„Serviciile meteorologice care furnizează estimări pe durată lungă arată posibilitatea ca pentru cele trei luni de iarnă – decembrie, ianuarie, februarie – regimul mediu al temperaturilor în zona noastră a Europei să fie mai ridicat decât media, iar regimul precipitaţiilor să fie apropiat de norme sau uşor deficitar.

Vremea în iarna 2019-2020, mai caldă decât în mod normal

Altfel spus, să avem o vreme, în media a trei luni, mai caldă decât normal şi cu precipitaţii în limitele normale sau uşor deficitare”, a spus Florinela Georgescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în cadrul conferinţei Focus Energetic, conform Agerpres.

Potrivit acesteia, un alt semnal interesant în încercarea de a creiona un tablou în perioada de iarnă îl reprezintă faptul că activitatea solară este în continuare pe un minim, este o situaţie care durează de mai bine de un an.

„Studiile arată că se poate corela activitatea solară minimă cu un vortex polar puţin organizat. Ne amintim că vortexul polar reprezintă zona de vânturi foarte puternice, de la altitudini ceva mai înalte, important este că acele vânturi puternice au rolul de a menţine aerul foarte rece, cel mai rece, deasupra regiunilor arctice. Atunci când acest vortex slăbeşte, sunt favorizate pătrunderile de aer rece înspre zone mai sudice.

Ad placeholder
DIICOT dezvăluie în dosarul Alexandrei că autoritățile știau cum arată mașina care o răpise pe Luiza! “Un Renault gris, cu geamuri negre și 7 spițe” avea doar Dincă în Caracal! De ce n-au identificat-o?
Recomandări
DIICOT dezvăluie în dosarul Alexandrei că autoritățile știau cum arată mașina care o răpise pe Luiza! “Un Renault gris, cu geamuri negre și 7 spițe” avea doar Dincă în Caracal! De ce n-au identificat-o?
 

Nu este ceva excepţional, ştim foarte bine că în mod firesc în ţara noastră, în timpul iernii, sunt episoade cu temperaturi mai scăzute, episoadele de ger”, a arătat directorul ANM.

Prognoza meteo pentru iarna 2019-2020. Meteorolog: „Suntem atenți la vortexul polar!”

Georgescu a precizat că nu pot fi excluse episoadele de fenomene severe, care însă pot fi estimate doar cu şapte-zece zile în avans.

„Suntem atenţi la acest semnal, la această interpretare privind posibilele evoluţii ale vortexului polar în perioada următoare, pentru că, chiar dacă, repet, în medie, estimările arată că temperaturile pentru următoarele trei luni s-ar putea situa peste normalul climatologic, nu putem exclude episoadele mai scurte cu fenomene severe, adică ger, viscol, căderi masive de zăpadă.

Iar prognozele privind astfel de fenomene nu pot fi realizate cu mai mult de o săptămână – zece zile în avans”, a adăugat Georgescu.

Ad placeholder

Ea a mai spus că estimările pentru următorul sezon au, de regulă, o încredere limitată, cu un grad de reuşită de 50-60%. 

Citeşte şi:

FOTO | Campania electorală a început cu un val de postări fake news. Lideri PSD promovează mesaje false

1 milion de produse vândute până la ora 15.00! Cifrele eMAG: 47.450 televizoare, 36.085 telefoane și 19.803 laptopuri

CCR a validat rezultatele primului tur al prezidențialelor. Care este ordinea pe buletinul de vot

Duckadam, replică acidă pentru Becali, după ce patronul FCSB a dezvăluit ce salariu a avut la club
PARTENERI - GSP.RO
Duckadam, replică acidă pentru Becali, după ce patronul FCSB a dezvăluit ce salariu a avut la club
Detaliul din cazul Caracal care zguduie România! Cine este, de fapt, Gheorghe Dincă! S-a aflat abia acum adevărul
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Detaliul din cazul Caracal care zguduie România! Cine este, de fapt, Gheorghe Dincă! S-a aflat abia acum adevărul
Horoscop 15 iulie 2020. Scorpionii ajung la concluzii care îi îndeamnă la război cu anumiți apropiați
HOROSCOP
Horoscop 15 iulie 2020. Scorpionii ajung la concluzii care îi îndeamnă la război cu anumiți apropiați