost prim-ministru al Qatarului, notează sursa citată.

Banii au fost înmânați moștenitorului la tronul britanic într-o valiză o dată, într-o geantă cu altă ocazie, precum și în sacoșe Fortnum & Mason, magazinul universal de lux care a fost însărcinat cu aprovizionarea cu alimente a gospodăriei prințului Charles.

Banii ar fi fost predați în timpul unei serii de întâlniri dintre cei doi bărbați de stat, inclusiv la o întâlnire privată de la Clarence House (casă regală din Londra, situată pe strada The Mall, n.r.), din 2015.

Într-o declarație publică, un purtător de cuvânt al Clarence House, reședința prințului Charles, a spus că banii primiți în timpul întâlnirii din 2015 au fost „transferați imediat către una dintre organizațiile caritabile ale prințului, care au îndeplinit acordurile corespunzătoare și ne-au asigurat că au fost realizate toate procesele necesare”.

Valiza cu bani lichizi a fost înmânată către doi consilieri ai prințului Charles, despre care se spune că ar fi numărat manual banii. Consilierii palatului ar fi cerut Coutts – banca privată care servește familia regală – să colecteze banii.

Rușii vor să schimbe numele orașului Mariupol în Jdanov, un ideolog al epocii sovietice. Cum arată viața sub ocupație
Recomandări
Rușii vor să schimbe numele orașului Mariupol în Jdanov, un ideolog al epocii sovietice. Cum arată viața sub ocupație

Fiecare virament a fost depus în conturile Fondului de Caritate al Prințului de Wales (PWCF). Nu există suspiciuni că plățile au fost ilegale, scrie Sunday Times, citat de The Guardian.

Șeicul Hamad, „omul care a cumpărat Londra”

Prințul Charles a primit 3 milioane de euro cash de la un șeic din Qatar. Ce s-a întâmplat cu banii
Șeicul Hamad bin Jassim bin Jaber Al-Thani. Foto: Profimedia

Șeicul qatarez este unul dintre cei mai bogați oameni din lume. A fost supranumit „omul care a cumpărat Londra” după ce și-a folosit averea, precum și influența asupra Autorității pentru Investiții din Qatar (fondul suveran de avere al țării, n.r.), pentru a investi sume mari în capitala Marii Britanii. 

Șeicul s-a implicat financiar în clădiri emblematice ale orașului, precum The Shard, Harrods și InterContinental London Park Lane. De asemenea, e proprietarul unuia dintre cele mai bogate cluburi de fotbal ale lumii – Paris Saint-Germain.

Nu există nicio dovadă că șeicul nu a intenționat ca sumele să ajungă la organizații caritabile, însă Hamad bin Jassim bin Jaber Al-Thani nu a fost disponibil pentru comentarii, se arată în raportul citat de The Guardian.

REPORTAJ. Oamenii din Portul Constanța: cei cu care nu se întâlnesc delegațiile străine și speră „să ajung la 2.000 de lei pe lună”
Recomandări
REPORTAJ. Oamenii din Portul Constanța: cei cu care nu se întâlnesc delegațiile străine și speră „să ajung la 2.000 de lei pe lună”

Conducerea organizației caritabile a confirmat pentru ziarul britanic că donația din 2015 a fost realizată, iar apoi administratorii, care au obligația de a proteja reputația organizației, „au discutat despre autoritatea și relația cu donatorii (confirmând că donatorul era o parte legitimă și verificată), iar auditorii noștri au aprobat donația după o anchetă specifică în timpul auditului”.

Organizația caritabilă a confirmat că donația din 2015 a fost făcută în bani cash, „la dorința donatorului”.

Legăturile prințului cu șeicul sunt vechi

Se presupune că prințul Charles și șeicul Hamad au o relație veche de câteva decenii. În 2010, Charles ar fi făcut lobby pe lângă Hamad să renunțe la reamenajarea de 3 miliarde de lire sterline a cazărmii Chelsea din Londra. Acesta i-a trimis o scrisoare în care îi spunea șeicului (pe atunci premier al Qatarului) că designul din oțel și sticlă propus de Qatari Diar – companie susținută de stat – „m-a dezamăgit”. 

Mai târziu, Charles s-a întâlnit cu emirul Qatarului la Clarence House, unde subiectul a fost redeschis. Ulterior, Qatarul a retras planurile, ceea ce i-a determinat pe frații Candy – care supravegheau dezvoltarea proiectului – să lanseze un proces de 81 de milioane de lire sterline, prin care acuzau Qatarul că cedează la cererile prințului.

Economie la curent, doar în declarații. Instituțiile publice din România sunt luminate ca la festival
Recomandări
Economie la curent, doar în declarații. Instituțiile publice din România sunt luminate ca la festival

Anchete la Poliție și Comisia de Caritate

Clarence House a negat afirmațiile că există o cultură a mitei în organizația sa, iar Poliția Metropolitană și Comisia de Caritate pentru Anglia și Wales (agenție guvernamentală, n.r.) anchetează practicile de strângere de fonduri, inclusiv vânzarea de onoruri. 

Se presupune că Michael Fawcett, cel mai apropiat consilier al prințului, a obținut o distincție pentru un miliardar saudit. Fawcett a renunțat la postul său din cercul de apropiați ai lui Charles în martie 2003, după ce un raport al lui Sir Michael Peat a identificat unele probleme de administrare la Clarence House.

Ancheta lui Peat a arătat că Fawcett a acceptat „numeroase cadouri în perioada serviciului său regal”, dar l-a achitat de orice folosire necorespunzătoare a fondurilor. Fawcett a continuat să lucreze pentru Charles în regim freelance ca organizator de petreceri și fixer. 

Urmărește-ne pe Google News
Gestul șocant făcut de Serena Williams după ce a fost umilită de Simona Halep. Acum s-a aflat: "Doamna organizatoare devenise palidă când a văzut"
GSP.RO
Gestul șocant făcut de Serena Williams după ce a fost umilită de Simona Halep. Acum s-a aflat: "Doamna organizatoare devenise palidă când a văzut"
Imaginile pe care Nicoleta Luciu le-ar vrea ŞTERSE de pe internet! Cum arăta şi cum poza în 2002. FOTO
Playtech.ro
Imaginile pe care Nicoleta Luciu le-ar vrea ŞTERSE de pe internet! Cum arăta şi cum poza în 2002. FOTO
Cătălin şi-a luat familia şi s-a mutat din Târgu Jiu la ţară şi nu e singurul. Din acest motiv, preţurile terenurilor au crescut şi de 10 ori
Observatornews.ro
Cătălin şi-a luat familia şi s-a mutat din Târgu Jiu la ţară şi nu e singurul. Din acest motiv, preţurile terenurilor au crescut şi de 10 ori
Horoscop 13 august 2022. Berbecii acordă prea multă atenție unor amănunte neimportante, de care se agață fără să își dea seama
HOROSCOP
Horoscop 13 august 2022. Berbecii acordă prea multă atenție unor amănunte neimportante, de care se agață fără să își dea seama
Ce se întâmplă dacă centrala de la Zaporijia va exploda. Scenariile posibile
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă dacă centrala de la Zaporijia va exploda. Scenariile posibile
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.