Conform Strategiei de vaccinare, din etapa a II-a fac parte cei cu grad ridicat de risc. Este vorba despre adulți cu vârsta peste 65 de ani și persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

Persoanele cu vârsta peste 65 de ani se pot programa la vaccinarea împotriva COVID-19 astfel:

Persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă, se pot programa pentru vaccinare prin medicii de familie pe lista cărora sunt înscriși sau prin următoarele modalități:

  • Prin intermediul oricărui alt medic de familie;
  • Prin call center la numărul de telefon 021.414.44.25;
  • Prin structurile de asistență socială de la nivelul primăriilor.

în categoria ,,boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecțiuni, potrivit autorităților:

  • Diabet zaharat
  • Obezitate
  • Alte boli metabolice, inclusiv congenitale
  • Afecțiuni cardiovasculare
  • Afecțiuni renale
  • Afecțiuni oncologice
  • Afecțiuni pulmonare
  • Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
  • Afecțiuni hepatice moderate/severe
  • Afecțiuni autoimune

7 centre de vaccinare în București, 750 în țară

Pentru cea de-a doua etapă de vaccinare împotriva COVID-19 au fost identificate 750 de centre de vaccinare, a anunțat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

La nivelul Bucureștiului, sunt 7 centre cu 22 puncte de vaccinare, organizate în unitățile medicale, după cum urmează:

  • Spitalul Clinic Colțea (centrul ambulatoriu pentru sportivi) – un centru cu trei puncte de vaccinare/Calea Dudești, nr. 104-122, București
  • Spitalul Clinic de Urgență Floreasca – un centru cu două puncte de vaccinare/Calea Floreasca, nr. 8, București
  • Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr Matei Balș – un centru cu patru puncte de vaccinare/Strada Dr. Calistrat Grozovici, nr. 1, București
  • Institutul Pneumoftiziologie Marius Nasta – un centru cu patru puncte de vaccinare/șoseaua Viilor, nr. 90, București
  • Spitalul Obregia – un centru cu două puncte de vaccinare/Aleea Argeșelu, nr. 8, București
  • Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă – un centru cu trei puncte de vaccinare/Strada Panduri, nr. 22, București
  • Spitalul Universitar de Urgență – un centru cu patru puncte de vaccinare/Splaiul Independenței, nr. 69, București.

Autoritățile au anunțat că „pentru perioada următoare, au mai fost stabilite un număr de alte 29 centre de vaccinare, comunitare, în cadrul cărora va funcționa un număr de 140 puncte de vaccinare, amplasate în toate sectoarele Capitalei, dintre care 12 centre cu 64 puncte de vaccinare sunt deja operaționalizate”.

Aceste centre urmează a fi deschise etapizat, în funcție de fluxul de persoane care doresc să se vaccineze și de gradul de aprovizionare cu dozele de vaccin necesare, arată Prefectura Capitalei.

Echipe mobile de vaccinare, în București

Conform Prefecturii Capitalei, etapa II va debuta cu vaccinarea persoanelor cu grad ridicat de risc. De aceea, azi, echipele mobile de vaccinare se vor deplasa în centrele rezidențiale publice și în cele prívate, aflate pe raza municipiului București, astfel:

  • Echipa Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș – Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice Sfânta Ana; Căminul pentru persoane vârstnice Acad. Nicolae Cajal
  • Echipa Spitalului Obregia – Centrele de abilitare și recuperare pentru persoane adulte cu dizabilități Brăduț și Stejărel; Asociația pentru Redescoperire morală și cultură Maria Rosetti – Cămin Armonia;
  • Echipa Spitalului Clinic de Urgență Floreasca – S.C. Seniors Heaven; Centrul medico-social Sfântul Andrei;
  • Echipa Spitalului Universitar de Urgență – Centrul pentru persoane vârstnice Sfântul Mucenic Fanurie; Centrul de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități Uverturii; Cămin vârstnici Sfânta Mina; Cămin vârstnici Plevnei.
Manual-de-utilizare-privind-aplicatia-de-vaccinare-1.8
Citeşte şi:

Călin Popescu Tăriceanu, urmărit penal de DNA, acuzat că a luat mită 800.000 de dolari când era premier

Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-COVID la Spitalul Militar din București: „Recomand tuturor vaccinarea”

Liviu Dragnea, urmărit penal de DNA în dosarul vizitei în SUA la Donald Trump din ianuarie 2017

Șefa Inspectoratului Școlar Galați s-a răzgândit. Se „delimitează” de cursul recomandat profesorilor pe teme de numerologie

Sondaj IRES: Majoritatea românilor nu au încredere în guvernul Cîțu

EXCLUSIV Mărturisiri în premieră: „Am văzut-o dezbrăcată pe Serena Williams în vestiar. Am fost șocată o săptămână”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Mărturisiri în premieră: „Am văzut-o dezbrăcată pe Serena Williams în vestiar. Am fost șocată o săptămână”
Diana Șoșoacă, atac clar către Mihai Gâdea și Victor Ciutacu! Se vor enerva rău
Playtech.ro
Diana Șoșoacă, atac clar către Mihai Gâdea și Victor Ciutacu! Se vor enerva rău
Râuri de lacrimi şi amenzi în casa Duduienilor, la comemorarea lui Emi Pian. Adi Minune şi Florin Salam i-au făcut pe toţi să plângă
Observatornews.ro
Râuri de lacrimi şi amenzi în casa Duduienilor, la comemorarea lui Emi Pian. Adi Minune şi Florin Salam i-au făcut pe toţi să plângă
Horoscop 1 martie 2021. Peștii se pot simți păcăliți, înșelați de unii dintre cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 1 martie 2021. Peștii se pot simți păcăliți, înșelați de unii dintre cei din anturajul apropiat
Șoșoacă l-a atacat pe Orban, provocând râsete: ”Nu știam că știți să numărați până la 1 minut”
Știrileprotv.ro
Șoșoacă l-a atacat pe Orban, provocând râsete: ”Nu știam că știți să numărați până la 1 minut”
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)
PUBLICITATE
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)