În urma declarațiilor făcute, în ianuarie 2017, de Sebastian Ghiță, potrivit cărora el ar fi plătit avionul care l-a adus în țară pe fostul director al FNI Nicolae Popa, extrădat din Indonezia, în 2011, Parchetul General a deschis un dosar de cercetare.

Apoi, pe 9 ianuarie 2017, Parchetul a anunțat, printr-un comunicat de presă, că Poliția Română a fost cea care a suportat cheltuielile, dosarul fiind clasat.

La începutul anului 2019, Sebastian Ghiță a revenit cu acuzațiile în spațiul public, iar Secția pentru anchetarea magistraților a redeschis dosarul, cercetând inclusiv comunicatul din 9 ianuarie 2017, redactat de Ramona Bulcu. S-a demarat inclusiv un control al Inspecției Judiciare în această speță.

„O cunosc de 20 de ani, era o femeie activă, s-au pus presiuni asupra ei în ultima vreme. Voiau să ajungă nu la ea, ci la un alt procuror”, a declarat un magistrat, pentru Libertatea, sub protecția anonimatului.

Pe de altă parte, surse contactate de Libertatea susțin că „de mai multă vreme amenința că se sinucide”.

Iată comunicatul din 9 ianuarie 2017:

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie au dispus prin ordonanță începerea urmăririi penale cu privire la faptă, respectiv infracțiunea de abuz în serviciu, în cauza având ca obiect informațiile făcute publice prin intermediul unor înregistrări difuzate în mass-media cu privire la o serie de afirmații făcute de fostul deputat Sebastian Ghiță.

Cercetările în acest dosar vizează toate aspectele prezentate opiniei publice de către persoana anterior menționată prin intermediul înregistrărilor difuzate.

În acest context, precizăm că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că aducerea în țară a inculpatului Nicolae Popa a fost efectuată de către Poliția Română, iar costurile aferente transportului au fost achitate integral de către această instituție. Cercetările se vor efectua în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept.

Ramona Bulcu, 53 de ani, s-a sinucis azi. Ea s-a aruncat de la etajul al cincilea al Parchetului General.


Citește și:

Sinucidere la Parchetul General. Procurorul Ramona Bulcu a murit după ce s-a aruncat de la etajul 5

Martor: Procurorul Ramona Bulcu a stat „câteva minute bune” pe pervaz, înainte de a se sinucide. „Și-a făcut cruce și s-a aruncat”

Mesajul Parchetului General după sinuciderea procurorului Ramona Bulcu

Cine este fosta amantă a lui Giovanni Becali. Incredibil ce i-a făcut impresarului, e scandal cât casa
PARTENERI - GSP.RO
Cine este fosta amantă a lui Giovanni Becali. Incredibil ce i-a făcut impresarului, e scandal cât casa
BOMBĂ! De ce a fost Loredana Groza internată de urgență la Matei Balș, de fapt. Ce se întâmplă cu ea
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce a fost Loredana Groza internată de urgență la Matei Balș, de fapt. Ce se întâmplă cu ea
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Observatornews.ro
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Știrileprotv.ro
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good